Din anul 1995, a luat fiinţă IAAS (International
Association of Ambulatory Surgery) care, la început, grupa
America, Australia şi câteva ţări nordice europene, iar în prezent este
accesată de majoritatea ţărilor din UE. Câteva date statistice sunt
demonstrative şi încurajatoare pentru dezvoltarea Chirurgiei
ambulatorii: • se practică în proporţie de 80% în SUA • în proporţie de
78% în Danemarca • în Franţa doar 30% până în 2009, cu intervenţii
foarte serioase de dezvoltare • în Portugalia 30%, de asemenea cu un
trend în ascensiune • în Germania se raportează costuri de trei ori mai
mici la CA faţă de Chirurgia convenţională • în Anglia, costurile CA
vs CC sunt între trei şi patru ori mai mici, iar sistemul „One Day
Surgery“ are trei categorii: • chirurgia de cabinet (laser,
radiofrecvenţă) • chirurgia de 23 de ore • chirurgia de 72 de ore.
Din statistici franceze recente par
interesante câteva aspecte: • anual se fac 7,5 milioane de intervenţii
chirurgicale • 800.000 sunt urgenţe • 800.000 necesită internări lungi
şi o Chirurgie convenţională • restul de 80% sunt intervenţii care pot
fi rezolvate prin CA • în ceea ce priveşte costurile, cifrele nu pot fi
relevante pentru România, deoarece Franţa alocă peste 13% din PIB pentru
sănătate pe de o parte, iar organizarea sistemului de sănătate românesc
este cu mult în urma performanţelor sistemului de sănătate francez.
Filozofia conceptului de CA constă în trimiterea pacientului la
domiciliu în chiar ziua operaţiei. Ţările membre ale IAAS
analizează din 5 în 5 ani performanţele şi defectele sistemului de CA
adoptând, în funcţie de necesităţile sociale şi de patologie, ajustările
necesare.
Condiţiile unui sistem de CA corect,
organizat, cu grijă pentru pacient, cu grijă pentru evitarea gesturilor
de malpraxis, cu grijă pentru respectarea legislaţiei în domeniu, sunt
următoarele: (a)
Pacientul trebuie să fie capabil ca, împreună cu aparţinătorii, să preia
la domiciliul său o parte din supravegherea şi îngrijirile
postoperatorii. (b) Pacientul poate să preia
pe cont propriu costurile tratamentului postoperator. (c)
Familia pacientului se obligă să se angajeze în menţinerea unei
legături permanente cu medicul chirurg şi cu anestezistul care au
colaborat la actul chirurgical. (d)
Ambulatoriul chirurgical trebuie să aibă capacitatea de a realiza un
contact permanent cu familia şi pacientul externat. (e)
Ambulatoriul chirurgical trebuie să aibă mijloacele necesare pentru a
interveni prompt în cazul apariţiei unor complicaţii care necesită o
internare a pacientului în spital (maşini, medic de serviciu etc.). (f)
Să se respecte criteriile specifice, foarte riguroase de selecţie pentru
fiecare tip de intervenţie chirurgicală şi pentru fiecare bolnav. (g)
Statisticile europene arată că în patologia ORL doar 9–10% din
populaţie prezintă contraindicaţii pentru CA, necesitând internări de
lunga durată şi CC. (h) CA are nevoie de
un tandem chirurg-anestezist perfect sincronizat. Acest binom este
esenţial în performanţa terapeutică ambulatorie. Acelaşi tandem
anestezist–chirurg este esenţial şi pentru intervenţiile de CC, de data
aceasta adresat unor bolnavi fragili taraţi şi cu complicaţii.
Avantajele CA: • are o proporţie de reuşită chirurgicală şi de
satisfacţie pentru pacient de 98% • scade până la cinci ori riscul
infecţiei nosocomiale faţă de CC • reduce costurile de spitalizare de trei până la cinci ori • este
agreată de populaţie pentru că oferă confort afectiv pacientului
îngrijit în mijlocul familiei.
Există moduri diferite de a practica CA.
Cele mai frecvent utilizate în lumea civilizată sunt următoarele:
(a) Chirurgia ambulatorie „din afară“ – câteva paturi într-o secţie de spital închiriate pentru intervenţii de tip CA,
un număr de medici din exterior. Aceştia folosesc aceleaşi săli de
operaţie ca şi CC. Avantaje: • supraveghere postoperatorie asigurată de personalul secţiei • posibilitatea de a surprinde şi rezolva prompt orice complicaţie postoperatorie. Dezavantaje: • risc mare de contaminare cu germeni nosocomiali • pot perturba fluxul bolnavilor din secţie şi pot deregla asistenţa de urgenţă. Acest mod de practicare a CA este potrivit unor medici începători în CA, care simt încă nevoia unei protecţii profesionale spitaliceşti.
(b) Chirurgia ambulatorie de tip satelit este genul de Chirurgie ataşată unei secţii de spital, însă cu bloc operator şi supraveghere postoperatorie proprii. Dacă serviciul satelit utilizează personalul secţiei, atunci se produc dereglări funcţionale atât în secţia spitalului, cât şi în serviciul-satelit. Dacă serviciul de CA-satelit poate funcţiona cu personal propriu, atunci performanţele sale sunt corespunzătoare.
(c) Chirurgia ambulatorie în centre integrate se desfăşoară în construcţii şi unităţi special concepute pentru activităţi medico-chirurgicale ambulatorii. Au avantajul că permit o gamă largă de abordări anestezico-chirurgicale şi asigură mijloace şi echipe multidisciplinare care pot colabora în interesul pacientului. Sunt centre independente, autoimune, care se închid noaptea şi în weekend. Au o productivitate financiară care le permite modernizarea tehnică permanentă în scopul performanţei. De asemenea, au posibilitatea de a programa activităţile chirurgicale înainte de prânz pentru a oferi posibilitatea unei supravegheri postoperatorii de minimum şase ore. Aceste centre pot asigura funcţionarea unui dispecerat pe timpul nopţii care să aibă contact permanent cu pacientul şi asigură ambulanţe pentru transportul pacientului cu o eventuală complicaţie la un spital de specialitate. Experienţa centrului independent de Chirurgie ambulatorie de la Venetto (Italia) arată că solicitările din partea pacienţilor (oameni de afaceri, turim medical etc.), precum şi beneficiile financiare ar justifica funcţionarea unor astfel de unităţi şi în zilele de sâmbătă şi duminică.
În ORL, 80% din patologia chirurgicală se poate rezolva prin Chirurgie ambulatorie, în diferitele domenii ale specialităţii aceasta se poate aplica astfel: • în otologie – în toată patologia chirurgicală otologică cu excepţia otoneurochirurgiei şi a otosclerozei • în rinologie – pentru septoplastii, fracturi, rinoseptoplastii, meatotomii, sinechii, polipectomii, mucocele frontale FESS, biopsii de cavum, sinuzite; fac excepţie de la CA rinologică bolnavii cu apnee de somn severă care nu pot suporta meşajul • în laringologie şi patologia cervicală, CA poate fi aplicată în fonochirurgie, chirurgie plastică, tumori cutanate, chisturi de canal tireoglos, submaxilectomie, biopsii ganglionare, tiroidectomii parţiale • în otopediatrie – CA pentru adenoidectomii, adenoamigdalectomii, otoplastii, implantări de aeratoare transtimpanice.
Consideraţiile cu privire la Chirurgia ambulatorie ar putea sugera o minimalizare a interesului pentru Chirurgia convenţională în Otorinolaringologie. Dimpotrivă, afirm cu fermitate că degravate fiind de cazuistica obişnuită, clinicile ar beneficia atât din punct de vedere ştiinţific, didactic şi, mai ales, financiar de
condiţii mult mai bune pentru a performa în Chirurgia convenţională modernă. Principiul occidental cu mai puţine paturi, dar cu mijloace tehnice de investigare, tratament şi recuperare de ultimă generaţie, oferă condiţiile obţinerii unor rezultate foarte bune din toate punctele de vedere. Chirurgia convenţională în Otorinolaringologie are astăzi de rezolvat probleme importante de patologie oncologică, vasculară, chirurgia tulburărilor de auz, oto- şi rinoneurochirurgie, Chirurgie reparatorie şi reconstructivă, probleme de recuperare şi reabilitare funcţională, în scopul ameliorării calităţii vieţii.
Cunosc câţiva tineri dispuşi la sacrificii şi eforturi pentru a se dedica unei astfel de chirurgii. Din păcate, lipsa severă a mijloacelor tehnice, obstacolele de toate felurile ale unui sistem de sănătate haotic, la care adaug şi obedienţa şi inerţia, le aduc numai dezamăgiri. Cu timpul, ei se pierd în activităţi rutiniere, bolnavii pleacă în străinătate pentru tratamente performante, iar specialitatea este nevoită să bată pasul pe loc.