Newsflash
OPINII

Am fost la Buziaş

de Dr. Daciana PONTOŞ - sept. 14 2012
Am fost la Buziaş
   Sunt medic specialist medicină internă şi, în calitatea de rezident anul 2 în cea de-a doua specialitate – diabet, nutriţie şi boli metabolice, am avut norocul să urmez un stagiu de două săptămâni într-un loc special, privilegiu pentru care trebuie să le mulţumesc celor care mi-au înlesnit vizita de lucru la Centrul Medical de Evaluare şi Recuperare pentru Copii şi Tineri „Cristian Şerban“ din Buziaş. Am dorit să muncesc acolo din pur interes medical şi am primit cu bucurie încuviinţarea de a lua parte, zi de zi, oră cu oră, la întreaga activitate desfăşurată de medici, asistenţi, educatori, specialişti în recuperare etc., cu dorinţa de a dobândi cât mai multe cunoştinţe, mai ales practice.
   Emoţia şi o oarecare teamă – de a merge într-un loc necunoscut – au fost repede depăşite, deoarece bunăvoinţa şi ospitalitatea oamenilor întâlniţi la Buziaş au fost fără margini, toţi fiind dornici să-mi răspundă la multele mele întrebări, cu competenţa pe care le-o mai cunoscusem şi cu ocazia unor simpozioane organizate acolo.
   Din prima până în ultima zi în care am „degustat“ activitatea Centrului, m-am gândit cum să-l definesc şi am ajuns la concluzia că această instituţie medicală este, întâi de toate, un spital cu un înalt nivel, nu doar de competenţă, ci şi de devotament, cu iz de staţiune, căci, chiar dacă Buziaşul nu mai este ce a fost din acest punct de vedere, vara mai ales, tot staţiune balneară rămâne. Mulţi pacienţi îl consideră a doua casă, un loc de adunare şi de convieţuire, pentru două săptămâni, pentru suferinzi de aceeaşi suferinţă. În concluzie, un loc minunat de îngrijire a sănătăţii, în care sunt trataţi şi instruiţi medical copii cu diabet zaharat tip 1 şi cu hemofilie.
   La început, fiindcă nu aveam suficientă experienţă, am fost derutată de va­riaţiile mari ale glicemiei, mai ales în primele zile după internare, de dozele de insulină, pentru mine surprinzător de mici sau de mari, de influenţa rapidă a glucidelor, în raport cu cantitatea şi cu felul lor, asupra glicemiei. Bunăvoinţa şi răbdarea medicilor şi a dlui prof. dr. Viorel Şerban m-au făcut să înţeleg multe dintre „curiozităţile“ diabetului insulino­dependent, iar la sfârşitul stagiului să-i dau dreptate dsale, în sensul că, după o astfel de vizită, simţi că „parcă nu-ţi mai este atât de frică de copilul cu diabet de tip 1“.
   În acest spital foarte special, copiii sunt atent monitorizaţi, li se determină patru-şase glicemii zilnic, le sunt predate nouă lecţii teoretice, pe înţelesul tuturor, pacienţi şi părinţi, împărţiţi în începători şi avansaţi, li se răspunde la întrebările puse, se organizează activităţi de educaţie medicală şi fizice (tenis, înot în piscină, fotbal, badminton etc.). Da, poate nu este de crezut, toate au loc la Buziaş! Şi asta în condiţiile în care o clădire – cea mai importantă, de fapt – se află în refacere, după incendiul suferit. Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin dărnicia oamenilor şi cu munca fără limite a multora, şi aceasta parte va redeveni funcţională, începând din luna octombrie. Atunci, Paradisul va fi iar întreg.
   Sunt convinsă că toţi cei ce lucrează acolo, în Centrul „Cristian Şerban“ din Buziaş, nu duc lipsă nici de muncă, nici de recunoştinţă, şi totuşi, eu, ca una care a fost aici, recomand pacienţilor cu diabet de tip 1, copii şi tineri cu vârsta până în 35 de ani, să-i treacă pragul, căci nu vor avea decât de câştigat. Ba chiar şi medicilor interesaţi de această afecţiune.
   Cu toate că aici sunt internaţi copii şi tineri, cărora li se administrează sau care îşi injectează singuri insulina de patru ori pe zi, parcă nu există boală. Am perceput situaţia ca un alt mod de viaţă – cu griji, este adevărat, dar şi cu veselie, activităţi specifice vârstei şi nici vorbă de acel mediu de spital, perceput adesea ca ostil.
   Jos pălăria în faţa celor care au construit acest loc minunat, după o idee absolut originală, cel puţin pentru ţara noastră, şi extraordinar de utilă. Şi plecăciuni în faţa echipei de la Buziaş. Dacă nu mă credeţi sau gândiţi că exagerez, întrebaţi-i pe cei ce merg cu atâta interes şi plăcere la acest spital-minune. Ei vă vor spune, poate, mai multe decât am putut eu să văd şi să înţeleg.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe