Chirurgia vaginală estetică a devenit tot
mai populară în America ultimilor cinci-zece ani – dar la fel s-a întâmplat şi în
Europa –, nu în ultimul rând datorită mass-mediei, printr-o serie de „showuri
medicale“, precum „Dr. 90210“ ş.a.
Evident că nu a întârziat să apară nici presa negativă sau controversele! În
absenţa unei pregătiri specifice în cadrul rezidenţiatului, la fel ca în cazul
tuturor procedeelor estetice, este întotdeauna nevoie de o pregătire specifică,
prin cursuri sau postgraduate training-uri
oferite de instituţiile abilitate în acest sens.
Adesea
însă, din nefericire, serviciile acestea sunt oferite pacientelor de
aventurieri mult prea puţin pregătiţi, iar rezultatele intervenţiilor au condus
la dispute care par interminabile. Am spicuit din presa existentă declaraţia
Comitetului de opinie al Congresului American de Obstetrică şi Ginecologie din
2007, în care se publica un raport extrem de nefavorabil referitor la
„rejuvenarea vaginală“ sau „procedee de cosmetică vaginală“, şi alte articole
de acest gen, precum cel din Cosmopolitan
(ediţia americană) din ianuarie 2010, intitulat „Vaginas under attack… don’t let your greedy gynecologist talk you into
this horrible mistake“. Însumând argumentele apărute de-a lungul ultimilor
ani împotriva cosmeticii vaginale, am putea enumera: lipsa indicaţiei medicale,
absenţa studiilor care să arate că metodele sunt sigure şi eficiente, lipsa
educaţiei specifice prin care o femeie să diferenţieze între „normal“ şi
„anormal“ în ce priveşte forma sau dimensiunile labiilor, nevoia de consiliere
psihologică, faptul că medicii (aici ţin să menţionez că este vorba doar despre
cei din America şi arareori din vestul Europei) promovează nişte idealuri
nerealiste sau fac acest tratament doar pentru bani, fiind lipsiţi de etică,
iar femeile aleg acest tip de tratament doar din cauza presiunilor societăţii.
Luând pe rând aceste argumente, pot spune că, deşi nu există o indicaţie
medicală pentru labioplastie unanim recunoscută, acest tratament trebuie pus pe
o treaptă egală cu augmentarea de sâni, rinoplastia sau alte manevre pur
cosmetice. Nu există scopul de a stabili o indicaţie medicală pentru
labioplastie, însă este în afara oricărui dubiu că există un număr crescut de
femei
care au un disconfort semnificativ în timpul efectuării exerciţiilor
fizice sau a activităţilor sexuale, uneori chiar în menţinerea unei igiene
corespunzătoare. Dar cel mai important factor este felul în care se percepe o
persoană pe sine, în momentul în care alege să recurgă la o astfel de manevră şi
cred că această intervenţie poate îmbunătăţi încrederea de sine a unei femei.
Lipsa
studiilor sau a eficienţei tratamentului în ce priveşte aceste intervenţii este
urmarea faptului că nu există suficienţi medici care să îşi prezinte cazurile,
motivele fiind, pe de o parte, financiare, pe de alta – tehnica folosită.
Convingerea mea este că numărul de paciente care au beneficiat de acest
tratament şi sunt mulţumite de rezultatul final nu poate fi ignorat atunci când
vorbim de efectuarea unei proceduri de cosmetică vaginală.
Vorbind
despre siguranţă, aş menţiona doar că, la fel ca în cazul altor manevre
estetice, meticulozitatea, buna pregătire, cunoaşterea şi respectarea anatomiei
locale feresc un medic experimentat de rezultate nedorite. O bună parte dintre
cei ce se pronunţă împotriva tratamentelor se folosesc de argumente mai mult
imaginare: probleme precum durere postintervenţie, deficit de ţesut,
desfigurare sau pierderea funcţiei sexuale, nesusţinute de observaţii clinice.
Acestea sunt de obicei temerile acelora care nu susţin acest tip de intervenţie.
Având
un cabinet dermatologic şi o pregătire intensivă în domeniul esteticii
medicale, am participat la cursul de labioplastie pentru a-mi îmbunătăţi
aptitudinile în ce priveşte această tehnică, pe care o consider un serviciu de
mare valoare din lista celor oferite de cabinetul meu. În afara chirurgiei
dermatologice de tip „slow Mohs“,
pentru tumori cutanate, pe care o practic de la începutul rezidenţiatului meu,
am adăugat şi componenta de „estetică vaginală“ manevrelor dermato-estetice
oferite.
Dorind
să aduc în discuţie pregătirea chirurgicală necesară pentru efectuarea unei
proceduri de labioplastie, ţin să subliniez, la fel cum s-a făcut şi la CAVS 2011 – al şaselea Congres de
Chirurgie Vaginală Estetică, organizat recent de National Society of Cosmetic
Physicians, la Tucson, Arizona – unde s-au discutat în primul rând
controversele ce apar pe marginea procedeelor de estetică vaginală, că un curs
de două-trei zile în care medicul observă câteva cazuri nu conferă nimănui
titlul de expert în astfel de intervenţii! Cine pune problema: „Nu e mare
filozofie, în jumătate de oră am terminat o astfel de operaţie“ poate fi unul
dintre medicii care dau o reputaţie proastă procedurii. Pentru un rezultat
cosmetic cât mai satisfăcător, o simetrie bună (personal, nu promit niciodată
simetrie perfectă, întrucât nu poate fi decât fortuită!), este necesară o
evaluare foarte atentă a fiecărui caz în parte, o pregătire care să includă cursuri
de tip „hands-on“ sau asistarea activă
la astfel de operaţii, iar durata operaţiei sub 90–120 de minute trădează lipsa
unei meticulozităţi fără de care nu pot exista rezultate bune.
Nu în
ultimul rând, preţul unei astfel de intervenţii trebuie să fie corespunzător
actului medical şi pregătirii medicului. Se observă un trend dubios pe piaţa
cosmeticii medicale din România, procedurile estetice fiind adesea bagatelizate
prin preţurile mici cerute, care pot duce la falsa concluzie, din partea pacienţilor,
că această piaţă „trebuie“ să fie accesibilă tuturor, lucru care uneori dă
senzaţia de „medicină de bazar“, unde medicul ajunge să negocieze tratamentele…
În
final, ca o concluzie personală, pot afirma că atât în ce priveşte experienţa
proprie, cât şi făcând un rezumat al întâlnirii din Tucson, este determinantă
percepţia asupra labioplastiei, iar pregătirea adecvată dublată de operaţii
sigure şi eficiente poate contribui la formarea unei opinii corecte în rândul
colegilor, al pacienţilor şi al mass-mediei, în privinţa unui domeniu care
presupune mult mai decât nivelul de bârfă sau „presă de senzaţie“ la care este
uneori perceput.
