Sănătatea mintală a populaţiei constituie o
problemă de importanţă globală. Dreptul la sănătate mintală este reglementat
prin numeroase documente, începând cu anii ’60. Organizaţia Mondială a Sănătăţii
defineşte sănătatea mintală ca „o stare de bine în care individul îşi poate
aprecia abilităţile, poate face faţă stresului normal al vieţii, poate lucra
productiv şi îşi poate aduce aportul la progresul comunităţii în care trăieşte“.
Dreptul la sănătate mintală cuprinde o relaţie complexă între fizic şi psihic,
fiind în strânsă legătură cu celelalte drepturi ale omului. Pentru a respecta
drepturile omului, este esenţial ca acesta să beneficieze de tratamentele
adecvate, să fie expus la cel mai mic risc posibil, să se ghideze după
propriile dorinţe şi necesităţi şi să i se ia în considerare cultura, religia,
genul şi aspiraţiile.
Internarea nevoluntară a pacienţilor în
instituţiile psihiatrice constituie o încălcare severă a drepturilor acestora şi
trebuie luată în considerare ca ultimă soluţie, atunci când celelalte
alternative au eşuat. În secolul XXI, nu mai poate fi acceptat tratamentul
inuman şi degradant în marile instituţii psihiatrice. Tot mai multe ţări şi-au
închis spitalele de psihiatrie, tratându-şi pacienţii în servicii comunitare. O
atenţie specială trebuie acordată necesităţilor emoţionale, economice şi
educative ale aparţinătorilor, care au o mare responsabilitate în susţinerea
pacienţilor, dar care frecvent necesită sprijin.
Aproximativ 27% din europeni suferă de cel
puţin o formă de tulburare psihică în decursul unui an. Cel mai frecvent se
întâlnesc tulburările anxioase şi depresia. În anul 2020, se estimează că
depresia va fi principala cauză de îmbolnăvire în lumea civilizată. Anual, în
Uniunea Europeană, aproximativ 58.000 de persoane decedează în urma actelor de
suicid, mai mult decât prin accidente rutiere, crime sau HIV/SIDA. La fiecare
nouă minute, o persoană se sinucide în Uniunea Europeană, iar tentativele de
suicid sunt de zece ori mai frecvente. Alianţa europeană de combatere a
depresiei (EAAD) şi-a propus să reducă depresia şi tentativele de suicid,
creând reţele regionale de informare între sectorul sanitar, pacienţi şi aparţinători,
ONG-uri şi publicul larg. Un studiu-pilot al EAAD a arătat o scădere cu 25% a
ratei suicidului, în special la tineri.
Dizabilităţile mintale apar mai frecvent la
populaţiile sărace, la femei, copii şi alte grupuri defavorizate. Un studiul
OMS arată că finanţarea sănătăţii mintale este insuficientă. Aproximativ 62%
din statele lumii nu au legislaţie privind sănătatea mintală sau legislaţia lor
este recentă (ultimul deceniu). Legislaţiile vechi, de obicei, nu includ protecţia
vieţii pacientului.
În timp ce starea de sănătate mintală creşte
productivitatea persoanei, condiţiile severe de lucru, precum şi relaţiile
conflictuale cu colegii scad randamentul şi cresc costurile. Aproximativ 28%
din angajaţii europeni relatează condiţii de muncă stresante. Iniţiativele ce
îmbunătăţesc capacitatea individuală şi reduc factorii stresanţi la locul de
muncă cresc, în acelaşi timp, starea de sănătate a populaţiei şi dezvoltarea
economică.
Semnalele de alarmă trase de OMS privind sănătatea
mintală sunt: • bolile psihice afectează una din patru persoane şi pot
determina suicidul, cauză a prea multor decese • afecţiunile psihice determină
pierderi importante în plan economic, social, educaţional, infracţional • stigmatizarea,
discriminarea şi nerespectarea drepturilor omului şi a demnităţii bolnavului
psihic sunt încă prezente în multe ţări europene.
Promovarea sănătăţii mintale şi prevenirea
afecţiunilor psihice se adresează individului, familiei şi comunităţii, cu
scopul de a amplifica factorii de protecţie şi de a reduce factorii de risc.
Principala intervenţie trebuie să aibă loc în şcoli sau la locul de muncă, unde
indivizii îşi petrec cea mai mare parte a timpului. Prevenţia afecţiunii
psihice în primii ani de viaţă şi promovarea sănătăţii mintale la copii şi
adolescenţi constituie o investiţie pentru viitor.
Ţările Uniunii Europene se confruntă cu
fenomenul de îmbătrânire a populaţiei. Vârsta înaintată aduce cu ea multipli
factori de risc privind sănătatea mintală şi starea de bine, cum ar fi
pierderea suportului social din partea familiei şi prietenilor şi multitudinea
bolilor fizice sau neurodegenerative. Din cauza acestui fapt, rata suicidului
este mai mare la vârste înaintate. De aceea, unul din principalele obiective
ale Uniunii Europene este de a promova starea de bine şi integrarea socială a
vârstnicilor.
Dezinstituţionalizarea serviciilor de sănătate
mintală şi acordarea asistenţei medicale în comunitate, în centre de sănătate
mintală şi în spitale generale, în colaborare cu familiile pacienţilor şi
organizaţiile neguvernamentale, s-au dovedit deosebit de eficiente pentru
reintegrarea socială a pacienţilor. Spitalele psihiatrice mari favorizează
stigmatizarea şi izolarea socială a pacienţilor. În multe ţări europene,
reforma asistenţei psihiatrice a redus treptat tratamentul în spitale,
dirijând pacienţii către centrele de sănătate mintală şi comunitate. Această
schimbare de mentalitate s-a realizat în paralel cu instruirea pacienţilor, a
familiilor lor şi a personalului medical către o participare activă în actul medical.
De fapt, sănătatea mintală este un concept
strâns legat de pacient. Acesta este marcat de experienţe negative pornind din
copilărie, relaţiile interumane, caracteristicile mediului de viaţă şi
particularităţile sociale. Dar trebuie să recunoaştem că sunt factori ce acţionează
şi în direcţie opusă: sănătatea mintală a populaţiei influenţează major modul
în care funcţionează comunitatea, organizaţiile, locurile de muncă şi
echilibrul societăţii în totalitatea ei. Este vorba de un tot unitar şi interdependent,
care, în final, este influenţat şi de dezvoltarea culturală a respectivei ţări.
Strategia României, în acest sens, porneşte
de la experienţa multor ţări europene în care reforma sistemului psihiatric şi-a
dovedit eficienţa, fiind susţinută, în prezent, cu toată convingerea de către
Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Statele UE au înţeles că psihiatria comunitară
asigură eficienţa tratamentului bolnavului psihic şi reduce costurile
determinate de medicaţie. Nu mai vorbim de confortul pacientului şi de
eliminarea unor factori stresanţi determinaţi de mediul spitalicesc, oricât de
primitor ar fi el. În acest mod, centrele de sănătate mintală, acoperind cca
100.000–150.000 de locuitori, cu o teritorializare bine stabilită, pot deveni
placa turnantă a sistemului de îngrijiri psihiatrice. „Echipele terapeutice“
monitorizează pacienţii din teritoriu la domiciliu, discută cu anturajul şi
familia pacientului, culeg date despre starea acestuia, în funcţie de care
modulează tratamentul. În acutizări, pacientul este examinat de medicul
psihiatric la nivelul centrului de sănătate mintală, unde poate fi şi internat
pentru câteva zile la pat sau în regim de spitalizare de zi. Ulterior, în funcţie
de evoluţia afecţiunii psihice, este retrimis la domiciliu sau este internat
într-un spital de specialitate. În acest mod, centrul de sănătate mintală
devine un „filtru“ al internărilor în spital, reducând numărul acestora (la
care România deţine primul loc în Europa) şi îmbunătăţind calitatea actului
medical spitalicesc şi a condiţiilor hoteliere. Strategia ţărilor europene în
trecerea la psihiatria comunitară a variat de la închiderea completă a
spitalelor de psihiatrie, cum e cazul Italiei, până la crearea unei „simbioze“
între acestea şi centrele de sănătate mintală, mai mult în favoarea uneia sau
alteia dintre instituţii.
În Europa, un accent deosebit se pune pe
terapia ocupaţională. Activitatea fizică determină o stabilizare a afecţiunilor
psihice şi o ameliorare evidentă. „Cooperativele sociale“ din Italia desfăşoară
activităţi productive, cu valorificarea produselor şi remunerarea pacienţilor.
Spre exemplu, toate spaţiile verzi din oraşul Trieste (Italia) sunt îngrijite
printr-un contract între primărie şi cooperativele sociale. Pacienţii locuiesc
în „locuinţe protejate“, unde se autogospodăresc şi desfăşoară o activitate
productivă cvasinormală.
Trebuie să accentuăm, de asemenea, rolul
asociaţiilor familiale şi al organizaţiilor neguvernamentale. Asociaţiile
familiale sunt, de obicei, axate pe rudele pacienţilor cu o anumită afecţiune,
se întâlnesc săptămânal şi monitorizează îndeaproape evoluţiile legislative din
domeniu. Presiunea lor socială este foarte puternică, nu de puţine ori
obligând autorităţile să modifice unele propuneri legislative. De asemenea,
asociaţiile familiale şi organizaţiile neguvernamentale constituie o importantă
sursă de sponsorizări pentru aceşti pacienţi.
Indiferent
dacă implementarea acestui sistem în Romania va avea loc în ani sau decenii, ne
dorim ca legislaţia actuală în domeniul sănătăţii mintale să fie un ghid pentru
medicii psihiatri ce vor urma. Ei vor definitiva această reformă şi vor
beneficia de efectele sale.