Cel mai longeviv ministru al sănătății de după Revoluție, Eugen
Nicolăescu, se folosește astăzi de unul dintre cele mai mari rateuri din
istoria cheltuielilor publice din România pentru a motiva un alt viitor
proiect. Care proiect, cum altfel, are nevoie de foarte mulți bani, deși
promovează prevenția, concept total opus risipei financiare. E limpede că
România are mare nevoie de o strategie pentru medicina preventivă, dar nu o va
putea construi fără statisticile care să descrie starea de sănătate a
populației.
Ultima anchetă transversală (de prevalență) a stării de sănătate
a populației a fost realizată de specialiști acum aproape două decenii, în
1997, pe un eșantion reprezentativ de 12.000 de oameni, iar patologia, speranța
de viață și chiar profilul populației s-au schimbat mult de atunci. În 2006,
Centrul de Statistică Sanitară din Ministerul Sănătății a înaintat ministrului
de atunci (Eugen Nicolăescu) proiectul pentru o nouă anchetă de prevalență, de
data aceasta fiind propus un eșantion de 8.000 de oameni – date la fel de
relevante, dar cu costuri mai reduse. Ironia face ca propunerea făcută de
statisticienii ministerului să nu fie luată în seamă, iar câteva luni mai
târziu să fie anunțat un program care să evalueze nici mai mult, nici mai puțin
decât toată populația României.
Explicația e simplă: în același an, în aprilie, fusese aplicată
taxa pe viciu, care a dus la o creștere spectaculoasă a veniturilor
Ministerului Sănătății (estimările de atunci erau de 250 de milioane de euro
pentru 2006 și peste 400 de milioane pentru 2007). Cu banii de cheltuit în
buget și fără prea multă imaginație, Eugen Nicolăescu a demarat unul dintre
cele mai costisitoare programe posibile, cel de evaluare a stării de sănătate a
populației (PNESSP).
Nimeni în lume nu mai încercase așa ceva, pentru că este o
risipă de bani. E mai inteligent să cheltuiești puțin evaluând un eșantion
reprezentativ și apoi să investești masiv în programe de sănătate țintind
problemele găsite, decât să arunci fără noimă cu bani în medici și laboratoare.
Ca și cum asta nu ar fi fost suficient, năstrușnicul program nu includea decât
o evaluare superficială a stării de sănătate (la medicul de familie), la care
adăuga o notă originală: așa-numita riscogramă.
Modelele de calcul ale riscului de boală au fost dezvoltate în
țări care au căutat metode ieftine de stabilire a acestui risc la persoane
sănătoase, pe baza unor corelații mai mult sau mai puțin relevante. Problema
scorurilor de risc este că ele sunt cel mult orientative și trebuie calibrate
pe populația căreia îi sunt adresate înainte de utilizare.
Nu a fost cazul în PNESSP: au fost adoptate chestionare din
diverse colțuri ale lumii (din Finlanda pentru diabet, din SUA pentru alte
patologii), fără ca ele să fie întâi testate pe populația României. Mai mult,
cei care au preluat scorurile de risc au fost medicii de familie, fără a se
consulta cu societățile naționale de specialitate (pentru diabet, de pildă,
profesorul Viorel Șerban, pe atunci președintele societății naționale de
specialitate, a întrebat public: „Cu cine s-au sfătuit autorii ideii?“, iar
răspunsul oficial nu a venit niciodată).
Dincolo de toate problemele conceptuale, de organizare și de
administrare, PNESSP s-a desfășurat timp de 18 luni. Au participat peste 12
milioane de persoane, dar nu au fost validate datele decât pentru 10.730.814 de
români. Raportat la total, aceasta înseamnă puțin peste jumătate din populația
României. Dan Enăchescu, specialist în sănătate publică și fost ministru al
sănătății, scria despre PNESSP: „Ținta majoră va fi ratată pentru că riscograma
rezultată dintr-un asemenea studiu va ilustra doar starea de sănătate a
persoanelor care s-au prezentat, care au vrut și au putut să fie examinate de
medici în cadrul acestui program. Lotul investigat nu reprezintă populația
generală și, ca atare, riscograma pe care o va descrie studiul nu va reflecta
tabloul bolii în populația generală a României. Slăbiciunea se datorează
faptului că persoanele examinate constituie un eșantion autoselecționat, care
nu are validitatea externă necesară generalizării rezultatelor și la populația
neexaminată, din care a fost extras lotul. Ceea ce se va afla va fi adevărat
pentru structura acestei populații“.
Trecând peste toate viciile de formă sau de fond ale PNESSP,
marja de eroare pentru rezultatele statistice finale a fost calculată de
specialiști la aproximativ 10%. Sondajele electorale au, de obicei, o marjă de
eroare de 3%. În condițiile în care vorbim de prevalența unei boli, plus sau
minus 10% înseamnă că, de fapt, nu știm nimic. Nimic nou, oricum.
Ca și cum problemele programului lui Eugen Nicolăescu nu ar fi
fost deja suficiente, datele înregistrate au suferit o evoluție cel puțin
ciudată. Riscurile calculate și bolile nou depistate nu au urmat o evoluție
liniară, în platou, de-a lungul celor 18 luni de PNESSP, ci au fost mari sau
foarte mari în primele câteva luni și apoi au scăzut constant. Aceste date au
condus la decizia lui Ion Bazac, succesorul lui Nicolăescu la Ministerul
Sănătății, de a opri definitiv programul, deoarece devenise clar că datele nu
sunt de încredere și că nu pot fi folosite pentru fundamentarea unor viitoare
decizii de sănătate publică. Cu alte cuvinte, datele din PNESSP sunt
nereprezentative, nestandardizate, neverificate și, foarte probabil,
nereproductibile.
După o cheltuială de peste un miliard de lei noi, care nu a
produs rezultatele scontate, ar fi fost de așteptat măcar ca responsabilii să
se retragă și să își vadă de ale lor, dacă nu să răspundă juridic pentru eșecul
de proporții. Nu însă și Eugen Nicolăescu. Revenit la comanda Ministerului
Sănătății în guvernul USL condus de Victor Ponta, liberalul a prezentat, în mai
2013, rezultatele PNESSP într-un eveniment organizat de Intact Media Group. Din
păcate însă, a fost vorba de o prezentare sumară, dublată de un discurs cu
accente de genul „cel mai important program din istoria României în domeniul
sanitar“. Dar în spatele discursului politic a fost o îngrozitoare lipsă de
fond.
Eugen Nicolăescu a uitat complet obiectivele PNESSP (conform
textului de lege, în principal evaluarea stării de sănătate a populației și a
factorilor de risc, cunoașterea ponderii factorilor de risc pentru bolile cu
impact major asupra sănătății populației și îmbunătățirea stării de sănătate a
populației) și a declarat că obiectivele PNESSP ar fi fost: „să conștientizeze
individul că percepția proprie că este sănătos nu înseamnă absența riscului sau
chiar a bolii și să-l facă responsabil de sănătatea lui; refacerea relației
medic–pacient și transformarea ei în relația medic–cetățean (...); să sprijine
anumite grupe de populație vulnerabilă sau dezavantajată și să le încurajeze
să-și cunoască starea de sănătate“ (?!).
Ieșirea liberalilor de la guvernare a oprit pe ultima sută de
metri proiectul de lege prin care se înființa o „super-agenție“ în sănătate,
care să coordoneze anual cheltuirea câtorva sute de milioane de euro. Proiectul
de care am scăpat ca prin minune atunci pare să fi reînviat sub altă formă
zilele acestea, când același neobosit Eugen Nicolăescu a reușit cumva să-și
convingă colegii din Parlament să susțină un alt proiect original: înființarea
unei „super-agenții“ conduse politic, de data asta doar pentru prevenție, care
să aibă pe mână 700 de milioane de euro anual. Ca argumente sunt servite
rezultatele PNESSP, adică tocmai acelea care au costat enorm de mult și nu au
nicio utilitate practică. Niciuna!
Ironia face ca proiectul liberalilor, care propune ca
neparticiparea la programul de prevenție să fie penalizată, să fi fost lansat
pe piață odată cu publicarea unui studiu într-o importantă revistă americană, Annals
of Internal Medicine, care arată că metoda cea mai eficientă pentru a
stimula participarea este oferirea inițială a unei recompense, din care apoi să
fie reținute sume pentru neparticiparea la prevenție. Este doar un mic exemplu
al faptului că autorii acestui proiect de lege au venit (și de această dată!)
cu lecțiile nefăcute.
După eșecul răsunător al PNESSP, originalele idei reformatoare
ale lui Eugen Nicolăescu ar trebui, totuși, puse acolo unde le este locul. La
coșul de gunoi. Pentru că România nu își mai poate permite încă un eșec de
proporții. Până la urmă, e mai ieftin să previi decât să tratezi.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.