Planul Naţional de Combatere a Cancerului este un mijloc de a regândi „un sistem de sănătate vulnerabilizat prin lipsa de investiții adecvate timp de câteva decenii”, a arătat președintele României.
Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a participat, alături de alți miniștri ai Sănătății din UE, la lucrările unei conferințe pe tema rezilienței sistemelor de sănătate.
Rezultatele unui chestionar de opinie referitor la nevoile persoanelor cu afecțiuni oncologice din România au fost publicate astăzi.
Ministerul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila a realizat, conform graficului stabilit, primul jalon din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) - componenta Sănătate.
Ziua Supraviețuitorului de Cancer, ediția a XVIII-a, a fost organizată în prima parte a lunii decembrie.
Primul Hackathon online de anvergură națională organizat între mediul academic și cel privat a avut loc la finalul lunii noiembrie.
Noua variantă a SARS-CoV-2, deja dominantă în Africa de Sud, ar putea deveni la fel în Europa și pe alte continente. Ea a început deja să se răspândească pe plan local în SUA și-n Australia.
Podcastul „Gânduri și emoții în parcursul oncologic” este prima resursă multimedia de suport psiho-oncologic care se adresează persoanelor cu cancer.
Direcțiile de sănătate publică au la dispoziție o săptămână să actualizeze și să adapteze Planul de Reziliență față de Recrudescența la COVID-19 asumat la nivel județean, a transmis Ministerul Sănătății.
Comisia Europeană a adoptat o evaluare pozitivă a PNRR, care va putea primi din partea UE granturi în valoare de 14,2 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde de euro în cadrul (MRR).
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut ieri, 27 septembrie, o vizită în România. Ea a fost întâmpinată de președintele României, Klaus Iohannis, și de premierul Florin Cîțu.
Construirea rezistenţei la lucrătorii din domeniul sănătăţii poate servi ca factor de protecţie împotriva rezultatelor negative legate de locul de muncă, inclusiv epuizarea, anxietatea și depresia.
Experții spun că țara noastră va investi 400 de milioane de euro în proiecte de digitalizare în sistemul de sănătate, mai puțin de jumătate față de Polonia.
Sper ca planul de rezilienţă și redresare, în ceea ce ne privește, să nu se rezume doar la clădiri, fără îndoială necesare, dar să acopere și nevoile de informatizare ale sistemului sanitar.
Ministerul Sănătăţii a anunțat recent că Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR fost publicat. Componenta de sănătate propune mai multe reforme și investiții.
A fost lansată o platformă pentru informarea publicului, pacienților și profesioniștilor din Oncologie și Hematologie.
Comisia Europeană a introdus, miercuri, o măsură de accelerare a autorizării vaccinurilor adaptate împotriva COVID-19.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a precizat, sâmbătă, că nu a existat în guvern sau în coaliție vreo discuție despre reducerea veniturilor medicilor.
Cercetarea, inovaţia, inteligenţa artificială, digitalizarea și medicina personalizată ar trebui prioritizate în orice abordare strategică privind cancerul, a subliniat conf. dr. Loreta Păun, într-o dezbatere recentă.
În România, în contextul pandemiei, numărul zilnic de decese s-a triplat, de la o medie de 142 pe zi, a atras atenția Cezar Irimia, președintele FABC, într-o dezbatere online organizată ieri.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe