Un program lansat la nivel global la începutul acestei luni, intitulat „Cancer & Work: Acting Together”, are ca obiectiv sprijinirea financiară, emoțională și socială a angajaților afectați de cancer și alte boli grave.
Avizul a fost emis pentru tratamentul care se poate administra la adulţi şi la copiii cu vârsta de peste şase ani, aflaţi atât în prima cât şi în a doua fază a bolii.
Gripa e cea mai severă dintre infecțiile virale respiratorii. La tineri și la adulții sănătoși, evoluția ei este în marea majoritate a cazurilor autolimitantă, cu vindecare în 4-7 zile. Tusea și astenia fizică pot persista săptămâni.
Compania Sanofi lansează în România vaccinul gripal cu doză mare de antigene, destinat vârstnicilor. Acesta se numește Efluelda.
Tratamentul a preîntâmpinat 83,21% dintre internările în spital, la sugarii cu vârsta sub 12 luni care au primit o doză unică de nirsevimab.
Nediagnosticată și netratată la timp, boala evoluează și afectează negativ atât calitatea vieții pacienților, cât și prognosticul, în cazul pacienților care ajung la forme complicate.
Un tratament inovator împotriva hemofiliei, dezvoltat de Sanofi, prezintă o eficacitate ridicată împotriva simptomelor acestei boli, conform unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific The Lancet.
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a publicat recent o comunicare directă către profesioniștii din domeniul sănătății referitoare la Insuman Rapid.
Pe fondul cazurilor de gripă și al spitalizărilor în creștere, o perioadă extinsă de vaccinare împotriva gripei ar putea spori protecția populației, precizează specialiștii.
Agenția Națională a Medicamentului oferă detalii despre restrângerea indicației în cazul medicamentului caprelsa (vandetanib).
EMA a anunţat că a aprobat utilizarea ca doză booster a unui vaccin anti-COVID de nouă generaţie, dezvoltat de compania franceză Sanofi şi partenerul său britanic GSK, împotriva variantei Beta.
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice a lansat piesa de teatru „DA”, inspirată din poveştile unor pacienţi cu dermatită atopică.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, în parteneriat cu ARPIM și Sanofi România lansează competiția de proiecte „Creștem împreună!”.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă intensificarea campaniei de vaccinare antigripală* în acest sezon.
Sanofi Consumer HealthCare România și Asociația Magic au dat startul unui amplu program de sprijinire emoțională a părinților care sunt nevoiți să gestioneze un diagnostic dur al copiilor lor.
Sanofi a obţinut undă verde de la Comitetul pentru medicamente de uz uman din cadrul EMA pentru Nirsevimab, un medicament destinat prevenirii bronşiolitei la nou-născuţi.
Vaccinul gripal tetravalent poate fi achiziționat din farmaciile cu circuit deschis și clinicile medicale, pe baza unei prescripții medicale de la medicul de familie.
Datele din Australia, incluse în cel mai recent Flu Bulletin Sanofi, confirmă că ne-am putea confrunta cu un sezon de gripă sever.
Începând cu luna februarie, Dupixent® (substanță activă dupilumab) este 100% compensat și disponibil, pe bază de prescripție medicală.
Grupul farmaceutic francez Sanofi a anunţat, miercuri, rezultate pozitive obţinute într-un studiu de amploare privind vaccinul său anti-COVID-19, dezvoltat în colaborare cu grupul britanic GSK.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe