Newsflash
ACTUALITATE Știri

SNBCC ar putea fi implementată până la jumătatea anului

de Cristina GHIOCA - apr. 18 2024
SNBCC ar putea fi implementată până la jumătatea anului

Strategia Națională pentru Bolile Cardiovasculare și Cerebrovasculare (SNBCC) ar putea fi adoptată de Guvern și implementată până la jumătatea acestuia, a anunțat ministrul Sănătății.

Câteva dintre obiectivele Strategiei Naționale pentru Bolile Cardiovasculare și Cerebrovasculare (SNBCC) sunt: înființarea a zece centre noi de trombectomie pentru tratarea accidentului vascular cerebral (AVC); pregătirea a 25 de noi experți în neuroradiologie intervențională; dotarea centrelor județene de reabilitare, dar și  a secțiilor de neurologie pentru monitorizarea pacienților critici în primele 72 de ore după AVC; implementarea unui program de atestare/studii complementare în neuroreabilitare, precum și înființarea unor registre a pacienților cu AVC acut și de monitorizare a riscului vascular. Toatea acestea au fost readuse în discuție de prof. dr. Dafin Mureșanu, președintele Federației Europene a Societăților de Neuroreabilitare (EFNR) și al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroreabiltării, în deschiderea celei de-a doua ediții a Forumului Național de Neurologie.

„Ce țintim și ce am reușit în acest an, de când am pornit proiectul Strategiei naționale (...) am reuși să schimbăm fața lucrurilor în ceea ce privește resursa umană (...). Astfel, creionarea și sprijinul pe care MS l-a dat creării acestei noi competențe de neurointervențional, acest lucru schimbă fundamental ecuația și vom lucra pentru dezvoltarea următoarelor zece centre de trombectomie în România. (…) Suntem confidenți că în următorul an vom avea și alte realizări. Realizările acestui an sunt: noua competență, sunt bazate pe extinderea în alte centre a competențelor tradiționale pe care le avem și apariția unui nou program de acțiune prioritară, AP-AVC, care se referă la îngrijirea bolnavului critic neurologic și la recuperarea – să spunem – precoce”, a punctat președintele EFNR.  

Finanțare pentru neuroreabilitare

În acest context, prof. dr. Dafin Mureșanu a arătat că pentru programul de acțiune prioritară privind neuroreabilitarea pacienților cu AVC  există deja finanțare: „Acțiunea prioritară are o finanțare de 5% din totalul celorlalte acțiuni prioritare, ceea ce este important. (…) Sperăm într-o colaborare bună și cu colegii din specialitatea medicină fizică și recuperare. Și iată că avem un concept realizabil și integrat. Nu vrem să utilizăm resurse multe și noi, ci cu resursele pe care le avem să reașezăm conceptele și elementele practice pe care noi le facem.”

Referitor la cele zece noi centre, prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății,  și-a exprimat speranța că vor putea fi înființate în următorii doi ani: „Sunt convins că această strategie va fi un succes (...) și sunt convins că vom avea rezultate palpabile nu peste foarte mult timp. Eu cred că un orizont de timp de doi ani pentru aceste zece centre este rezonabil. M-aș bucura să avem circa 25 de centre – la fiecare două județe să avem un centru, să fie o repartiție teritorială care să permită un acces rapid al pacienților la aceste servicii. ”

În acest context, ministrul Sănătății a anunțat că strategia a fost finalizată, că se află deja în consultare publică și că, până la jumătatea acestui an, ar putea fi aprobată și implementată: „SNBCC – care din punct de vedere tehnic, din punct de vedere profesional, este finalizată – mai necesită nişte adaptări, pentru că aceste strategii au un anumit format pe care trebuie să îl respectăm atunci când le promovăm ca şi hotărâri ale Guvernului României. Mai este de lucru la partea administrativă şi la modul în care este structurată. Sunt convins că într-un interval de timp nu foarte lung – până la jumătatea acestui an – vom avea această strategie aprobată de Guvernul României şi implementată.”


Notă autor:

Foto: Ceremonia de deschidere a Forumului Național de Neurologie, ediția a- II-a

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe