Ne-a izbit soarta cu zeci de morți și încă și mai mulți
suferinzi pe vecie. Dar n-am învățat nimic din toată catastrofa. Încă mai
scormonim în mormanul de cenușă fierbinte și căutăm explicații care de care mai
abracadabrante sau modalitatea de a scoate cât mai mult capital. De orice
natură, numai omenesc nu.
Nu ne mai ajung vorbele, confruntările și talk-show-urile care
macină zi și noapte vorbe de prisos, care nu duc nicăieri sau duc oriunde numai
acolo unde trebuie nu. Carnagiul de la „Colectiv“ va cunoaște uitarea, ca și
zăpezile, inundațiile și seceta. Nu am nicio îndoială că vor urma cutremurele,
uraganele, norii de lăcuste și, fără doar și poate, bolile și epidemiile. Am
lăsat la urmă războaiele și refugiații fiindcă nu mai pot veni. Au venit deja.
Vom număra lunile, apoi anii și deceniile de la episodul
„Colectiv“, parcă predestinat să ne amintească de cealaltă catastrofă a
colectivului CAP-ist, care a presărat pământul țării cu nenumărate gropi
comune, vieți curmate fără rost și cruci. Mai scriu cărțile noastre de istorie
despre el? Nu, nici vorbă, mai importanți sunt hairstiliștii și primadonele de
duzină.
Nu am fost indiferent niciodată față de suferințele nimănui,
individuale sau de grup. O semnificație cu totul specială acord însă
evenimentelor tragice de la clubul ucigaș, mai ales pentru că sunt convins că
nu vor rămâne izolate sau singulare.