În legendele Olimpului se
menționează că Tezeu a dus o bătălie cu minotaurul. În cazul în
care învingea acest minotaur, la întoarcerea sa spre Cap Sunion
trebuia să ridice pânzele albe de victorie. Din nefericire, Tezeu,
în entuziasmul victoriei, a uitat de acest element major și s-a
întors acasă cu pânzele negre. Tatăl sau, Egeu, văzând în zare
pânzele negre, a fost convins că Tezeu a fost omorât, ceea ce l-a
determinat să se arunce în mare de pe Cap Sunion. De atunci,
această mare superbă se numește marea Egee.
Tocmai în această zonă minunată,
care ne amintește de istoriile Olimpului, de secolul iluminist al
lui Pericle, de zona citadină, de templul zeiței Atena-Minerva și
de Parthenon, a avut loc în perioada 4–8 septembrie 2016 Congresul
european de Neurochirurgie (EANS).
Ca în fiecare an, acest congres a
reunit personalitățile de mare valoare din neurochirurgia europeană
și internațională. Președinția congresului a fost asigurată de
prof. dr. Andre Grotenhuis din Olanda și de către prof. dr.
Panagiotis Selviaridis din Grecia.
Congresul, de o înaltă ținută
științifică, a fost găzduit de centrul Megaron, aflat în inima
Atenei. S-au dezbătut multiple fațete ale patologiei
neurochirurgicale, accentuându-se progresele majore în
neurochirurgia vasculară – mai ales endovasculară –, în
tratamentele minim invazive ale chirurgiei spinale, în neuroimageria
diagnostică, care devine din ce în ce mai sofisticată, precum și
în abordurile neurochirurgicale cerebrale complexe. Au impresionat
lucrările de mare ținută științifică din SUA, Japonia și
America de Sud, mai ales în domeniul patologiei tumorale
intracraniene.
Delegația română, ca în fiecare
an, s-a prezentat cu multiple lucrări științifice, în special
legate de chirurgia tumorală cerebrală și patologia vasculară
cerebrală. Au prezentat prof. dr. Ștefan Florian, prof. dr. A. V.
Ciurea și prof. dr. Mircea Gorgan. Neurochirurgia din Iași a avut
multiple participări în toate domeniile neurochirurgicale, excelând
în cel al chirurgiei spinale. Au susținut lucrări: prof. dr. Ion
Poeată, dr. Ștefan Iencean, dr. Bogdan Costăchescu și semnatarul
acestor rânduri. Cu această ocazie menționăm că profesorii
Florian, Ciurea și Poeată au fost moderatori la diferite sesiuni
din cadrul congresului.
Având în vedere toate cele
menționate, putem concluziona că orice participare internațională
a neurochirurgilor din România, indiferent de gradul lor de
pregătire, este benefică atât ca prezență științifică, cât
și ca prezență fizică, pentru a fi în permanență la curent cu
cele mai noi informații din neurochirurgie. Cât despre congresul
EANS, a fost o întâlnire extrem de apropiată, amiabilă, un prilej
perfect pentru un schimb de experiență major în toate
specialitățile neurochirurgicale.