Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Bucuria de a călători

Viața Medicală
Elena SOLUNCA miercuri, 30 mai 2012

Călătoriile au numeroase motivaţii şi îmbracă multiple forme. Dna Elena Solunca evocă, la Cartea confraţilor, o parte din voiajurile mediteraneene relatate de dl dr. Viorel Pătraşcu în cel mai recent volum al său.

     Cine să ştie, poate există o genă a călătoriei câtă vreme omul parcă nu-şi află locul şi tot tânjeşte spre un altundeva, chiar dacă nu-şi reprezintă prea bine acel altundeva; poate călătoria este un reflex al acelei „nostalgii a paradisului“. Sau o fi vreun virus al călătoriei, de vreme ce, în zilele noastre, turismul este una dintre cele mai dezvoltate industrii din lume, care, dincolo de plăcere şi profit, ne aminteşte mereu cât de frumoasă este planeta pe care ne-a fost dat să trăim. Mai mult, turismul s-a diversificat până într-atât încât, bunăoară, vorbim de turism religios. Pentru mereu mai mulţi oameni, a călători este o dimensiune a stilului de viaţă postmodern, tratament pentru efectele stresului cotidian sau pentru a ţine departe, măcar pentru un timp, cohorta de nemulţumiri şi griji care ne invadează, trimiţându-ne într-un exil existenţial. Dar, a călători poate fi, pur şi simplu, o bucurie care sporeşte atunci când o dăruieşti semenilor, părtaşi făcându-i la peregrinarea prin alte locuri, cu alţi oameni, alte obiceiuri şi alte datini. Atunci, a călători este mai aproape de a cutreiera, păstrând ceva din gustul libertăţii şi chiar o bucurie echivalentă cu un plus de cunoaştere, o cunoaştere de sine îmbăiată în diversitate. Am enumerat câteva dintre motivele pentru care reîntâlnirea cu Viorel Pătraşcu şi recenta sa carte CU MEDITERANA LA POARTĂ. ITINERARE DE VACANŢĂ vine în întâmpinarea aşteptărilor ivite din cărţile precedente şi dă curiozităţii zboruri de lumină.
     Se cuvine să începem cu titlul, „Cu Mediterana la poartă“, puţin cam poznaş pentru un jurnal de călătorie, dar şi cheia în care lectura nu este doar un prilej agreabil de petrecere a timpului liber (atât cât mai avem) sau de îmbogăţire a cunoştinţelor, ci şi unul de comuniune sub semnul luminii. Asta pentru că Mediterana este spaţiul de graţie unde, după spusa lui Valéry, se află un singur personaj – lumina. În „Inspirations méditeranéennes“, scria: „Mă acuz în faţa Dumneavoastră că am cunoscut o veritabilă nebunie a luminii, combinată cu o nebunie a apei“. Mai departe, amintind cunoscu­tele cuvinte ale lui Protagoras, că „omul e măsura tuturor lucrurilor“, consemnează că acestea sunt tipic mediteraneene, că ele ar fi întemeiat Europa istorică şi chiar „spiritul uman în totalitate“. Mai puţin teoretizant, doctorul Viorel Pătraşcu ilustrează cu entuziasm molipsitor aceste cuvinte, ca şi cum ne-ar spune: „veniţi de vedeţi“. Cred că se găsesc însă şi printre cei care au văzut unii care, urmând aceste „itinerare de vacanţă“, retrăiesc întâlniri ce păreau uitate sub carapacea zgrunţuroasă a cotidianului. Asta face ca genul însemnărilor de călătorie să-şi afirme vigoarea, cu o nobilă indiferenţă la tot ceea ce tehnologia contemporană ne pune la dispoziţie.
     Bucuria de a călători este cu atât mai de înţeles, cu cât – mulţi îşi mai amintesc – a fost o vreme când a pleca peste hotare era aproape de negândit pentru omul de rând. În 1984, autorul a reuşit să viziteze Moscova, Tbilisi, Erevan şi Leningrad (cum se numea atunci St. Petersburg): „Revelaţia avută, bucuria şi mulţumirea care mi-au invadat sufletul nu se comparau cu nimic din ce trăisem ca turist în ţară în anii anteriori. Mi-am jurat atunci în barbă că mă voi detaşa de alte ambiţii, de patima agonisirii banilor şi îmi voi face toate vacanţele în străinătate, după care mă voi întoarce la iarba verde de acasă. (s.n.)“. Şi s-a ţinut de cuvânt, cum o arată şi volumele „De la Erevan la Cabo da Roca“ şi „Sindromul Santorini“. Din toate se degajă ideea că fiecare călătorie este ca un plus de viaţă, iar emoţiile atâtor şi atâtor întâlniri sunt asemenea unui tratament de reîntinerire, dar şi o formă de dependenţă, care, paradoxal, face să simţi mai deplin mireasma libertăţii. Începutul poate fi – de ce nu! – Portugalia, ţara migdalilor, „unde sfârşeşte uscatul şi începe marea“, cum scria Camões, cel mai mare poet portughez, şi unde, spre deosebire de Spania, „există o modestie şi o măsură în toate“. „Măsura şi modestia“ este prima lecţie pe care o dă lumina polarizată în punctul cel mai vestic al continentului; o lecţie parcă uitată şi pe care o redescoperă medicul român în tot ce-i este dat să întâlnească. Cum ne-a obişnuit, Viorel Pătraşcu valorifică locul în care a ajuns prin incursiuni în istoria şi cultura poporului portughez, spre mai profundă înţelegere şi mai bună dumirire a cât de „altfel“ suntem. Cum cultura s-a definit şi ca tot ceea ce îţi rămâne după ceea ce ai uitat tot, o putem recunoaşte în modul de a fi al oamenilor, unul surprinzător în acest caz: „modeşti, demni, blânzi şi sentimentali“.
     „Îndrăgostit de lumea greacă“, cum mărturiseşte, doctorul Viorel Pătraşcu urmează un drum ritual spre insula Kos, insula lui Hipocrate, pentru că acolo s-a născut părintele medicinii. Este un loc de poveste, care trebuie văzut şi să simţi, cu autorul, că acolo ai vrea să te muţi, „într-o casă cu pridvor şi cu Mediterana la poartă“. Aici, în centrul oraşului, se află platanul lui Hipocrate, cel mai bătrân arbore din Europa, unde întemeietorul medicinii obişnuia să vină să vorbească tinerilor învăţăcei despre tainele vindecării sau, pur şi simplu, să se reculeagă. Şi câte ar mai fi de văzut în această insulă binecuvântată de Dumnezeu… Fire prin excelenţă pozitivă, extrovertită, impetuoasă, Viorel Pătraşcu culege nesăţios cunoştinţe şi informaţii, impresii de toate felurile, face fotografii şi pe toate le dăruieşte aproape pe nerăsuflate, surprinzând oarecum cititorul care, uneori, ar dori să întârzie într-un loc sau într-altul. Aşa cum e, între altele, insula Patmos, unde este Mănăstirea Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan. Însetat de lumină, nesăţios să culeagă tot alte imagini, autorul însă parcă ne-ar aminti că suntem în excursie cu un grup, că trebuie să ne continuăm drumul… O facem cu încredere că atât de neobositul nostru ghid ştie prea bine unde şi ce trebuie să „vedem“, aşa că ne lăsăm invadaţi de alte imagini, informaţii, impresii, într-un adevărat carusel. Totul se desfăşoară sub semnul verbului „a vedea“, simţul cel mai intelectual, cum s-a spus, amintind mereu că, între pământ şi cer, lumina dă măsura celor care sunt şi cum sunt. Ca şi cum am spune că suntem atât cât vedem. Cam aşa ar fi, de vreme ce două treimi din informaţiile pe care le primim vin prin ochi, iar datorită văzului apar şi se dezvoltă unele componente psihice.
     Tot cutreierând lumea, anul trecut, doctorul Viorel Pătraşcu ajunge în Ţara Sfântă şi, ca de fiecare dată, începe cu documentarea. Pe dată, vin – de unde, numai ele ştiu – amintiri despre oamenii pe care i-a cunoscut. Aşa că ştim la ce să ne aşteptăm – multe informaţii de geografie, istorie, chiar şi ceva politică. Acelaşi ton firesc, degajat, care impresionează acum prin contrastul cu alte povestiri ce par variante moderne ale celor spuse de fariseii de odinioară. Autorul mărturiseşte că e un „creştin moderat“ şi suntem obligaţi să respectăm şi admirăm decenţa mărturisirii. Aşa, ca într-o doară, aflăm de preoţii care se plimbă printre vizitatori cerând „acatiste“ (fireşte, şi banii necesari), pe care le ascund în buzunarele lor ca într-o beznă unde numai Dumnezeu le poate vedea. Se pare că există şi pe plan internaţional o industrie deosebit de profitabilă a acatistelor… Mai întâi sunt prezentate locurile sfinte, dar nu putea să nu vadă şi Muzeul Holocaustului, „un argument în plus că poporul evreu merită o unanimă consideraţie“. Şi iar un noian de cunoştinţe filtrate abil prin paşii ce cutreieră aceste locuri sfinte şi, pentru nu puţini, sfinţitoare. De altfel, întors în ţară, doctorul este întrebat dacă s-a făcut mai credincios sau măcar de s-a „schimbat în vreun fel“. Cum nu a putut da un răspuns, a lăsat timpul să o facă şi „Dumnezeu mi-a dat semne şi mi-a arătat că El există“. Fotografiile făcute au ieşit foarte frumoase, cu toate că nu fuseseră făcute în condiţii excelente. Cel care le-a developat spune: „Domnule doctor, nu uitaţi că aţi fost în Ţara Sfântă! Acolo, Cerul, Pământul şi Lumina sunt altfel!“. Ce s-ar putea spune mai mult?
     Semnificativ, itinerarul se încheie prin „Reîntâlnirea cu insula dragostei“. O reîntâlnire necesară pentru cel care se destăinuieşte: „Dar parcă pentru sufletul meu care are o structură de meridional ce funcţionează într-un organism de neamţ, ce văzusem la Paris şi la Roma nu mă cucerise precum Mediterana şi tărâmul de basm care este Ciprul“. Insula Afroditei, cum mai e numită (şi nu doar a ei), un „paradis“ ce pare a se fi uitat pe sine pentru a-şi perpetua viaţa copleşită de trecutul de legendă şi istorie graţie turismului.
     Şi întoarcerea acasă, după „aproape trei decenii de călătorii în locuri de vis din Europa, Asia sau Africa“, fără a-i trece prin minte să rămână undeva anume. „Structura mea sufletească nu-mi permite să mă rup de familie şi de prieteni dragi pe care n-aş fi putut să-i iau cu mine, de atmosfera românească pe care adeseori am hulit-o, dar până la urmă am devenit dependent de ea… Mi-am reluat activitatea şi mi-am asumat destinul de român.“ Prea bine o ştia Horaţiu încredinţându-ne prin veacuri: „Cerul deasupra-ţi schimbi, nu sufletul marea trecând-o“. Atunci, la ce bună călătoria? Poate pentru că „schimbând cerul“, cu „Mediterana la poartă“, cunoşti mai bine propria ogradă, îţi vezi mai lămurit sufletul. Apoi, îmbogăţit cu toate cele văzute, întors „la iarba verde de acasă“, adaugi clipele tale de viaţă altora menite să lucrezi neştiut pământul pe care ne-am născut, locul atâtor străbuni la care ne vom duce, rând pe rând, cu toate poveştile noastre scrise şi nescrise.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.