Newsflash
Cultură

Concepte şi tehnici specifice geneticii

de Liliana Aura CHIŢU - mar. 21 2012
Concepte şi tehnici specifice geneticii

   Despre genetică – ramură a biologiei care studiază fenomenele şi legile eredităţii şi variabilităţii organismelor – a apărut, recent, la Editura Medicală, volumul GENETICA UMANĂ PRACTICĂ, care are ca autori un colectiv de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti: Daniela Neagoş, Laurenţiu Bohîlţea, Ruxandra Creţu, Mariana Anton. Se ştie, astăzi, că problemele de genetică ocupă un loc central în cercetările biologice. Niciun domeniu al biologiei teoretice şi aplicate nu mai poate fi conceput fără explicarea genetică a fenomenelor. Ca urmare, autorii s-au gândit ca prin prezenta lucrare să răspundă întrebărilor legate de studiul fenomenului eredităţii privind funcţionalitatea  sistemelor biologice. Cea mai mare parte a conţinutului acestei lucrări este rezervată datelor fundamentale ale eredităţii ca obiect de studiu al geneticii. În trecut, nu existau mijloacele necesare analizei genelor mutante, în prezent însă, prin aplicarea metodelor genetice, se pot contracara acumulările tarelor genetice. Cartea conţine, pe lângă conceptele şi tehnicile specifice geneticii, scheme figurative care să înlesnească înţelegerea integrării fenomenelor prezentate. Lucrarea este structurată pe 12 capitole (multe dintre ele conţinând la sfârşit teste-grilă sau probleme): • Meioza • Analiza cromozomilor sexuali X şi Y • Morfologia cromozomului metafizic şi metoda cariotipului convenţional (standard) • Aberaţii cromozomiale • Sfatul genetic şi metode de diagnostic prenatal • Sindroame genetice • Ereditatea – legile lui Mendel • Transmiterea caracterelor normale la om • Transmiterea caracterelor patologice la om • Arborele genealogic • Genetica populaţiei • Tehnici de genetică moleculară.     Această lucrare, pe care o consider de mare actualitate, aduce o informaţie cât mai completă la nivelul studiului de dezvoltare   a geneticii, conturându-se, totodată, şi aspecte insuficiente, care nu fac decât să se constituie în stimulente pentru cercetări viitoare. „Genetica umană practică“ va  fi de mare ajutor atât studenţilor (pentru care a fost scrisă, după cum declară, în Cuvânt înainte, Daniela Neagoş, coordonatorul lucrării), cât şi medicilor, biologilor şi biochimiştilor.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe