E
greu să scrii despre Johnny Cash. E ca şi cum ai scrie despre religie: nu ştii
de unde să începi, iar cei mai mulţi oameni au deja propriile opinii de
neclintit pe această temă şi sunt prea puţin interesaţi de interpretarea ta.
Altfel spus, să arunci un ochi critic asupra muzicii cu care au crescut mii de
oameni, asupra unui muzician-instituţie, este, fără doar şi poate, o sarcină
ambiţioasă, dacă nu chiar sortită eşecului. Totuşi, trebuie punctat că nu toate
înregistrările lui Johnny Cash au fost „aur pur“ şi că, în ciuda aurei magice
ce îi îmbracă amintirea, atât omul, cât şi muzicianul Johnny Cash au fost
supuşi greşelii, ca noi toţi. Poate că tocmai această latură a sa, umană şi
vulnerabilă, este motivul pentru care atât de mulţi l-au îndrăgit şi încă şi-l
amintesc cu drag. Out among the stars este cel mai recent album apărut postum.
Materialul a fost, de fapt, înregistrat în urmă cu trei decenii, dar nu a fost
niciodată lansat oficial. Ascultat astăzi, ne permite să îl cunoaştem pe Johnny
Cash al anilor ’80, al deceniului său
pierdut, în care artistul intrase într-un con de umbră, într-o perioadă de
semianonimat artistic. O colecţie coerentă de piese ce combină folkul cu
rockabilly, discul nou poartă amprenta unei versiuni îndulcite a acelei persona rebele care l-a definit pe Cash.
În înregistrările ulterioare, Cash miza pe
forţa din palpabila mortalitate şi fragilitatea din vocea sa. Aici însă,
baritonul său clar şi aspru este folosit în forma sa cea mai robustă, ca o
unealtă de fier pe care o şlefuieşte abil pentru a fi perfect compatibilă cu
tonul emoţional al fiecărei piese. Astfel, pe alerta I’m Movin’ On, vocea lui Cash sugerează tocmai urgenţa plecării,
chemarea drumului, accelerând pe instrumentaţie ca un şofer grăbit să părăsească
oraşul, în timp ce pe senina After All
vocea moale poartă semnul unei melancolii potolite, meditative, aproape dulci.
Pe comicul If I Told You Who It Was,
Cash e ludic, recitând mai mult decât cântând povestea întâlnirii de-o noapte a
unui tânăr cu o celebră cântăreaţă de muzică country (al cărei nume rămâne
necunoscut) şi livrând relaxat versuri ca „Her tire
unlike her body was very
flat“ („Anvelopa, spre deosebire de corpul ei, era foarte plată“). Cea mai
recognoscibilă ipostază a sa este probabil cea de pe She Used to Love Me a Lot, în care îl veţi găsi pe acelaşi Johnny
Cash de pe Hurt. La prima vedere, cântecul pare să fie despre încercarea nereuşită
de împăcare a doi foşti iubiţi, dar, ţinând cont de contextul înregistrării,
ni-l putem închipui pe Cash cântând şi despre dragostea pierdută a industriei
muzicale sau a fanilor săi.
Pe
cât de nedrept este că timp de trei decenii aceste înregistrări nu au fost
disponibile publicului larg, pe atât de ironic (şi poate nedrept) este că Out Among the Stars a fost lansat de o
divizie a casei de discuri Columbia (deţinută acum de Sony), care l-a abandonat
pe Cash în 1986, la puţin timp după înregistrarea acestor piese. Cash a mărturisit
că, la momentul respectiv, simţea că este invizibil pentru Columbia, în ciuda
faptului că fusese una dintre figurile centrale ale casei de discuri timp de 28
de ani. Fără să conţină material demn de inclus la categoria „Greatest hits“, Out Among the Stars pare a fi dedicat
fanilor-colecţionari, care sorb cu dragoste şi admiraţie fiecare picătură nouă
de geniu dezgropată din istoria artistului, chiar şi-atunci când acesta din urmă
nu a apucat să pună ştampila aprobării sale pe materialul final.
