Newsflash
Cultură

Criminali cu diplomă de medic

de Dr. Lucian MÂRZA - iul. 4 2014
Criminali cu diplomă de medic
Dora Petrilă dovedeşte de ceva timp o vigoare şi o diligenţă deosebite în a ne dărui cu cadenţa unei arme bine reglate cărţi-document. Îngeri în infern, cea mai recentă lucrare care-i poartă semnătura, nu face excepţie. Pornind de la modul în care unii medici cad în păcatul de a-şi ucide pacienţii, fie din proprie iniţiativă, fie ademeniţi sau şantajaţi să accepte complicitatea la crimă, Dora Petrilă îşi asumă, cu pregătirea omului de ştiinţă, dar şi cu tenacitate şi pasiune, rolul complex şi riscant de a acuza numeroase fapte criminale petrecute în lumea medicală, mai ales în secolul XX. Volumul aduce în prim-plan victimele medicilor iadului, nominalizând şi factorii responsabili: agenţii secrete, guverne, şefi de stat. Cartea pledează pentru sancţionarea celor vinovaţi de atentat la viaţa omului inocent şi lansează un apel la solidaritatea celor cu diplomă de medic, dar şi a celorlalţi care ajung să fie responsabili de vieţile umane, pentru a opri diseminarea răului.
În ceea ce mă priveşte, cunoşteam câte ceva despre activitatea „ştiinţifică“ a medicilor nazişti şi japonezi din timpul celui de-al doilea Război Mondial din cărţi ca „Fabrica morţii“ de exemplu, de Ota Krauss şi Erich Kulka, „Am fost medic la Auschwitz“ de Miklos Nyiszli şi „Medicul SS şi copiii“ de Gunther Schwarberg. Ştiam că, pentru medicii criminali din lagărele morţii din Manciuria, viaţa anumitor persoane considerate de „rasă inferioară“ – evreii, ţiganii, chinezii – era tratată cu cel mai înspăimântător dispreţ, ceea ce a dus la sute de mii, dacă nu milioane de victime. Recitirea ororilor medicilor nazişti, însă, te impresionează întotdeauna, la fel ca şi tentativa lor de a eluda pedeapsa, invocând „ordinul de sus“. Există totuşi o consolare (fie ea anemică) la aceste acte de cruzime: alţi medici, care au lucrat în condiţii de teroare, riscându-şi viaţa, au tratat şi salvat un mare număr de prizonieri de război şi deţinuţi din lagăr, după cum reiese din cartea „Medicii imposibilului“ de Christian Bernadac.
Înainte de decembrie 1989, am aflat, la început pe calea undelor interzise, apoi „cu voie de la stăpânire“, şi despre crimele lui Lenin – şi mai ales ale lui Stalin – crime comise, de fapt, de un întreg sistem sovietic pus „ştiinţific“ în acţiune, pe baza unei ideologii deformate despre om şi societate. După dezmembrarea Uniunii Sovietice şi liberalizarea informaţiilor a apărut un bogat material documentar despre sistemul concentraţionar stalinist descris cu mare precizie de Dora Petrilă în volumul său recent publicat. Este vorba despre „Laboratorul de otrăvuri“ sau Kamera, înfiinţat în 1921 la ordinul lui Lenin, situat în clădirea Lubianka, sediul CEKA, apoi al NKVD şi KGB. Acest odios „Laborator“ avea un scop precis: să-i ucidă cât mai ştiinţific pe indezirabili şi, dacă se poate, fără urmă. În 1990, procuratura ex-sovietică a stabilit că aici au fost ucişi oameni cărora li se pusese post-mortem falsul diagnostic de „moarte naturală“. Aşa au fost ucişi Maxim Gorki şi fiul său. Pe baza numeroaselor documente studiate, Dora Petrilă ne atenţionează că „acest Laborator încă practică otrăvirea, adresându-se de data aceasta celor care se opun regimului Putin“. Şi cum ştiinţa evoluează, „Laboratorul“ foloseşte, astăzi, pe lângă metodele vechi şi metode noi de omucidere a indezirabililor, printre care ingineria genetică.
Sunt numeroase dovezile care atestă faptul că forţele comuniste conducătoare, în strânsă colaborare cu KGB-ul, au forţat sistemul medical să accepte apărarea orânduirii de stat sovietice, îndeosebi după anii ’70, prin uneltele psihiatriei, ceea ce nu a fost câtuşi de puţin o misiune pe care s-o încredinţezi medi­cilor. Cu voie sau „lămuriţi tovărăşeşte“, anumiţi psihiatri sovietici au făcut jocul poliţiei politice, punând diagnostice abu­zive de schizofrenie sau paranoia tuturor celor indicaţi de KGB, care se încăpăţânau să nu vadă frumuseţea traiului din spaţiul sovietic.
Crimele medicale din timpul comunis­mului sau al celui de-al Doilea Război Mondial sunt incluse în capitole substanţiale, extrem de interesante, care ne dezvăluie acte cumplite înfăptuite de experimentatorii din diferite lagăre, dar şi de apărătorii regimului comunist sovietic.
În capitolele următoare, Dora Petrilă ne infor­mează despre acte grave efectuate de medicii americani pe propriul teritoriu sau în ţările vecine, acte criminale de care se fac vinovaţi guvernul SUA, CIA şi chiar armata americană. De exemplu, din capitolul „ştiinţă fără conştiinţă în SUA“, aflăm că în 1932, pe teritoriul Statelor Unite a fost demarat un experiment odios pe 600 de persoane de culoare, experiment care urmărea să vadă evoluţia sifilisului fără tratament. Studiul a continuat chiar şi după apariţia penicilinei, fiind oprit abia în 1972, ca urmare a unor sesizări din presă. Mai erau în viaţă numai 72 din victime. Totuşi, arată autoarea, acest studiu a avut şi o consecinţă civilizată: constituirea unei comisii naţionale pentru „Protecţia omului şi comportament decent în biocer­cetare“, care a impus şi obligativitatea introducerii consim­ţă­mântului informat pe întreg teritoriul SUA. Experimentele americane au fost numeroase, cartea informându-ne şi despre abominabilele injecţii cu celule canceroase vii administrate prizonierilor din închisoarea de stat din Ohio. Pe scurt, cum menţionează autoarea: „În Statele Unite au existat nenumărate experienţe imorale şi ilegale, fără consimţământul informat al subiectului expus testului“.
Cartea Dorei Petrilă are un conţinut bogat în informaţii privind spionajul medical, notate pe un ton alert, adesea pasional, putând fi privită şi ca o comunicare ştiinţifică despre activitatea medicală imorală şi criminală a unor medici şi state. Subiecţii pe care s-au răsfrânt acţiunile criminale de cercetare au fost indezirabilii puterii, prizonierii de război şi deţinuţii din lagăre, persoane nevinovate căzute în malaxorul crimei. Aceştia sunt „îngerii“ din volum. Factorii responsabili de atrocităţi au fost întotdeauna cei care deţineau puterea, indiferent de ideologia lor (nazistă, comunistă, rasistă). Concluzia este una singură: omenirea nu poate tolera nici cercetarea criminală, nici spionajul medical, nici grupurile de interese financiare vădit antimedicale.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe