Se poate spune că Moş Nicolae a adus, la Ateneu, un nou concert al Orchestrei Medicilor „Ermil Nichifor“, un dar frumos pentru premianţii Societăţii Române de Medicină Internă şi, deopotrivă, pentru cei care i-au aplaudat. Interniştii, răsplătiţi pentru performanţele deosebite din anul care tocmai se încheie, au audiat, din partea colegilor care, lăsând pentru o clipă halatele albe, au (re)devenit instrumentişti, pagini celebre din opere, interpretate cu dăruire şi entuziasm, ca de obicei cu Iosif Ion Prunner la pupitru. (...)
Un repertoriu aparte faţă de concertele lor
tradiţionale, incluzând de această dată secvenţe pline de farmec,
dinamism, culoare şi poezie, precum uverturile operelor Ruslan şi Ludmila de Glinka şi Nabucco de Verdi sau, evocând eleganţa saloanelor de altădată, Invitaţie la vals de Weber şi Valsul din opera Evgheni Oneghin de Ceaikovski, dar şi romanticul Adagio din baletul Spartacus
de Haciaturian.
Momentele orchestrale au alternat cu cele în care
ansamblul a acompaniat tineri solişti mai mult sau mai puţin
experimentaţi, dar dornici să ne convingă de calităţile lor. Agreabilă
ca apariţie, mai modestă vocal, soprana Iustina Paraschiv a abordat aria
din Don Pasquale de Donizetti, iar tenorul Cezar Sanchez a etalat un
glas generos, chiar frumos, din păcate „dublat“ de incertitudini şi
aproximaţii ritmice şi de tempo, care au pus la grea încercare Orchestra
în ariile din Tosca şi Turandot, dar şi în duetul dintr-o altă operă de
Puccini – Boema –, în care partenera sa de scenă, soprana Irina
Iordăchescu, s-a străduit să îl echilibreze cumva sub acest aspect. Dar
solista Operei Naţionale s-a simţit mult mai în largul său în Muzica de
George Grigoriu (de fapt, o arie dintr-o operetă), cei trei regăsindu-se
apoi în nelipsitul Brindisi din opera Traviata de Verdi, făcând, ca
întotdeauna, deliciul publicului. Un bun prilej pentru Corul „Vox
medica“ (pregătit de Adrian Ionescu) să cânte şi un alt „şlagăr“ al
genului – Corul sclavilor din opera Nabucco, scriitura verdiană fiind
destul de solicitantă, dar rezolvată cu acurateţe şi, din nou, cu
pasiune.
O seară plăcută, chiar dacă s-a prelungit timp de aproape trei
ore, în care, trecând peste unele ezitări sau „zone“ neclare în
construcţia orchestrală, privind cu îngăduinţă încercările unor tineri
de a se avânta în solistică şi regretând că voci cu timbru excelent se
pierd din cauze ce ţin de tehnică şi (probabil) aritmie, apreciind
colaborarea cu o artistă binecunoscută şi cu o formaţie corală
alcătuită, de asemenea, din tineri medici, am aplaudat, asemeni
publicului numeros, demersul entuziaştilor care au jurat credinţă atât
lui Hipocrate, cât şi muzei Euterpe. Concertul prefaţează inspirat
sărbătorile de iarnă, pentru care, cu siguranţă, artiştii ne pregătesc
şi alte surprize.
