Alexandra NISTOROIU
miercuri, 22 octombrie 2014
„Bacteriile au o
frumuseţe care te inspiră“, spune Anna
Dumitriu. Un zâmbet convins şi convingător umple ecranul programului prin
care comunicăm la distanţă. Anna nu este microbiolog. E un artist ale cărui
lucrări pun sub semnul întrebării necesitatea unei distincţii între artă şi ştiinţă.
Anna nu creează într-un atelier improvizat într-o mansardă, ci în laboratoare şi
clinici, lângă microbiologi şi biomatematicieni, care i-au făcut, treptat, loc
în lumea lor. Aici construieşte poveşti folosind culturi de bacterii patogene,
de la MRSA şi VRSA la Mycobacterium tuberculosis sau Clostridium difficile.
Anna este britanică. Numele de familie l-a păstrat
de la fostul ei soţ, de origine română. S-au cunoscut în 1991. Era studentă la
arte în primul an şi venise în România să facă voluntariat într-un orfelinat.
I-a plăcut mult aici, aşa că a rămas aproape un an. Au locuit în Galaţi, până
au decis să se mute împreună în Marea Britanie. Ea ar mai fi rămas în ţară, dar
„nu aveai unde să te ascunzi de frig în acea iarnă“.
S-a întors acasă, şi-a terminat studiile şi
a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi exponenţi ai curentului BioArt. În linii mari, BioArt cuprinde toate creaţiile
artistice în a căror realizare sau expunere sunt folosite organisme vii.
Lucrând cu bacterii, Anna este nevoită, în cele mai multe cazuri, să le omoare
înainte de a muta instalaţiile în galerii de artă. Excepţii fac bacteriile din clasa
1, care pot supravieţui expoziţiei, fiind mai sigur de manevrat în spaţii
publice. De obicei, însă, înainte de a scoate creaţia din laborator, aceasta
trece printr-un proces complex
de sterilizare, similar celor folosite pentru
blocurile operatorii. Pentru public nu reprezintă absolut niciun pericol.
de sterilizare, similar celor folosite pentru
blocurile operatorii. Pentru public nu reprezintă absolut niciun pericol. Fascinaţia Annei pentru microbiologie s-a născut
în primii ani de şcoală. Au înfricoşat-o şi fascinat-o poveştile despre
epidemia de ciumă bubonică din Anglia lui 1665. Le auzea la televizor, la şcoală:
„Câteva săptămâni bune ne-au vorbit numai despre asta, aveam opt ani şi,
normal, eram înspăimântată. Dar cred că tocmai din acea spaimă s-a născut dorinţa
mea de a şti cât mai multe despre asta“. Mulţi ani mai târziu şi-a învins
teama, lucrând în laborator cu Yersinia
pestis, care produce ciuma bubonică.
Nu e uşor să lucrezi cu organisme vii. Spre
deosebire de acuarelă, bronz sau sticlă, bacteriile nu sunt materiale
previzibile. Modifici un singur element al mediului optim şi nu vei obţine
cultura pe care ţi-o doreşti. „Fac ce vor ele, trebuie să văd ce se întâmplă şi
să răspund la asta.“ Nu face design, aşa că nu caută cu încăpăţânare forma
perfectă. Înţelegerea procesului e mult mai importantă. Dacă ar asemăna ce face
cu un curent din pictură, acela ar fi expresionismul abstract, picturile
viscerale în care factorii externi intervin liber. „E o colaborare serioasă
între mine, oamenii de ştiinţă şi bacterii. Doar că ele mor la final“, spune
Anna râzând.
Declaraţia feministă a textilelor
Între 27 septembrie şi 30 noiembrie,
Berlinul e gazda expoziţiei [micro]biologies I: the bacterial sublime,o retrospectivă la scară mică, explică Anna. Printre exponate vor fi Rochia VRSA şi Quilt-ul MRSA, ambele create cu ajutorul stafilococilor rezistenţi
la antibiotice. Artista a cultivat bacterii în materiale textile şi apoi a
creat tipare cu ajutorul antibioticelor.
Anna foloseşte des textile în arta ei. Pe
de-o parte, îi vine mai uşor să le vorbească prin acest mediu celor care ar fi,
altfel, dezgustaţi de ideea artei cu şi despre microbi. Pe de altă parte,
textilele sunt o declaraţie despre repoziţionarea rolului femeii în artă şi ştiinţă.
A citit mulţi reprezentanţi ai iluminismului şi scrierile lui Rousseau au
marcat-o. „Defineau regulile cunoaşterii ştiinţifice, iar femeile nu erau
incluse. Erau văzute ca un obiect ce putea fi studiat, nu ca un potenţial
subiect. Micile noastre creiere erau fenomene interesante, nu participanţi la
înţelegerea lumii. Rousseau vorbeşte despre ce le este permis femeilor să înveţe:
au voie să înveţe puţin desen, dar numai suficient cât să le ajute la broderie.
Nu trebuie să le fie permis să picteze, e prea mult pentru ele.“ Fascinată de
această perspectivă închisă, a vrut să folosească broderia ca modalitate de a
exprima artistic ştiinţa. Să spună ceva despre tradiţionala scoatere a femeilor
din istoria ştiinţei, folosind tocmai tradiţionala activitate care ar fi
trebuit să le ocupe timpul. Lucrurile s-au schimbat între timp, dar inegalităţile
încă persistă, chiar şi în domeniul ei, cel artistic, în special în aspectele
financiare. „În artă încă avem bărbaţii blockbuster.
Dar azi o avem şi pe Marina Abramovi´c. Poate ne va fi de ajutor.“ E feministă,
dar nu înverşunată. Apără mai degrabă dreptul fiecăruia la acces la cunoaştere.
Nu i se pare necesară operarea unei distincţii între artă şi ştiinţă: ambele
sunt o formă de a investiga lumea. Visează la un sistem educaţional care să
creeze portiţe între discipline, să nu mai eticheteze. „Încă ţi se spune: tu eşti
bun la artă sau tu eşti bun la ştiinţă, chiar din primii ani de şcoală. Şi, pe
măsură ce creşti, ţi se tot confirmă această etichetă. Or, sunt mulţi oameni de
ştiinţă care vor să fie implicaţi în procese creative şi sunt mulţi artişti
interesaţi de ştiinţă. Au nevoie doar de o cale de acces.“
Romantica tuberculoză
Articolul continuă după recomandări
Cel
mai recent proiect completat de Anna este o explorare artistică a tuberculozei,
din perspectivă istorică. De la superstiţii şi tratamente rudimentare până la
analiza genetică a bacteriei, expoziţia Boala
romantică surprinde toate aspectele bolii care a inspirat cel mai mare număr
de poeţi, romancieri, artişti de-a lungul anilor. Creaţiile artistice din
această expoziţie sunt rezultatul unei combinaţii de artă textilă şi materie
biologică: tulpini de Mycobacterium
vaccae, M. bovis şi M. tuberculosis, sterilizate înaintea expoziţiei. A
lucrat alături de cercetători de la Universitatea Oxford şi cu specialişti
britanici în sănătate publică şi microbiologie.
Pentru
o lucrare numită „Unde e praf e pericol“,
a creat o serie de plămâni din lână, fetru şi praf, în care a introdus ADN de Mycobacterium vaccae şi tulpini de M. tuberculosis. Titlul instalaţiei
este, de fapt, prima propoziţie dintr-un pliant emis în 1902 de Societatea
britanică pentru prevenirea tuberculozei. Pe-atunci, praful era considerat
principalul vinovat pentru apariţia bolii.
Înainte
de a fi cu adevărat înţeleasă, tuberculoza a fascinat. Era o boală la modă în
cercurile artistice din epoca romantică. Lord Byron îi scria lui Thomas Moore:
„Mi-ar plăcea să mor din cauza tuberculozei, pentru că atunci doamnele ar spune
«Uită-te la săracul Byron, ce
interesant arată murind!»“. În replică la această
nepotrivită popularitate a bolii, Anna a conceput Rochia bolii romantice, impregnând materialul unei rochii foarte
vechi cu ADN de M. tuberculosis
produs într-un laborator de maximă siguranţă. A folosit coji de nucă pentru a
vopsi ţesătura maro, a brodat-o cu mătase vopsită cu rădăcină de roibă şi şofrănel
şi a decorat-o cu flori uscate. Toţi cei trei pigmenţi erau folosiţi ca
tratament al tuberculozei, când boala a fost iniţial descoperită. Folosirea
acestor vopsele naturale s-a dorit a fi şi o aluzie la rolul lor în dezvoltarea
agenţilor antibiotici. Anna spune că a inspirat-o şi munca lui Paul Ehrlich,
cel care a observat că membranele celulelor animale şi pereţii celulelor
bacteriene au diferite afinităţi pentru pigmenţi şi a sugerat că ar fi posibilă
dezvoltarea unor substanţe chimice care să ucidă bacteriile patogenice fără a
face rău gazdei.
interesant arată murind!»“. În replică la această
nepotrivită popularitate a bolii, Anna a conceput Rochia bolii romantice, impregnând materialul unei rochii foarte
vechi cu ADN de M. tuberculosis
produs într-un laborator de maximă siguranţă. A folosit coji de nucă pentru a
vopsi ţesătura maro, a brodat-o cu mătase vopsită cu rădăcină de roibă şi şofrănel
şi a decorat-o cu flori uscate. Toţi cei trei pigmenţi erau folosiţi ca
tratament al tuberculozei, când boala a fost iniţial descoperită. Folosirea
acestor vopsele naturale s-a dorit a fi şi o aluzie la rolul lor în dezvoltarea
agenţilor antibiotici. Anna spune că a inspirat-o şi munca lui Paul Ehrlich,
cel care a observat că membranele celulelor animale şi pereţii celulelor
bacteriene au diferite afinităţi pentru pigmenţi şi a sugerat că ar fi posibilă
dezvoltarea unor substanţe chimice care să ucidă bacteriile patogenice fără a
face rău gazdei. O
altă piesă interesantă din expoziţia dedicată tuberculozei este Odihnă, odihnă şi odihnă! – o machetă
mică, alcătuită dintr-un pat de spital şi un ecran din trei părţi. Instalaţia
trimite la faptul că, înainte de introducerea terapiei cu streptomicină în
1940, managementul tuberculozei se limita la încercarea de a stimula sistemul
imunitar printr-un regim de odihnă la pat, mese periodice, aer proaspăt.
Comunicarea bacteriilor
Printre
lucrările din centrul expoziţiei retrospective de la Berlin se va afla şi Rochia cu bacterii comunicante.
Proiectul explorează noile cercetări ştiinţifice din domeniul comunicării
bacteriene. Finanţată de The Wellcome Trust, lucrarea are ca scop creşterea
nivelului de înţelegere, în rândul publicului larg, a acestei potenţiale forme
noi de control al infecţiei.
Cercetările
privind posibilitatea controlării infecţiei intervenind în mecanismele comunicării
bacteriene şi ale sensibilităţii la cvorum sunt într-un stadiu incipient. Ştim
deja că sensibilitatea la cvorum le permite bacteriilor să funcţioneze ca
organisme multicelulare, controlând procese ca bioluminiscenţa, secreţia
factorilor de virulenţă, sporularea şi conjugarea. Este vorba de procese care
sunt neproductive atunci când realizate de o bacterie individuală, dar devin
eficiente când sunt realizate de un grup. Blocarea receptorilor care primesc
semnale de sensibilitate la cvorum ar putea face ca bacteriile să nu mai poată
declanşa aceste procese, făcând organismele patogenice mult mai puţin
periculoase.
periculoase. Rochia surprinde bacteriile în procesul
comunicării chimice. Pe o rochie albă, de epocă, Anna a cusut de mână imagini
ale bacteriilor şi ale reţelelor de comunicare. Apoi a aşezat rochia într-un
vas Petri improvizat, de un metru pătrat, şi a inoculat-o cu CV026, o variantă
modificată genetic a Chromobacterium
violaceum, care nu poate trimite semnale de comunicare chimică. Timp de o zi, bacteria a crescut, a
fost absorbită de fibre şi a călătorit de-a lungul motivelor brodate. Apoi,
rochia a fost expusă la varianta originală de C. violaceum. Semnalele de comunicare transmise au călătorit de-a
lungul ţesăturii, bacteria albă devenind violet. Procesul a fost filmat folosind tehnica înregistrării secvenţiale.
În galerie, aceste imagini au fost proiectate pe rochie prin video mapping, pentru ca rochia – acum
pasteurizată – să continue să povestească procesul comunicării bacteriene.
Etica artei vii
Ca artă ce implică folosirea de organisme vii
sau procese vitale, bioarta a stârnit numeroase reacţii critice. Limitele etice
ale acestei practici artistice reprezintă o zonă de maxim interes pentru Anna,
deşi, în cazul ei, linia este mai uşor de tras. Lucrează numai cu bacterii,
astfel că grupurile pentru protecţia animalelor nu au venit încă să protesteze.
Chiar şi-aşa, sunt aspecte etice de care trebuie să ţină cont. Manevrând
organisme modificate genetic sau bacterii superrezistente, trebuie să aibă grijă
să sterilizeze corespunzător lucrările înainte de a le scoate în public. Aspectele etice problematice ale bioartei
sunt tema centrală a proiectului „Trust
me: I’m an artist“, pe care l-a fondat alături de un profesor de etică.
Este vorba de o serie de dezbateri publice, desfăşurate în context internaţional.
La fiecare întâlnire, un artist prezintă o propunere de proiect artistic în faţa
unui comitet de etică şi a unor spectatori neutri. Comitetul de etică dezbate
propunerea şi decide dacă ar da sau nu undă verde proiectului, după care atât
artistul, cât şi publicul primesc dreptul la replică. Primele patru evenimente
au avut loc în Londra, Amsterdam, Paris şi Irlanda. Anna şi-a prezentat ideea
în Irlanda. Propunerea viza construirea unui laborator cu nivel de
biosecuritate 2 în cadrul unei galerii de artă. Un vis la care încă nu a renunţat.
Reacţia comisiei a suprins-o. I-au spus că ar fi de acord ca ea să facă asta,
pentru că, din perspectiva lor, este aproape un microbiolog, studiind atât de
mult domeniul. Doar că astfel i-ar încuraja şi pe alţii să facă la fel. „Unul
dintre ei a zis: microbiologia ar trebui să fie un privilegiu, nu un drept.“
Anna nu este de acord. Crede că toată lumea ar trebui să aibă ocazia şi dreptul
să participe la înţelegerea microbiologiei, că toată ştiinţa acumulată ar
trebui comunicată mai eficient publicului. „Tocmai pentru că publicul nu înţelege
ce se întâmplă, avem probleme grave, precum epuizarea antibioticelor.“
Cercetări nenecesare
Anna crede în dreptul oamenilor de a-şi urmări
curiozitatea. Artistică sau ştiinţifică. Este motivul pentru care a fondat Institutul de cercetare nenecesară,
reunind un grup de artişti, oameni de ştiinţă şi filozofi care fac cercetare
„obsesivă, condusă doar de curiozitate“. A simţit nevoia m
creării unei astfel de
reţele când a realizat că putea obţine finanţare pentru o colaborare artă–ştiinţă
pe un subiect „nenecesar“. Aşa s-a întâmplat cu proiectul Normal Flora, despre cele mai banale bacterii, cele comensale. La
începutul anilor 2000, tema „nu prezenta interes medical sau comercial. Eu
puteam obţine fonduri să o studiez în scop artistic, dar ştiinţific era o zonă
nulă“. Lucrurile s-au schimbat şi acum studiul microbiomului uman este în mare
vogă. „Dar trebuie să ne întrebăm: unde tragem linia în legătură cu ceea ce
putem studia? Vrem să studiem tot sau cât mai mult posibil? Cine ar trebui să
studieze lumea? Şi dacă am face cu toţii asta? Dacă fiecare ar face propriul
proiect de cercetare nenecesar, răspunzând propriilor întrebări de cercetare?“
creării unei astfel de
reţele când a realizat că putea obţine finanţare pentru o colaborare artă–ştiinţă
pe un subiect „nenecesar“. Aşa s-a întâmplat cu proiectul Normal Flora, despre cele mai banale bacterii, cele comensale. La
începutul anilor 2000, tema „nu prezenta interes medical sau comercial. Eu
puteam obţine fonduri să o studiez în scop artistic, dar ştiinţific era o zonă
nulă“. Lucrurile s-au schimbat şi acum studiul microbiomului uman este în mare
vogă. „Dar trebuie să ne întrebăm: unde tragem linia în legătură cu ceea ce
putem studia? Vrem să studiem tot sau cât mai mult posibil? Cine ar trebui să
studieze lumea? Şi dacă am face cu toţii asta? Dacă fiecare ar face propriul
proiect de cercetare nenecesar, răspunzând propriilor întrebări de cercetare?“ Aşa arată utopia Annei. O utopie în care
este vitală diferenţa dintre inutil şi nenecesar. Şi în care toată lumea poate
participa la conversaţia despre cunoaştere.
Fotografiile provin din colecţia personală a Annei Dumitriu
