Radio Guerrilla este un post al adolescenţilor
potoliţi, fără obsesiile sexuale care îi chinuie pe cei abia intraţi în
pubertate de pe multe alte posturi. Are muzică bună, este „un alt fel de radio“
– cum îl caracterizează experimentatul Neagu Djuvara, „un radio inteligent“ –
cum îl vede Oana Pellea. În vacanţe, ne reaminteşte Radio Guerrilla, dimineaţa poate începe şi la ora 11, la ora
12, sau chiar la 13, 14, pentru că stilul de viaţă al oamenilor se schimbă. Şi ei
au nevoie de un plus de relaxare. Grilele programelor de vară se cer, aşadar,
adaptate noilor cerinţe. Cercetarea ştiinţifică de profil arată cum.
Apropo, într-o comunitate ştiinţifică există,
după opinia subsemnatei, cel puţin trei tipuri de oameni: oamenii de ştiinţă
autentici (OŞA), ne-oamenii de ştiinţă (cei gata să slujească şi scopuri
nejuste sau chiar inumane) şi oamenii de ne-ştiinţă (ON) – cei care nu ştiu că nu ştiu şi se cred stăpânii
absoluţi ai adevărurilor absolute (a.a.); în plus, aceştia cred că e de ajuns să
fii suficient de grobian ca să obţii tot ce ţi-ai pus în cap.
Dar iată că nu la Guerrilla, ci la postul
public de radio, avem parte de o surpriză: un ilustru şi venerabil critic
literar (maestru al cuvântului scris şi tipărit) face gafe în calitate de
critic radiofonic improvizat. Venerabilul este OŞA, dar nu scapă de urmărirea
unui ON care, în defăimarea cuiva, îl vrea complice. Plictisit de insistenţa
lui ON, venerabilul i-a spus, probabil: „Scrie mata articolul şi îl semnez eu“.
Într-un astfel de articol a apărut ideea simplistă că în centrul radiogeniei stă
cuvântul, cuvântarea. (Înseamnă că pe vremea când Bulă venea la şcoală cu
pantalonii şifonaţi pentru că mama lui se temea să pună fierul de călcat în
priză ca să nu-l audă şi de acolo pe Nicolae Ceauşescu cuvântând, cel mai mare
radiofonist era chiar Ceauşescu.) Fals: vocea omenească, sunetul ei,
nonverbalul cuvântului rostit (radioul ţi se adresează direct, cald, apropiat,
prieteneşte, de pe braţul fotoliului în care stai – cum spunea colegul Ion Ghiţulescu),
sunetul muzicii şi multe alte sunete ce redau stări sufleteşti formează, de
fapt, miezul specificului radiofonic. Există, totuşi, spune ON, o mie de oameni
în România care suferă că nu se mai aud cuvântând la radio în timpul vacanţei
de vară. Majoritatea fuseseră înregistraţi de la alte evenimente, iar ON spunea
că dacă cineva vorbeşte, indiferent cui, nu mai e nevoie să respecte legile
radiogeniei cu adresarea directă de pe braţul fotoliului fiecărui radioascultător.
Venerabilul semnase neatent „ca primarul“ un material defăimător la adresa
programării bazate pe ştiinţă a grilei de vacanţă, avându-i ca argument „ştiinţific“
pe „cei o mie“ aflaţi în suferinţă (cândva, mai mult de o mie de oameni spuneau
că pe faţa cealaltă a globului pământesc oamenii stau cu capul în jos, dar, în
ciuda atâtor susţinători ai teoriei, omenirea încă n-a căzut în cap.)
Materialul cerea hodoronc-tronc demiterea unor OŞA care întocmiseră grila de
vară.
Ca să iasă din încurcătură, venerabilul ar
mai putea, de pildă, să asculte personal un post de radio ca acesta (Radio
Guerrilla) ca să remarce profesionalismul la el acasă. Voci cu dicţie perfectă,
bine alese, text şi muzică – dar mai ales muzică – alcătuind un tot coerent,
atrăgător, anunţuri, predominant culturale, recomandări de „avanposturi
Guerrilla“ din viaţa de toate zilele, pe scurt, un sonor radiogenic de zile
mari – extrem de potrivit perioadei de vacanţă. ...Şi pentru o mai bună cunoaştere
a colaboratorilor apropiaţi, deţinători de a.a., n-ar strica o consultare amănunţită
a „Atlasului de mitocănie – un demers de bun-simţ Radio Guerrilla“. Este scris şi
tipărit. Specialitatea venerabilului.
