Amintirile pot constitui materia primă a unui gen epic atunci când au un caracter exemplar, adică sunt îmbrăcate în straie pilduitoare care nu interesează numai pe povestitor, ci un mare număr de cititori. Dacă întâmplările sunt comentate, aşa cum face Nicolae Radu în cartea sa, MEMORIE INCOMODĂ, atunci se pătrunde în domeniul eseisticii ţintind spre convingerea că filosofia lui „c’est la vie“ poate fi interpretată diferit, şi anume cu un soi de resentimente. Nu este om care să nu se considere impietat în cursul întâmplărilor vieţii sale, cărora, privind înapoi, le reproşează inechitatea. De aici se naşte ori o vituperare, ori o ironie depreciativă. Aceasta din urmă se degajă din contextul prozei din volum dar titlul lui pretează la discuţii. Cine sunt incomode, memoria, pentru că a înregistrat lucruri neplăcute, sau amintirile, evocate reprobabil? Utilizând introspecţia şi analiza evocărilor mnestice, autorul trage perdelele care acoperă ferestrele „remember“, pe care le grupează aleatoriu şi le deschide cu o fermitate intransigentă. Aşa cum arată scriitorul C. D. Zeletin în prefaţa intitulată „cntre deznădejde şi speranţă sau revelaţia rostului“, aceste amintiri incomode, pe care autorul nu le mai poate ţine în desaga pe care a purtat-o până acum, ci le varsă în curentul publicistic de idei, sunt păcate relativ mărunte, din cele inerente orânduirii politice care ne-a guvernat o jumătate de secol. Ele nu mai merită să fie trecute cu vederea de memorialist aşa cum a făcut-o înainte, din prudenţă sau teamă. Psihanalitic începe bine, cu prima experienţă sexuală ce a avut ca decor poienile islazului comunal. Scriitorul îşi dezgroapă scenele stingheritoare cu o sinceritate „sans faςon“. Nu se poate găsi o caracterizare mai adecvată a motivaţiei cărţii, decât următorul pasaj scris de eminentul său prefaţator: „Toate acţiunile mari ale vieţii lui au fost isprăvi: telescoparea în tiparele arhaice ale copilului fascinat din Cremenarii Vâlcii, loviturile primite de la aprigii vâslaşi ai comunismului ce navigau tiranic spre tărâmul unei iluzii absurde, eforturile de învăţătură la cele două facultăţi, Medicină şi Filosofie, într-o atmosferă întunecată comportamental şi etic de figuri distorsionate, prima căsătorie, munca în serviciile medicale şi chirurgicale, în ţară, în Africa sau pe vapor, sunt percepute ca proiectări într-o solitudine amară, paradoxală şi devastatoare“.

  Ceea ce descalifică felul de a fi în lume este meschinăria, urâţenia sufletească, vrăjmăşia, ticăloşia, şiretenia şi energia malefică a sadismului.      

   Lectura suitei de eseuri filosofice şi literare asezonate cu condimente de însemnări memorialistice este atrasă de autenticitatea jurnalului, iar misterul care planează asupra identităţii personajelor se cere cât mai mult posibil descifrat.