Joseph Roth s-a născut în 1894, într-o familie de obârșie
ebraică din Galiția orientală, astăzi parte a Ucrainei, pe atunci o mică piesă
din acel imens mozaic de țări și popoare ale Imperiului austro-ungar. Roth a
poposit la Viena pentru a-și completa studiile universitare și aici și-a
început cariera jurnalistică și literară.
După destrămarea
imperiului, în 1918, Roth s-a deplasat în diverse țări europene, precum Germania,
Polonia, Rusia sau Italia. Chiar în ziua în care Hitler a devenit cancelar al
celui de-al treilea Reich (30 ianuarie 1933), romancierul, presimțind
instaurarea acelui regim pe care n-a ezitat să-l înfiereze prin sintagma
„cloacă nazistă“, s-a decis să emigreze la Paris, unde a și murit la doar 45 de
ani, mistuit de alcoolism. Până în 1929, publicase romane mai curând de
formație sau de critică socială – „Hotel Savoy“, „Rebeliunea“, „Fuga fără de
sfârșit“. Prin „Iov“ (1930), apărut în 2015 în impecabila traducere românească
a lui Gheorghe Nicolaescu la editura Polirom, ni se oferă un unicat, în
parabola epică a scriitorului, cum îl numește Claudio Magris. O inedită
perspectivă realistă și totodată biblică, metaistorică despre lumea propriei
copilării, despre cele mai profunde rădăcini ale ebraismului său
slavo-germanic. Va urma o a treia fază, cea care-i va aduce faima mondială,
prin trei cărți: „Marșul lui Radetzky“, epos ironic și dureros al crepusculului
habsburgic, „Cripta capucinilor“, un fel de litanie pentru marea patrie de
odinioară, acum fărâmițată, povestirea-parabolă „Legenda sfântului băutor“, o
amară prefigurare a propriei morți.
Protagonistul din „Iov“ este „un evreu cât se poate de
obișnuit”, învățătorul Mendel Singer din Zuchnow. Credincios, smerit, preda
copiilor chiar în casa sa, de fapt o spațioasă bucătărie, lecții ce explicau
versete din Biblie. Cu el împărțeau acea modestă locuință nevasta, Debora,
însărcinată, și ceilalți fii – robustul Ionas, Șmarie cel imprevizibil și
tandra Miriam. În pofida dificultăților și umilințelor
sărăciei, se mângăiau cu
monotona, dar senina curgere a treburilor și a zilelor. Necazurile încep pentru
Mendel, acest Iov modern, odată cu venirea pe lume a mezinului Menuhim, născut
cu un handicap psihofizic. Mendel se refugiază în rugăciune, iar Debora,
abătută dar neresemnată, își duce nefericitul fiu la Kluczysk, unde trăiește un
vestit rabin cu virtuți taumaturgice. Rabinul rostește o profeție de vindecare
pentru Menuhim, posibilă însă după ani și ani.
Timpul trece, iar iubirea dintre cei soi soți se sleiește.
Menuhim nu dă semne de însănătoșire și profeția rabinului pare tot mai absurdă.
Ionas și Șmarie sunt încorporați în armata rusă, o lovitură pentru familia
Singer. În vreme ce Șmarie emigrează clandestin în Statele Unite, Ionas acceptă
să se înroleze. Miriam, frumoasă și provocatoare, începe să se dedea unor
moravuri nedemne de evlavia tatălui său, frecventând anturajul unor cazaci
campați în orășel. Cei doi soți, mai ales pentru a o smulge pe Miriam din calea
pierzaniei, se hotărăsc să emigreze cu ea în America, de unde le-a trimis
chemare Șmarie, ajuns un mic, dar prosper întreprinzător la New York. Trebuie
însă să-l abandoneze la Zuchnow pe Menuhim, firește. O fac, copleșiți de
remușcări, lăsându-l în grija unor vecini inimoși. După debarcarea la New York,
familia Singer începe să-și vină-n fire. Șmarie, devenit Sam, își ajută
părinții și sora să se integreze. Miriam reușește fără probleme, secondată de
Debora. În schimb Mendel, în același caftan din sat, rămâne cu încăpățânată
naturalețe credincios stilului său de viață ostjüdisch.
A doua parte a romanului se derulează sub zodia unei aparente
vieți liniștite, dar violența unor multiple nenorociri nu-i va ocoli. În Europa
izbucnește războiul. Sam, înrolat în armata americană, este ucis pe front, în
timp ce Ionas este dat dispărut. Debora moare de inimă rea. Miriam, sedusă de
un individ fără scrupule, își pierde mințile și este internată la ospiciu.
Amintirea schilodului Menuhim, lăsat de izbeliște, devine obsesivă pentru
Mendel, și astfel se declanșează revolta contra Dumnezeului său nemilos. Este
gata să-și pună pe foc cărțile de rugăciuni și toate odăjdiile sfinte, dar ceva
tainic îl împiedică să facă acel gest extrem, oprindu-l chiat pe buza
sacrilegiului. Încetează oricum să se mai roage, convins că Dumnezeul lui atât
de iubit nu pregetă să-l urască, lăsându-l în viață spre a ispăși parcă
păcatele întregii comunități.
Odată ce războiul ia sfârșit, în Mandel renaște visul de a
traversa din nou oceanul spre a se întoarce la Menuhim. Dar puțin înainte de
Paște sosește la New York un celebru muzician evreu, Alexei Kossak, născut la
Zuchnow. În seara de Paște, Mendel este invitat la cină de un prieten și
urmează lovitura de teatru decisivă: mesenilor li se alătură însuși Kossak, ce
la un moment dat anunță că nu este altul decât Menuhim, vindecat conform
profeției rabinului, devenit un faimos compozitor și dirijor, căsătorit și cu
doi copii. Mendel este covârșit de „greutatea norocului și de măreția
minunilor“.
Romanul lui Roth se configurează drept echivalent a cel puțin
trei universuri pe care le reflectă emblematic precum o sinecdocă: ebraismul
„mitteleuropean“, imperiul multinațional al habsburgilor și microcosmosul familial.
Dominantă este mitizarea, lipsită de orice emfază retorică, a ceea ce se
numește shtetl (sat ebraic din Europa Orientală, de limbă și cultură
yiddish), existent în mii de exemplare: o lume atașată trup și suflet
propriilor cutume socio-religioase, propriilor valori morale și spirituale pe
care Roth, deși conștient de ireversibila ei destrămare, continuă în chip
utopic să se opună societăților occidentale, tot mai tentate să-și vândă
sufletul vițeilor de aur ai bunăstării materiale, ai îmbogățirii galopante, ai
succesului cu orice preț.
Dar „Iov“ este mai ales romanul cotidianului familial, cu
infinite repere de meditație privind problemele, bucuriile, suferințele
implicite relațiilor familiale, într-un context ebraic, ce pot fi extinse, de
ce nu, ambianțelor creștine și chiar laice. Esențial este rolul patern și
conjugal al lui Mendel. În conexiune cu povestea lui de pater familias
și cu evenimentele declanșate de nedezmințita lui pietas, evoluțiile
fiilor capătă intensitate dramatică. Toate destinele personajelor se joacă în
rețeaua relațională dintre cei patru pereți ai locuinței. Nu întâmplător,
într-un roman cu trimiteri la paradigma biblicului Iov, transpar în filigran
ecouri neotestamentare, conștiente sau inconștiente. Mendel se lasă iluminat de
sugestive ecouri evanghelice, mai ales în epilogul cărții. Împrejmuit de o aură
de umilă maiestate, dobândită prin experiența durerii îndurate din dragoste
filială, un fel de proiecție a jertfei cristice, în ultima secvență a
întâlnirii cu „noul“ Menuhim, bătrânul dascăl trăiește o bucurie, din punct de
vedere evanghelic, necunoscută lui Iov din Vechiul Testament, minunea de a-și
îmbrățișa fiul precum tatăl milostiv din parabola lui Iisus.
