Încă de prin anii ’70, pictorul Neculai Iorga era pe cai mari. Îl băgase Peggyța Guggenheim, cea trecută şi prin atelierul parizian al hobiţeanului (o, tempora, ce mai mores!), în vasta ei colecţie/galerie de artă londoneză, deschisă încă din anul 1938, pe care se străduia din greu s-o îmbogăţească, doar prin muncuşoara ei şi prin carnetul de cecuri cu acces nelimitat, primit în dar de la familie când se măritase cu pictorul sărăntoc (pe atunci) Laurence Veil, ca să nu sufere biata de ea de foame.
Nu, n-a suferit de foame. Dar a urmărit-o toată viaţa o sete nepotolită de artă, pe care o aduna de oriunde i se părea ei că este de luat.
Prin anii ’70, UAP filialele Braşov şi Sibiu şi-au adunat cele mai cu moţ lucrări plastice ilustratoare ale mult ofertantului realism socialist, în care tot poporul român se lăfăia, ca să le prezinte publicului ahtiat după realisme socialiste, abstracţionisme, cubisme şi alte isme, în cadrul unei ample expoziţii deschise la Sala Dalles din capitală. Atunci se brodi să treacă pe la noi (şi neapărat prin expoziţie!) şi Peggyţa, care ajunsese de acum o doamnă bogată în ani, mare specialistă în artă. Ea nu mai avu linişte până nu-i luă lui Neculai al nostru caii „măiaştri” şi nişte conducte „realist socialiste” care-l fermecaseră pe artist, în timpul unei expediţii printr-un subsol sibian. Fermecată a fost şi Peggy prin „tenta lor (a tablourilor) abstractă”. A fost prima călătorie peste graniţă a patru dintre lucrările artistului. Şi duse au fost. Şi iată-ne acum.
La Salonul Artelor de la Cercul Militar Naţional, între 11 și 29 iunie, maestrul Neculai Iorga (ajuns la cel de-al XVII-lea lustru de viaţă) a prezentat publicului iubitor de artă la cea de a N-a expoziţie în care te trezeşti prins de chiote de culoare, de arcuiri de crupe, de nuduri feminine, de curbe, unghiuri, arce sau elipse. Totul concentrat parcă pe o singură axă: a zborului fără aripi într-un univers familiar.
Au predominat culorile tari ca de cârciumărese (flori, ce credeaţi?) deschise larg spre sărutul soarelui, prinse în zvâcnirea muşchilor sub pielea pegaşilor biciuiţi parcă de fulgerul albastru al cerurilor. Cum ar putea cuprinde o viaţă de om dedicat artei până la identificare cu aceasta 85 de tablouri?!
Artistul pictor, în generozitatea sa, a făcut şi muncă de îndrumător al creatorilor de artă, în cadrul mult prea cunoscutului Cenaclu de Arte plastice al Medicilor „Ion Ţuculescu”, că le-a organizat acestora nenumărate expoziţii de artă colective sau personale (unii dintre ei ajungând membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România). Este o prezenţă vie într-un prezent continuu al activităţii creatoare în arta contemporană.
Şi totuşi, o expoziţie cum este cea prin care artistul însuşi a ţinut să marcheze împlinirea unei vârste din care înţelepciunea nu mai are cum să dezerteze ar trebui nu povestită, ci văzută de toţi cei care-şi închipuie că vine o vreme când nu mai ai nimic de spus. Maestrul Neculai Iorga are!
