M. D.
miercuri, 30 aprilie 2014
Primul
număr din acest an al publicaţiei Memoria – revista gândirii arestate
– se deschide cu articolul semnat de Alexandru Zub dedicat memoriei lui
Cicerone Ioniţoiu, memorialist şi istoric al opresiunii comuniste. Născut la 8
mai 1924 în Craiova, a studiat Literele în Bucureşti şi s-a înscris în Partidul
Naţional Ţărănesc, luând parte la acţiunile patriotice contra Dictatului de la
Viena, apoi împotriva ocupaţiei sovietice şi procesului de comunizare a ţării.
A fost urmărit şi terorizat de poliţia secretă încă din timpul războiului, apoi
supus la peste un deceniu de recluziune silnică, fiind unul din marii militanţi
pe linie democratică din perioada postbelică. A reuşit să plece din ţară doar după intervenţia preşedintelui Franţei
Valery Giscard d’Estaing şi o campanie de sprijin la radio Europa Liberă. În
anii de exil, a dus acţiuni de protest deschis împotriva regimului comunist,
memorii, articole în presă, a editat revistele „Lupta română“ şi „Deşteaptă-te,
române!“. A publicat o serie de volume ce dezvăluiau ororile din ţară:
„Morminte fără cruce“, „Persecuţia Bisericii din România“, „Rezistenţa armată a
românilor împotriva comunismului între anii 1944 şi 1960“ etc. După 1990, a tipărit
alte cărţi despre cei care au combătut sistemul totalitar: „Viaţa politică şi
procesul lui Iuliu Maniu“, Nicole Valery – o lumină în bezna exilului
românesc“, „Figuri de legendă“.
Urmează
ultimul articol scris de Cicerone Ioniţoiu, trimis revistei cu puţine zile
înaintea plecării dintre noi (26 ianuarie 2014, Paris), intitulat „Corp
delict“, în care este trecută în revistă pleiada de intelectuali ridicată în
România întregită după terminarea Primului Război Mondal, „în majoritate doctori
renumiţi, care au făcut fală ştiinţei medicale“. Este vorba despre: Constantin
Dănulescu (n. 1897), specializat cu o bursă la Paris ca medic radiolog,
ministru subsecretar de stat la Departamentul muncii din Ministerul Sănătăţii
(1941–1943); Ion Claudian (n. 1900); Şerban Milcoveanu (n. 1911), preşedintele
Asociaţiei Medicilor din România între 15 sept. 1940 şi 21 ian. 1941; Traian
Mihăilescu (n. 1901), care a înfiinţat Clinica de chirurgie la Spitalul
Cantacuzino; Constantin Deculescu (n. 1889), care, după o specializare la
Paris, a practicat medicina la Olteniţa şi a fost, în cadrul PNŢ, prefect de
Ilfov, senator şi secretar general la Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii
Sociale (1932–1933); arestat între 1952 şi 1954. Printre victimele regimului se
numără şi profesorii Vintilă Cicâlteu şi Grigore T. Popa.
Mai
semnalăm: demersul Adrianei Decu, în „Literatura testimonială de detenţie:
cazul Lena Constante“, de analiză a volumelor autobiografice „Evadare tăcută“ şi
„Evadare imposibilă“; documentele din arhiva Securităţii privitoare la Richard
Wurmbrand, aduse în atenţie de fiul său, Michael, precum şi o restituţie
istorico-memorială de prestigiu (în articolul semnat de Alexandru Zub):
Gheorghe Boldur-Lăţescu – autor de memorii şi eseistică angajată. Cea mai
recentă carte a sa, apărută la New York, se intitulează „The Re-Education
Experiment in Romania. A Survivor’s Views of the Past, Present, and Future“.
