Newsflash
Cultură

Realităţi actuale dezbătute la FILIT 2022

de Delia Scripcariu - oct. 28 2022
Realităţi actuale dezbătute la FILIT 2022

La data de 22 octombrie, la Centrul Cultural „I. I. Mironescu” al UMF Iași, a avut loc întâlnirea cu jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuţ. Evenimentul a fost moderat de dr. Richard Constantinescu.

image0

Proiectele derulate de cei doi urmăresc să apropie obiectivul și condeiul de poveștile compatrioţilor, astfel că au fost discutate elemente care ţin de zbucium, durere, eforturi, griji, traume, dar și de bucurii și împliniri. Povestea Elenei Stancu și a lui Cosmin Bumbuţ, care și-au dedicat timpul călătoriei prin Europa, într-o autorulotă, pentru a documenta întâmplările de viaţă ale românilor, modestia și autenticitatea lor au făcut ca întâlnirea să fie revelatoare. Vibraţiile produse de cele relatate nu vor pieri prea curând din sufletele și gândurile publicului.

Într-o lume dominată de nepăsare, demersul celor doi de a se apropia de nucleul experienţelor românilor din ţară sau din diaspora este demn de apreciat.

Discuţia generată în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură și Traducere Iași 2022 (FILIT) a fost încărcată de emoţie și mesaje profunde, desprinse din realitatea pe care românii o trăiesc. Evenimentul „Teleleu la Medicină” a adus în prim-plan teme esenţiale precum: plecarea în străinătate a unuia sau a ambilor părinţi, violenţă, sănătate, penitenciare, educaţie, umanitate, demnitate umană, tinerii de astăzi, societate, viitor. Publicul a fost activ, adresând numeroase întrebări în timpul evenimentului.


Pe aceeași temă:

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe