O
campanie pentru o viaţă cinstită alcătuieşte lista păcatelor care se înscriu
sub imperativul „Să nu furi!“. Pentru că, aşa cum nimic nu e simplu pe lumea
asta, nici hoţia nu e de un singur fel şi nici chiar atât de uşor de
diagnosticat cum ni s-ar putea părea la prima vedere. Da, se pot fura obiecte.
Intră hoţul în casă şi fură ce ştie sau ce găseşte. Fură şi cleptomanul, care,
îndrăgostit de un lucru anume, îl ia, îl admiră şi pleacă cu el fără să-şi dea
întotdeauna seama ce face. Banii se fură tot atât de clar, de la bancomat, din
portofel, din buzunar, din bănci, din munca la negru, din management părtinitor
sau din seifurile private. Banii se fură şi cu ajutorul industriei cerşitului,
când un merţan elegant depune în
fiecare dimineaţă un vârstnic cu dizabilităţi pe strada mea, de unde – fie
ploaie, fie ger, fie arşiţă ca în pustiul saharian – îl recuperează abia seara.
Dar banii se fură şi când „uiţi“ să restitui o datorie, uiţi să dai rest unui
client, când eşti zgârcit din cale afară sau când joci jocuri de noroc.
Alte
lucruri de furat. Informaţia se fură astăzi într-o veselie şi nu numai prin
spionajul industrial sau de alt fel, nu numai prin plagiat, copiat la teză sau
prin comportamente neloiale (evaluări lipsite de fairplay: în sport, la
concursuri de angajare, la castinguri, la licitaţii, la numiri în funcţii
etc.), ci şi „în parteneriat“ cu alte tipuri de hoţii. Concomitent cu furtul de
timp, de exemplu: difuzarea necontenită, în trombă, cu multiple reveniri şi cu
lux de amănunte, a ştirilor despre dezastre, violuri, sinucideri şi omucideri,
care mănâncă minutele ce s-ar cădea destinate sănătăţii oamenilor şi sănătăţii
planetei – respectiv informaţiilor la zi privind starea acestora, dar şi măsurilor
de însănătoşire, nu neputinţei în faţa cancerului, în faţa încălzirii globale şi
a deşertificării. La furtul de timp plus informaţie ar intra şi publicitatea,
reclamele pentru produsele greu vandabile, fără să mai socotim, iar şi iar,
logoreea nonstop a celor care se plac enorm vorbind despre nimic la televizor.
Vine
la rând furtul de identitate, când oamenii sunt bârfiţi, învinuiţi şi condamnaţi
vehement „după ureche“ ori sunt căinaţi amarnic pentru slăbiciuni pe care nu le
au, cu mai multă sau mai puţină îngăduinţă, cu mai multă sau mai puţină
viclenie.
Înşelarea
partenerului de viaţă e tot furt. Furt de încredere. Iubirea poate fi furată,
de la începutul la sfârşitul căsniciei, în cazul existenţei unui interes masiv
unidirecţional. Se fură respectul, se poate fura reputaţia, se pot fura
meritele cuiva, se fură starea de bine. De aici la starea de bine fizic, mintal
şi social – cum e definită sănătatea – nu mai e decât un pas. Se poate fura,
da, sănătatea. Şi nu doar prin violenţă.
Revenind
la furturile „simple“, de obiecte din magazine, de exemplu: în SUA, s-au
înregistrat 140 de milioane de furturi într-un singur an. Au fost depistaţi
patru milioane de hoţi. Dintre aceştia, 10% erau săraci, 70% aveau venituri
mijlocii, iar 20% erau bogaţi. Se fură deci mai mult din păcătoşenie decât din
sărăcie.
N-a fost o
critică la adresa cuiva. La Speranţa TV, postul cultului adventist de ziua a şaptea,
se comentau în serial, cele zece porunci, iar telecomanda a nimerit pe „Să nu
furi!“ 
