În anul 2001, Parlamentul olandez a aprobat o lege privitoare la solicitarea de încetare a vieţii şi la sinuciderea asistată. După aproape 30 de ani de dezbateri, din care a reieşit că cetăţenii olandezi sunt în măsură să discute dileme morale dificile în mod deschis şi să arate respect pentru autonomia altora, s-au reglementat, pentru prima oară în lume, condiţiile în care se poate efectua, în cazuri speciale şi în circumstanţe bine specificate, eutanasia şi sinuciderea asistate de un medic. Legea a devenit efectivă din 2002 şi atât cetăţenii, cât şi medicii olandezi susţin legea şi aplicarea ei corectă în practică.

   Eutanasia este considerată încă o faptă criminală în Codul penal olandez, dar legea a ratificat o convenţie mai veche, care prevedea neurmărirea penală a medicilor care o efectuează în anumite circumstanţe. Astfel, legea permite unei comisii regionale de analiză să suspende urmărirea penală a medicilor care au practicat eutanasia în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii: l suferinţa pacientului este de nesuportat şi fără perspective de îmbunătăţire l solicitarea de eutanasie este dorinţa pacientului şi este persistentă/neschimbată de-a lungul timpului (cererea nu va fi onorată dacă este luată sub influenţa terţilor sau din cauza unei suferinţe psihice sau sub influenţa drogurilor) l pacientul este pe deplin conştient de starea sa, de prognoză şi de opţiunile pe care le are la îndemână l s-a solicitat obligatoriu o a doua opinie din partea a cel puţin unui medic independent şi care a confirmat condiţiile menţionate mai sus l decesul va avea loc într-o manieră aprobată de medic şi de pacient, în care caz medicul trebuie să fie prezent l pacientul este în vârstă de cel puţin 12 ani (pentru pacienţii între 12 şi 16 ani se solicită şi consimţământul părinţilor).

   După îndeplinirea condiţiilor menţionate, fiecare caz de eutanasie trebuie raportat unei comisii regionale. Procedura de notificare şi evaluare a fiecărui caz solicită ca pacientul să fi luat hotărârea în mod deliberat, în deplină cunoştinţă de cauză, iar suferinţa de nesuportat să fie fără nicio speranţă de îmbunătăţire. Pentru a fi în măsură să certifice acest lucru, se presupune că medicul cunoaşte foarte bine pacientul şi că-l tratează de mai mult timp. Comisia analizează fiecare caz în parte şi nu toate cererile de eutanasie sunt onorate.

   Cel mai implicat doctor în acest proces dificil şi delicat este – de departe – medicul de familie, iar locul unde se produce eutanasia este cel mai frecvent domiciliul pacientului. De mai bine de zece ani există, în fiecare regiune, un grup de medici cu competenţă în aplicarea eutanasiei – care s-ar putea transforma, în timp, într-o specializare medicală –, numiţi „medici SCEN“ (Steun en consultatie bij euthanasie in Nederland – consiliere şi ajutor în eutanasie în Olanda), care analizează fiecare caz şi formulează second opinion.

   Cerinţele obligatorii care trebuie îndeplinite de către medicul implicat într-o solicitare de eutanasie, astfel încât să nu fie urmărit penal, sunt: l este evident că pacientul a făcut în mod voluntar şi conştient alegerea l s-a verificat că suferinţa pacientului este de nesuportat şi că nu există şanse de îmbunătăţire l a fost informat corespunzător pacientul despre situaţia existentă, alternative şi perspective l s-a ajuns la concluzia, împreună cu pacientul, că nu există alternativă rezonabilă la situaţia existentă l a fost consultat cel puţin un alt medic, care a consultat pacientul şi a înaintat în scris opinia sa, respectând criteriile de mai sus l s-a pus capăt vieţii pacientului oferind asistenţă medicală şi atenţia ce se cuvine într-o asemenea situaţie.

   Diagnosticele cele mai frecvente pentru care se efectuează eutanasia sunt cancerul (în proporţie de peste 80%), urmat de boli cardiovasculare şi afecţiuni neurologice. Numărul cazurilor de eutanasie, în ultimii cinci ani, este în jur de 2.300 pe an. Medicii olandezi pot refuza să participe într-un asemenea proces şi să efectueze eutanasia, din considerente personale, etice şi/sau religioase. În acest caz, medicul are datoria de a informa din timp pacientul şi de a-l îndruma către un alt medic.

   La 1 martie a.c. şi-a deschis porţile, pe o stradă din Haga, prima policlinică de eutanasie/sinucidere asistată din Olanda. Cele şase echipe mobile formate dintr-un medic şi un asistent medical vor funcţiona în limitele legii şi vor putea primi solicitări din toată ţara. Astfel, la sesizarea pacientului căruia i-a fost respinsă o cerere de eutanasie considerată de el întemeiată, echipa mobilă va lua legătura şi va discuta cu medicul care l-a refuzat, după care va studia dosarul şi va prelua cazul pentru reexaminare. Acest serviciu este gratis, dar, pe viitor, este posibil ca solicitantul să plătească. Se aşteaptă ca o echipă să rezolve, în medie, două cazuri pe lună, ceea ce ar însemna un total de aproximativ 144 pe an. Dacă „interesul“ va creşte, se va înfiinţa o listă de aşteptare. În prezent, un medic (cel mai adesea de familie) efectuează, în medie, o eutanasie o dată la patru ani.

   Această iniţiativă (a unui medic de familie aflat la pensie, care a efectuat până acum cel puţin 20 de eutanasii...) este o formă de protest împotriva respingerii cererilor de eutanasie. Dar asociaţia profesioniştilor olandezi din sănătate (KNMG) se teme că un asemenea serviciu va aduce prejudicii relaţiei medic (de familie)–pacient şi poate fi interpretată ca un fel de „eutanasie la comandă“.