Entomologii susțin că un țânțar, deși înzestrat cu aripi, nu
poate zbura fără ajutor mai mult de o sută de metri față de locul unde s-a
născut. „Ajutat“ însă, el poate face înconjurul lumii în mai puțin de 80 de
zile și se poate adapta aproape oriunde, cu excepția Antarcticii. Pentru a
supraviețui, țânțarul are nevoie de un climat umed și cu temperaturi nu foarte
scăzute.
Una dintre primele forme de „globalizare“ forțată la nivel
planetar a fost comerțul cu sclavi din secolele XV–XVII. Atunci, corăbiile
negustorilor au transportat țânțarul Aedes aegypti de cealaltă
parte a Oceanului Atlantic, în America Latină, iar din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea și în Asia. Vector al febrei galbene, acest țânțar, la
origini, își ducea liniștit viața în inima pădurilor africane, ascuns în
coroanele înalte ale copacilor. La fel s-a întâmplat și cu țânțarul tigru sau Aedes
albopictus, originar din pădurile asiatice. Răspândirea lui a fost
favorizată de activitățile de negoț, ajungând astfel în fauna din mai toate
insulele oceanelor Indian și Pacific.
În secolele XIX și XX, vapoarele folosite în comerțul
transcontinental au facilitat răspândirea pe mai departe a acestei specii de
țânțar ca un „călător“ clandestin ascuns în pneuri de automobile și în plante
de bambus.
Înmulțirea aeroporturilor, localizarea lor în inima zonelor
protejate și în parcurile naturale, nu departe de pădurile virgine, precum și
diversificarea rutelor aviatice au impulsionat răspândirea rapidă a țânțarilor
și la distanțe mari. Prin turism, ultima formă de „globalizare“ neforțată,
țânțarii Aedes pot ajunge, ascunși în mijloace de transport și în
bagaje, în fiecare casă.
Dacă până acum prima grijă a călătorilor în zonele cu țânțari
era să nu se îmbolnăvească de malarie și de febră galbenă, în ultimele decade
bolile transmise de țânțari s-au înmulțit. Femela țânțarului ce transmite febra
galbenă se hrănește de regulă cu sânge uman, dar cea a țânțarului tigru este
mai puțin pretențioasă. Ea parazitează în egală măsură și omul și animalele
(câinele, pisica), fapt ce explică numărul mare de arboviruși pe care îi poate
transmite.
Recent, pe lângă citomegalovirus, herpes și virusul rubeolei,
s-a adăugat un alt nume pe lista cu virusuri care produc modificări în creierul
fetusului: virusul Zika. Este un arbovirus originar din Africa și zona
Asia-Pacific, transmis de țânțarii din specia Aedes, care a ajuns în
peste 46 de țări și teritorii. Virusul a fost identificat încă din 1947 într-o
pădure tropicală mică și izolată, numită Zika, proprietate a Institutului
Național de Virusologie Ugandez, nu departe de capitala Entebbe. El nu a fost
niciodată considerat o amenințare la adresa sănătății publice ugandeze,
deoarece la acel moment producea doar infecții moderate la maimuțe. Se
presupune că de-a lungul anilor ar fi devenit mai virulent și ar fi părăsit
habitatul natural. La început au fost înregistrate puține cazuri de Zika și
abia în 2007 s-a declanșat prima epidemie în insula Yap din Micronezia. Din
2015, după apariția unor cazuri izolate în regiunea Asia Pacific, infecția cu
virusul Zika s-a răspândit cu repeziciune pe continentul latino-american. În
pădurea Zika trăiesc numeroase specii de flori, fluturi de noapte și peste 40
de specii de țânțari. Cercetătorii afirmă că în fiecare an se descoperă noi
virusuri cu potențial patogen și la om, despre care se știe foarte puțin.
În America Latină, numai în Brazilia s-au înregistrat mai mult
de 1,5 milioane de persoane infectate cu virusul Zika, urmată de Columbia și
Insulele Capului Verde. Șase țări – Brazilia, Polinezia Franceză, El Salvador,
Venezuela, Columbia și Surinam – au raportat în același timp cazuri de
microcefalie și/sau cu sindromul Guillain-Barré. În Brazilia, infecția cu acest
virus ar fi determinat peste 1.300 de cazuri de microcefalie la nou-născuți.
Virusul Zika a fost depistat și în Europa: în Olanda a fost identificat la
peste 20 de persoane venite din Caraibe, în special din Surinam, fostă colonie
olandeză.
Poate că problemele de sănătate cauzate de infecția cu virusul
Zika nu ar fi fost atât de mediatizate dacă în Brazilia nu s-ar desfășura în
acest an Jocurile Olimpice de vară. Simptomele acestei infecții virale, în
special la debut, sunt asemănătoare cu cele ale febrei Dengue și Chikungunya,
transmise de aceeași specie de țânțari. Un potențial pericol îl formează
purtătorii aparent sănătoși. S-a estimat că în jur de 80% din persoanele
infectate nu au prezentat simptome de boală. Există certitudinea transmiterii
virusului pe cale sexuală, prin contact intim și prin transfuzii de sânge.
În acest context, campaniile de propagandă pentru
conștientizarea publicului despre infecția cu Zika s-au accentuat de la
începutul anului, dar criticii afirmă că nu s-a profitat suficient de perioada
carnavalului, când Brazila a fost vizitată de milioane de turiști. În media,
populația și autoritățile au fost reticente în a-și exprima opiniile, de teama
de a nu speria turiștii prezenți, și mai ales pe cei ce ar intenționa să vină
la Olimpiadă, dar și pentru a nu deteriora atmosfera de sărbătoare. Într-un
sondaj de opinie, publicat în perioada carnavalului, brazilienii au considerat
guvernul responsabil de problemele actuale, precum corupția, consumul și
dependența de droguri, ineficiența justiției, criminalitatea și sărăcia.
În Rio de Janeiro, de-a lungul plajei Copacabana, în special
jurnaliștii de la televiziunile străine au făcut campanie de sensibilizare, au
împărțit, cu ajutorul animatoarelor, pliante și tricouri și au intervievat
participanții la carnaval despre Zika. Altfel, carele alegorice și costumele
inspirate din existența acestei „plăgi“ s-au putut număra pe degetele de la o
mână.
Privind în trecut,
Brazilia are potențial și experiență în extirparea țânțarilor și a bolilor
cauzate de ei. Epidemiologul american Fred Soper (1893–1977), numit și „The
Mosquito Killer“ este cel mai bun exemplu. El a lucrat mulți ani pentru
Fundația Rockefeller și a condus „Global Malaria Eradication Program“. Marile
lui succese, în Brazilia, într-o perioadă fără comunicare digitală și cu
infrastructura aproape inexistentă (1927–1947–1962), au fost: eradicarea
malariei într-o zonă cât jumătate din România și eradicarea febrei galbene în
toată țara.
Revenind la prezent, Brazilia ar avea din nou nevoie de ajutor
din afară pentru limitarea răspândirii și consecințelor infecției cu virusul
Zika. Populația este relativ tânără – aproape jumătate sub 20 de ani, cu mare
potențial reproductiv. Din cele 208 milioane de locuitori, doar 6% sunt peste
65 de ani. Natalitatea este foarte ridicată, cu precădere în populația săracă
și adeptă a credințelor religioase. Rata de creștere a populației este de peste
1%, adică se nasc trei milioane de brazilieni în fiecare an. Peste 86% din
populație este de religie creștină, catolică, restul este protestantă, avortul
este restricționat, iar anticoncepția de neacceptat în unele medii.
Depistarea prin ecografie a microcefaliei la fetus în faza
intrauterină, indicația de avort sau apelul de planificare familiară și de
evitare în următorii ani a stării de graviditate sunt decizii dificile din
punct de vedere etic și social. Deși are cel mai ridicat grad de urbanizare din
lume, țara trece printr-o criză economică, ce se reflectă în primul rând la
nivelul sistemului medical și social. Numărul persoanelor care se mută la oraș
este în creștere, favelele s-au „modernizat“, s-au și înmulțit, la fel și
rezervoarele cu apă de pe acoperișuri și terasele cu ghivece de flori.
Fumegările împotriva țânțarilor sau „inspectorii pentru controlul țânțarilor“
nu vor putea pătrunde în fiecare colț de casă și nu vor reuși să asaneze toate
locurile cu apă stătută cauzate de infrastructura de slabă calitate și de
locuințele improvizate. Populația săracă, cu acces limitat la educație și cea
mai atinsă de „plaga“ Zika, are puțină încredere în sistemul medical de stat,
de altfel gratuit pentru toți, și apelează frecvent pentru a scăpa de boli la
ierburi sau vindecători. În semn de recunoștință, cei vindecați prin rugăciuni
și ritualuri religioase aduc imitații ale părților de corp și fotografii pentru
a fi expuse în bisericile care fac minuni.
Deocamdată, la îndemâna celor aflați în zonele cu țânțari
purtători ai virusului Zika, rămân mijloacele de protecție individuale
împotriva pișcăturilor de țânțari și abstinența de la sex și/sau practicarea
sexului protejat, prin utilizarea corectă și consecventă a prezervativului.
Ultima propunere guvernamentală de prevenție este răspândirea de
țânțari sterilizați prin radiații gama pentru a limita reproducerea lor;
rezultatele proiectului-pilot au arătat o reducere a numărului de țânțari cu
80%.