Seara de 27 aprilie 2017 a fost prilej de bucurie pentru
colectivitatea medicală clujeană și nu numai: s-a desfășurat a doua ediție a
Galei Elitelor Medicale Transilvane, organizată în cadrul programului de
evenimente „Clujul elitelor și valorilor”. Ediția de anul acesta a reunit nu
mai puțin de 32 de cadre medicale din județele Cluj, Mureș, Bihor, Maramureș,
Sibiu, Bistrița-Năsăud și Brașov. Au fost premiate performanțele și inovațiile,
acțiunile desfășurate în cercetarea științifică, cel mai bun student și cel mai
bun rezident al anului și cele mai bune proiecte medicale.
Laureat al premiului „Excelență în medicină” a fost prof. dr.
Alexandru Irimie, rector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu
Hațieganu” Cluj-Napoca. Au fost premiați și dr. Bogdan Petruț (Institutul
Oncologic „Prof. dr. I. Chiricuță” Cluj-Napoca), dr. Nicolae Crișan (Spitalul
Municipal Cluj-Napoca), dr. Marcel Rad, dr. Bogdan Moldovan (Spitalul „Sf.
Constantin”, din Brașov) și colectivul Centrului de excelență în chirurgia
robotică de la Spitalul „Sf. Constantin” din Brașov, dr. Livia Ognean și conf. dr.
Victoria Bârluțiu de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, dr. Ioan
Cocoi (Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița), dr. Andrei Mureșan
(Spitalul Clinic Județean de Urgență Baia Mare), dr. Daniel Porav (Spitalul
Clinic Județean Mureș), dr. Monica Măgherușan (Institutul Inimii „Niculae
Stăncioiu”, Cluj-Napoca), asistenta șefă Corina Mureșan (Spitalul Clinic
Municipal Cluj-Napoca) pentru performanță și inovație în domeniul medical.
În cadrul galei, au primit recunoaștere și acțiunile desfășurate
în educația și cercetarea din domeniul medical. Printre personalitățile
premiate s-au numărat: prof. dr. Mihaela Băciuț (Spitalul Clinic Județean de
Urgență Cluj-Napoca), conf. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu (Institutul Oncologic
„Prof. dr. I. Chiricuță” Cluj-Napoca), prof. dr. Marius Roman (Universitatea
Tehnică Cluj-Napoca, pentru cercetări științifice în domeniul ingineriei
medicale), conf. dr. Ciprian Brisc (Spitalul Clinic Județean Oradea), dr.
Monica Sabău (Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea), prof. dr. Marcel
Tanțău și prof. dr. Monica Acalovschi, de la Institutul Regional de
Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor”.
Premiile pentru întreaga activitate în domeniul medical au fost
decernate unor personalități din domeniu, precum: prof. dr. Gheorghe Tomoaia
(ortopedie și traumatologie), prof. dr. Nicolae Hâncu (diabet zaharat, nutriție
și boli metabolice), prof. dr. Silviu Albu (otorinolaringologie), prof. dr.
Constantin Copotoiu (chirurgie generală, președintele Senatului UMF Târgu
Mureș), prof. dr. Benedek Imre (cardiologie, Spitalul Clinic Județean de
Urgență Mureș), prof. dr. Oliviu Pascu (gastroenterologie, Institutul Regional
de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. dr. Octavian Fodor”).
Au fost evidențiate, de asemenea, abilitățile și progresele în
activitatea administrativă. Dr. Mihai Pandrea, managerul Spitalului Municipal
Dej, a primit premiul pentru management și dezvoltare medicală.
Noua generație este încurajată să își exprime ideile și să
contribuie la dezvoltarea sistemului medical. Nici de această dată, tinerii nu
au fost uitați. Au fost oferite premiile: rezidentul anului – dr. Răzvan Couți
și studentul anului – Robert Simon. Distincția pentru cel mai bun proiect
medical a fost obținută de Organizația Tinerilor Medici.