Newsflash
Diverse

Imunoterapiile oncologice, în România

de Cristina GHIOCA - iun. 22 2018
Imunoterapiile oncologice, în România
    Problemele legate de accesul pacienților cu cancer la tratamentele inovative, cu accent pe imunoterapia oncologică, au fost dezbătute, în data de 12 iunie, la Palatul Parlamentului. La discuții au participat medici, reprezentanți ai autorităților și ai asociațiilor de pacienți, dar și persoane din industria farmaceutică. Cu această ocazie, a fost propusă şi o declarație de principii privind accesul sustenabil al pacienților români la imunoterapiile oncologice.
    În deschiderea mesei rotunde, conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier de stat pe probleme de sănătate în cadrul Administrației Prezidențiale, a afirmat că, în anii următori, va avea loc o schimbare de paradigmă, care presupune trecerea de la medicina tradițională (care tratează efectele) la medicina modernă, personalizată, centrată pe identificarea și tratarea cauzelor. Ea a subliniat că, la nivel mondial, imunoterapia câștigă tot mai mult teren în domeniul tratamentelor oncologice inovative, iar România trebuie să se ralieze acestei tendințe. În acest sens, a afirmat ea, în țara noastră sunt necesare: un cadru de reglementare predictibil, un management eficient, o finanțare adecvată, dar și colaborarea tuturor actorilor din domeniu.
    Dan Octavian Alexandrescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății (MS), a vorbit despre medicamentele utilizate în terapia genică țintită molecular, existente în România, care pot fi și prescrise pacienților. El a precizat că, în prezent, în țara noastră, au fost finalizate protocoalele pentru 31 de astfel de molecule, urmând ca alte 30 de protocoale să fie actualizate. În încheiere, acesta a menționat că autoritățile întâmpină dificultăți mari cu asigurarea unor medicamente vitale în tratamentele oncologice, care au prețuri „incomparabil mai mici” decât cele enumerate în debutul intervenției sale. Pentru rezolvarea problemei, ar fi necesară modificarea legislației, care să permită modalități legale de achiziționare în orice moment a produselor deficitare.
    Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, a afirmat că în România „avem imunoterapie și nu avem imunoterapie”, pentru că se întârzie foarte mult publicarea protocoalelor terapeutice. În opinia sa, este necesară armonizarea deciziilor la nivelul MS pentru ca pacienții să aibă acces la terapiile inovative.
    Pe de altă parte, dr. Vasile Cepoi, șeful Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate a afirmat că autoritățile pot aproba orice terapie oncologică, dar aceasta nu va fi de folos în lipsa unei diagnosticări precoce. Potrivit acestuia, în România este nevoie de un program care să înceapă cu diagnosticarea cancerului și să se termine cu tratarea sa.
    Raportându-se la situația demografică din țara noastră, dr. László Attila, președintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, a spus că actul medical va trebui eficientizat, iar aici autoritățile au la dispoziție inovația și prevenția.
    În încheierea mesei rotunde, Cezar Irimia a afirmat că situația oncologică din România este încă tragică, iar pacientul – uitat. El a subliniat că, zilnic, 131 de persoane mor din cauza cancerului, multe dintre ele cu șanse de supraviețuire, dacă ar fi avut acces la tratament.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe