Newsflash
Diverse

Managed care & EBM

de Dr. Laurenţiu DAŞCĂ - sept. 7 2012
Managed care &  EBM
  În perioada 6–8 septembrie 2012, la Bucureşti, se vor desfăşura lucrările celei de-a XIV-a ediţii a conferinţei naţionale Zilele Medicover, eveniment anual organizat de Asociaţia Medicover. În cadrul reuniunii vor fi abordate teme de interes, în principal pentru practica medicilor de medicină generală, medi­cină de familie, medicină internă şi pediatrie. Mani­festarea îşi propune pro­movarea conceptelor de managed care în îngrijirile de sănătate şi de evidence-based medicine în luarea deciziilor medicale.
   Vor fi abordate teme întâlnite frecvent în practica medicală, în special în asistenţa din ambulatoriu, alături de ghiduri de practică utile medicului generalist, fiind reflectate de titlul general al con­ferinţei: Actualităţi bazate pe dovezi în practica me­dicală. Dată fiind recenta inaugurare a Spitalului Medicover, se va pune accentul şi pe noi proceduri de diagnostic şi tratament. Conferinţa se diferenţiază de alte manifestări ştiinţifice prin dezbaterile care vor însoţi fiecare temă, dar şi prin abordarea multidisciplinară, prelegerile cuprinzând puncte de vedere ale medicilor din mai multe specialităţi. La ediţia 2012, simpozioanele abordează subiecte de real interes: actualităţi în afecţiunile cardiometabolice, gastro-hepatologie, ortopedie-reumatologie-recuperare (patologia preartrozică a genunchiului), patologia infecţioasă în practica pediatrică, dar şi metode moderne de diagnostic şi tratament în clinicile Medicover. Vor fi prezenţi peste 40 de conferenţiari – cadre universitare de renume din Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca.
   Asociaţia Medicover a deschis, anul trecut, un parteneriat ştiinţific cu Societatea Română de Medicină Internă, extins în 2012 şi cu Societatea Română de Uroginecologie (preşedinte: prof. dr. Petre Brătilă). Astfel, cele două evenimente organizate – Zilele Medicover şi Congresul de Uroginecologie – se deschid simultan, promovarea celor mai noi metode chirurgicale din domeniul uroginecologic având şi un suport practic: operaţii efectuate de prof. dr. Petre Brătilă, în Spitalul Medicover, transmise live în cadrul Congresului.
   Evenimentul de deschidere va fi precedat de un concert simfonic – Gala finală a Concursului internaţional de dirijat „Jeunesses Musicales“ Bucureşti (preşedinte: Horia Andreescu, director artistic: Nicolae Licareţ).
   Reuniunea este creditată EMC de Colegiul Medicilor din România, iar accesul este gratuit, pe baza înscrierii prealabile. Mai multe detalii pe site-ul: www.zielelemedicale.ro.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe