Fundația pentru SMURD continuă extinderea proiectului național de dotare a Inspectoratelor pentru Situații de Urgență cu încă două centre mobile de pregătire a paramedicilor care au fost date în folosință în cadrul ISU Bihor și ISU Iași.
Potrivit unui comunicat de presă, cele două centre mobile sunt construite pe structura unui automobil de tip furgonetă și cuprind în dotarea lor întreaga bază materială necesară pentru instruirea și evaluarea constantă a paramedicilor care intervin în cele mai dificile situații de urgență.
Astfel, acestea sunt dotate cu manechine simulatoare ale corpului omenesc pentru toate categoriile de vârstă, defibrilatoare, aspiratoare de secreții, rucsace medicale de primă intervenție, echipamente folosite în imobilizarea și extragerea victimelor rămase încarcerate în urma unui accident rutier și dispozitive pentru protezarea căilor aeriene.
„Acest proiect a fost demarat în anul 2018 de către Fundația pentru SMURD prin achiziționarea primelor 2 centre mobile, cu ajutorul unui sprijin de 100.000 USD oferit de Rompetrol – KMG International”, se arată în comunicat.
Acestea au intrat în dotarea IGSU și sunt folosite pentru activitatea de formare în asistență medicală de urgență în regiunea Centru și București-Ilfov.
„Prin îmbunătățirea bazei materiale pe care instructorii o au la dispoziție, creșterea numărului de centre mobile de pregătire a paramedicilor ne va permite instruirea și testarea periodică a colegilor pentru a ne asigura că menținem cele mai înalte standarde în ceea ce privește competențele și abilitățile practice pe care aceștia le aplică zi de zi în teren pentru salvarea de vieți”, a declarat dr. Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe