– Din fericire, neonatologia s-a dezvoltat foarte mult după
Revoluție. Înainte, nu se știa mare lucru la noi în țară, dar după ʼ89 s-au
făcut progrese mari, ca zborul de la Pământ la Lună. Mulți copii care n-ar fi
avut șanse înainte de ʼ89 acum au fost salvați și chiar au o evoluție foarte
frumoasă. Tot în cadrul dezvoltării neonatologiei s-au făcut și protocoale.
Nici nu avem voie să ținem anumite patologii care ne depășesc ca nivel de
dotare a secției. Mă refer la detresele respiratorii severe la prematuri, care
au nevoie de intubare, de ventilație mecanică, lucru care la noi nu e posibil.
Mai sunt și alte probleme. Există protocoale prin care transferăm copii, dar
tratăm și aici pneumonii congenitale, de aspirație, detrese în forme mai
ușoare. Sunt tot felul de patologii pe care reușim să le rezolvăm la nivelul
nostru. Ce nu reușim trimitem la Târgu Mureș, avem o colaborare foarte bună cu
centrul de acolo.
– Cum se face transportul?
– Există unitate de transport neonatal intensiv de la Târgu
Mureș, se vine cu salvarea de neonatologie și, după stabilizarea copilului, se
transferă. Noi, de regulă, facem un minimum de investigații, punem o linie
venoasă, asigurăm confortul termic, oxigenul și apoi copiii sunt duși mai
departe la Târgu Mureș.
– Câte paturi aveți pe secție?
– La Reghin avem 20 de paturi de nou-născuți și cinci de
prematuri. Prematurii gradul I, cei între 2.000 și 2.500 de grame, rămân la noi
până își recuperează greutatea, după care pleacă acasă. În rest, avem sugarii
eutrofici, care stau patru-cinci zile, iar cei cu probleme – pneumonii, ictere
– stau cât e nevoie. Cei care nu ridică probleme severe rămân la noi și îi
rezolvăm până la capăt. Încercăm să nu încărcăm foarte tare nici neonatologia
de la Mureș, pentru că ei, fiind centru regional, au mult mai multe maternități
care dirijează cazurile cu probleme. Unde avem nelămuriri, ținem legătura
telefonic cu ei, primim indicații cu ce avem de făcut și, dacă ne depășesc,
atunci trimitem.
– Este o specialitate scumpă
neonatologia?
– Este scumpă, dar în străinătate e foarte importantă. La noi a
fost o luptă enormă până să se accepte că și nou-născutul poate să aibă o
patologie – și chiar una severă de multe ori. Și are nevoie de investigații și
de tratament care câteodată sunt foarte costisitoare.
– Ce ar trebui rezolvat la nivel
național în neonatologie?
– În primul rând, partea financiară. Încă suntem descoperiți din
punctul de vedere al costurilor. Și numărul de medici specialiști pe
neonatologie e foarte mic. Și, din păcate, unii aleg să plece. Cauzele le
cunoașteți, nu putem să îi învinovățim pe medici că pleacă. Când se va înțelege
că într-adevăr medicii ar trebui să rămână și să profeseze în țară, atunci
probabil că lucrurile vor lua o întorsătură mai bună.
– Cum i-ar putea ține sistemul în
țară?
– În primul rând, prin recunoașterea valorii muncii, prin reducerea
denigrărilor. Orice pădure are uscături, dar modul în care se prezintă partea
medicală la noi lasă foarte mult de dorit. Este adevărat că avem și noi partea
noastră de vină, că nu știm să ne organizăm și nu știm să ne apărăm. Și
recunoașterea valorii muncii medicului ar trebui să se reflecte și în
salarizare. Nu este normal să faci o normă de lucru pe zi și în timpul gărzii
să mai faci o normă de lucru, iar norma respectivă să îți fie plătită mai slab
decât cea normală de zi cu zi. În condițiile în care în partea de gardă lucrezi
și ziua și noaptea, răspunzi de ceea ce faci și primești cu mult mai puțin
decât primești pe lucrul normal.
– Aveți personal suficient la
secția de neonatologie?
– Din fericire, la noi e o situație mai bună, avem personalul
acoperit. Conform normării, încă am mai avea nevoie de personal, dar reușim
deocamdată să acoperim destul de bine turele, nu ne putem plânge. În alte
părți, sunt probleme serioase cu personalul. Noi reușim să acoperim, să dăm și
concediile, cred că suntem printre puținii favorizați. După normare, la noi ar
mai fi nevoie de unul-doi medici și de trei-patru asistente. Din fericire, avem
secția monobloc, deci ușor de supravegheat. Avem două asistente pe tură, avem
infirmiere. Suntem doi medici, deci nu rămâne secția descoperită dacă pleacă
unul.
– Există un protocol de
intervenție cu colegii obstetricieni, astfel încât să puteți interveni sau
evalua mai bine situația încă înainte de naștere?
– Colaborăm foarte bine cu colegii, aici pe secție. La noi,
regula este clară: la nașterile de dimineață participă toată echipa –
ginecolog, neonatolog, asistente. După-amiaza, în cazul în care se anticipează
probleme, e solicitat medicul de gardă din pediatrie.
– Cum faceți față stresului
profesional?
– Nu ne gândim! În străinătate se face și consilierea
psihologică a medicilor. La noi, dacă iei în calcul o consiliere psihologică,
deja se consideră că ai o problemă psihică, se face foarte greu diferențierea.
Din câte știu, în altă parte, lucrurile astea se fac tot pe baza unor
protocoale. E un sprijin de care am avea și noi nevoie foarte tare. Pentru că,
prin munca asta de zi cu zi, cu părți frumoase, dar și cu părți triste, te
consumi mult. Te pui în situația părintelui și nu e cea mai plăcută postură
câteodată. Ți-e milă și nu ai cum să te implici. Și atunci ai avea nevoie și tu
de un pic de ajutor să depășești niște momente. Noi, din păcate, încercăm să ne
facem psihoterapie singuri.
.jpg)
