Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Interviuri

Secretul unui pedagog valoros

Viața Medicală
Dr. Bianca MUREŞAN vineri, 18 octombrie 2013

În perioada 20–22 septembrie 2013, la Cluj-Napoca s-a desfăşurat congresul medicilor rezidenţi psihiatri. Unul dintre invitaţii de onoare a fost prof. dr. Mircea Lăzărescu, şeful Catedrei de psihiatrie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ Timişoara până în anul 2010, personalitate de seamă a specialităţii.

 

   – Prelegerea dv. din cadrul congresului a fost un bun prilej de a ne familiariza cu modificările apărute în paginile DSM V – manualul diagnostic şi statistic de bază al psihiatriei moderne. Toate schimbările de viziune, interpretare şi clasificare criterială a patologiei psihiatrice, ce survin cu regularitate, pregătesc într-un fel terenul pentru instaurarea unei aşa-zise „normalităţi a anormalităţii“?
   – Nu se poate spune că se va ajunge la o normalitate a anormalităţii. Reajustările sunt mereu necesare, nu e vorba de a revoluţiona, ci de a aduce la zi limbajul comun, de a reactualiza concepţiile comune. Demersul Asociaţiei Americane de Psihiatrie este unul firesc, acela de reactualizare a câştigurilor cunoştinţelor realizate în ultimele decenii, în ultimii zece ani mai ales, care sunt astfel oficializate, deci trecute într-un plan unanim recunoscut, devenind o referinţă de bază. În acest sens, se justifică aducerea la zi, mereu necesară, în fapt o aducere a limbajului psihiatric la normalitatea vremii respective.
   – Care ar fi cea mai mare provocare pe care o aduce noul DSM V?
   – Una din cele mai mari provocări este responsabilizarea medicului ce stabileşte diagnosticul, care devine acum obligat nu doar să gândească, ci şi să sintetizeze informaţiile sau cunoştinţele într-un diagnostic argumentat, fără să pună „etichete“. Spre deosebire de ediţiile precedente, acum e necesară mai mult decât oricând argumentarea pluridiagnosticului.
   – Trăim într-o epocă a „supramedicalizării“, ce pare a interzice dreptul umanităţii la durere. Cum ar putea fi evitată o astfel de capcană de tânărul psihiatru atras de mirajul unei fata morgana, a cărei promisiune – fericirea pacienţilor – e garantată de pastile-minune?
   – Eliminarea durerii nu este eminamente un deziderat al psihiatriei, dar face parte dintr-un întreg program medical sanogen, care cuprinde în registrul său, printre altele, optimizarea vieţii cotidiene, reducerea intensităţii durerii, creşterea calităţii vieţii etc. Perspectiva psihologică şi psihiatrică ţine de parametrii psihologici ai umanităţii actuale. Dacă, în urmă cu 30 de ani, omenirea era mult mai mult dominată de depresie şi anxietate, acum lumea e mult mai pragmatică şi mai centrată pe stările de bine imediate, iar psihiatrul de azi e format pe măsura şi calapodul societăţii actuale.
   – Statutul medicului rezident român e unul destul de ingrat la ora actuală. Condiţiile de lucru din unele centre, ca şi remuneraţia activităţii profesionale se află sub nivelul mediu al expectanţelor. Ce credeţi că îi motivează pe tinerii medici psihiatri să continue pe drumul ales? Să fie oare varianta compromisului singura menită să le asigure o viaţă decentă? Spun asta referindu-mă la o mare majoritate care se vede nevoită să aleagă între a rămâne în ţară şi a pleca în străinătate, departe de familie, de prieteni, dar într-un mediu care respectă demnitatea profesională.
   – Formarea în medicină, ulterior în specialitate, nu are o unică motivaţie, se pare că este vorba de o chemare mai generală, care nu e legată numai de pragmatism, de succesul profesional imediat sau de partea materială. Altfel ce i-ar mai mobiliza pe oameni să devină medici şi să suporte acest periplu dificil de formare? Statutul de medic rămâne respectat atât în România, cât şi pe plan internaţional, dar, pentru a atinge acest statut, e nevoie de mulţi ani, pe care aproape nicio altă profesie nu îi pretinde. Rezidentul din ţara noastră este într-o condiţie dificilă în paralel cu toată medicina românească, într-un fel el reflectă o situaţie generică. Până la urmă, perspectiva practicii internaţionale nici nu e atât de rea într-o Europă unită. Probabil că însăşi Europa respectă aceste formări medicale româneşti, care sunt bine cotate pe plan internaţional fiindcă medicii formaţi în România au o bună pregătire profesională.
   – Dacă ar fi să daţi timpul înapoi în perioada începuturilor carierei dv., care ar fi cele mai frumoase amintiri asupra cărora mintea ar stărui?
   – Sunt multe lucruri care se îngemănează, odată dând timpul înapoi, intri în tinereţe şi, sigur, tinereţea îşi are frumuseţea ei indiferent de profesie, e plină de colegialitate, de prietenii şi de oameni, care, din păcate, acum nu mai sunt printre noi. Profesia, aşa cum era ea cu mulţi ani în urmă, era o frumoasă şi interesantă ocazie de a te apropia de sufletul omenesc chiar în condiţii dificile, în care puteai să ajuţi mai puţin decât în prezent. Diferenţe, într-un fel cantitative, dar nu de esenţă…
   – Mergând pe firul trecutului, ajungem la un moment-cheie al biografiei dv., cel al întâlnirilor de la Păltiniş şi Timişoara. Puţini ştiu că v-aţi implicat în viaţa intelectuală a României anilor ’80 şi că aţi menţinut o apropiere intelectuală cu Constantin Noica. Povestiţi-ne puţin despre acea perioadă.
   – Exista în acea vreme o viaţă intelectuală destul de bogată în spatele faţadei de mimă socială, pretinsă de autorităţi. Erau intelectuali în toate domeniile, atât în cultura literară, cât şi în cea artistică ori în filosofie, care menţineau un înalt statut intelectual. A te apropia de acest univers, mai tăcut şi mai puţin public, era o şansă pentru tinerii care aspirau la o dimensiune superioară culturală şi spirituală. Relativa mea apropiere de Noica la Păltiniş a fost o astfel de oportunitate de dialog intelectual pe care conjunctura mi-a oferit-o în perioada în care acesta se ocupa de formarea Şcolii de la Păltiniş. Legătura cu filosofia mi-a fost oferită şi de o altă dimensiune, mai familială, cea a soţiei mele, absolventă de filosofie, şi a cercului de prieteni din această ramură, cu care abordam diferite aspecte ale lumii filosofice româneşti. Mai mult decât atât, vizita lui Noica de la Timişoara a avut în vedere şi proiectul soţiei mele de a realiza o teză de doctorat despre semnificaţia culturală a scepticismului. Acei ani foarte frumoşi au fost anii intelectualilor din umbră, care ne-au umplut viaţa de bucurie într-o vreme în care suprafaţa era îngrozitoare.
   – În final aş vrea să ne oprim câteva clipe asupra profesiei de pedagog, pentru că arta de a împărtăşi, de a da mai departe din propria experienţă profesională sau chiar personală, este una din puţinele atribute vocaţionale. Care este secretul unui bun pedagog în psihiatrie?
   – Secretul unui pedagog valoros e acela de a rămâne mereu tânăr. Această şansă poate apărea indiferent de profesia de bază, în măsura în care cu adevărat se implică în formarea tinerilor, pentru că apropierea de ei are rolul de te menţine într-un anumit nivel de tinereţe interioară. Am avut acest prilej prin faptul că am fost cadru didactic, dar am şi menţinut-o, dovadă fiind participarea mea la congresul medicilor rezidenţi psihiatri, cum de altfel am fost prezent aproape în fiecare an, la fiecare generaţie, fiindcă proximitatea lor îmi întreţine vii curiozitatea şi interesul, având în acelaşi timp de învăţat de la ei. Sfaturile mele pentru cei implicaţi în acest tip de activitate ar fi să nu uite să fie pedagogi care iubesc tinerii, să se apropie de ei şi să-i asculte cu atenţie.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.