Americanii au fost întotdeauna mândri că pot
spune: nu avem caste, nu avem clase, nici privilegii moştenite. Oportunităţile
sunt egale, fiecare om are şansa lui de succes, rezultatele depind de calităţile
tale şi de efortul pe care îl depui. Până nu demult, acest lucru a fost adevărat.
De câteva generaţii, în ţara egalităţii, au
apărut caste – familii privilegiate, care transferă descendenţilor avuţia,
influenţa şi puterea, fără ca aceştia să aibă nevoie să se zbată prea mult.
Suspuşii, răsăriţi mai întâi în lumea industriei şi a afacerilor, în care au
acumulat bogăţii fabuloase, s-au ivit apoi în comunitatea artistică, în media,
în vasta profesiune a avocaţilor şi din toate aceste grupuri s-a născut clasa
celebrităţilor.
Să ne oprim un pic asupra aristocraţiei
politice, care a înregistrat o creştere rapidă în ultimele decenii. Dintre cei
care s-au aruncat deja în întrecerea pentru alegerile prezidenţiale din 2016,
trei au legături directe cu un fost preşedinte sau un fost candidat la preşedinţie:
o nevastă de fost preşedinte (Hillary Clinton), fiul unui congresmen care a
candidat în trecut de trei ori (Rand Paul) şi, în fine, fiul şi fratele a doi
preşedinţi anteriori (Jeb Bush). Candidata democrată, cu un câmp liber în faţă,
nu se aşteaptă la nimic mai puţin decât o campanie în care propriul partid va
juca actul unei „încoronări“, cu un mers către victorie nestânjenit de vreun
contracandidat şi uşurat de enormele sume de bani deja strânse pentru ea de
partid şi de soţul altădată adulterin, în ultimii ani obedient şi cooperant. Cu
succesul nevestei, pentru care Bill se zbate, ar veni şi un colţ de putere de
pe poziţia de „primul soţ al naţiunii“, o noutate absolută.
Când am venit în Tennessee, tocmai fusese
ales congresmen un republican tânăr, energic, foarte activ: Zach Wamp. El a
avut un succes deosebit şi a fost reales de mai multe ori. După douăzeci de
ani, se pregăteşte să candideze pentru senat şi vechiul lui post va fi, se
pare, destinat unuia dintre fiii săi, care nu are alte izbânzi la activ decât
faptul că a terminat colegiul. Nu a practicat nicio meserie, nu are nicio zi de
muncă. Dacă va fi ales, va avea ca singură profesie pe cea de politician,
împins de meritele de familie, nu de cele personale.
Senator al statului Kentucky, oftalmologul
Rand Paul este fiul congresmenului de New York, Ron Paul, şi el medic. Sunt
zvonuri că unchiul lui Rand şi fratele lui Ron, tot medic, îşi va încerca
norocul în politică pentru un post de congresmen.
Dar adevărata „dinastie“ politică americană
este clanul familiei Kennedy, din statul Massachusetts. Povestea lor începe cu
doi tineri din New Ross, County Wexford, Irlanda – Patrick Kennedy şi Bridget
Murphy, care au emigrat şi au ajuns la Boston, unde s-au căsătorit în 1849.
Patrick s-a îmbogăţit din câteva cafenele şi baruri şi mai ales dintr-o firmă
de import specializată în băuturi. Prohibiţia alcoolului (1920–1933) i-a grăbit
înavuţirea, prin whiskyul canadian, uşor de trecut graniţa în Massachusetts.
Patrick Kennedy a avut succes şi în politică, fiind membru al congresului din
statul lui, apoi senator. Şi-a construit reputaţia de negociator abil în
probleme politice şi a arătat o foarte mare îndemânare în aranjamentele din
spatele uşilor închise. Visând o carieră şi mai mare pentru fiul său Joseph,
tatăl l-a trimis la studii la Harvard, apoi i-a aranjat o căsătorie cu fiica
primarului din Boston. Joseph Kennedy a ajuns ambasadorul SUA în Anglia, unde şi-a
distrus credibilitatea politică prin susţinerea entuziastă a nazismului şi a
lui Adolf Hitler, cuplată cu eforturi prin care a încercat să-l convingă pe preşedintele
Roosevelt să intre în război alături de Axă. Demis din funcţie şi ostracizat,
Joe Kennedy s-a dedicat ideii de a-i 
împinge înainte pe cei patru fii ai săi,
care ar fi urmat să devină patru preşedinţi americani succesivi. Cel mai mare,
Joseph P. Kennedy, a murit într-o misiune de luptă ca pilot, iar viaţa celorlalţi
trei este cunoscută: John F. Kennedy – senator şi preşedinte, asasinat; Robert
F. Kennedy – senator, ministru de justiţie şi candidat la preşedinţie înainte
de a fi asasinat; Edward Moore „Ted“ Kennedy – senator timp de 47 de ani,
foarte influent în Partidul Democrat.
De aici înainte, urmează o pletoră de
Kennedys, mai mult sau mai puţin dotaţi, dar care intră în politică numai în
baza numelui. Dintre cei doi copii ai cuplului J. F. Kennedy – Jaqueline
Bouvier, John F. Kennedy Jr. era văzut de întreaga familie ca un sigur viitor
preşedinte, destin curmat însă de un accident de avion, iar sora lui, Caroline
Kennedy, care a încercat fără succes să devină senator, este astăzi
ambasadoarea SUA în China.
Patrick Joseph Kennedy II, fiul lui Ted,
este congresmen al statului Rhode Island, iar dintre cei trei copii ai lui
Robert, Kathleen este guvernator adjunct în Maryland, Joseph Patrick Kennedy II
este membru al congresului din partea statului Maryland şi el îl „antrenează“
pe fiul său, Joseph Patrick Kennedy III, să intre în politică. Al treilea copil
al lui Robert, Mary, a fost soţia lui Andrew Cuomo, guvernatorul statului New
York. Jean Kennedy, o soră a fostului preşedinte, este ambasadoare în Irlanda,
iar o alta, Eunice, este mama altor trei copii care au avut succes în politică:
Mark Kennedy Shriver, deputat în congresul statului Maryland, Robert Shriver,
primar al oraşului californian Santa Monica, şi Maria Shriver, fosta nevastă a
lui Arnold Schwarzenegger, fostă „primă doamnă“ a statului California.
Iată cum o familie înclinată spre politică şi
putere s-a extins din statul de baştină, Massachusetts, în Maryland, California
şi New York şi continuă să producă descendenţi, care se poartă ca şi cum ar fi
îndreptăţiţi la posturi şi titluri politice, doar pe baza numelui. Se pregătesc
să intre direct în funcţiile mari, împinşi de puterea şi influenţa clanului căruia
îi aparţin, Edward M. Kennedy Jr. (fiul lui Ted), Joe Kennedy III (nepotul lui
Robert), Jack Schlossberg (fiul Carolinei), Patrick Shriver Schwarzenegger
(nepot al lui J. F. K., fiul lui Arnold şi al Mariei Shriver), Connor Kennedy şi
Robert „Bobby“ Kennedy (nepoţii lui Robert).
Greu se poate găsi un exemplu mai convingător
pentru permanentizarea unei familii în lumea politică decât istoria de patru
generaţii a „mafiei politice“ Kennedy, care practică nestânjenită nepotismul,
influenţa numelui şi puterii pentru scopurile ei. Această nouă variantă de
aristocraţie este foarte departe de ce concepuse Thomas Jefferson, un admirator
al aristocraţiei bazate pe calităţi şi talente, o binecuvântare pentru naţiune,
opusă aristocraţiei artificiale, la baza căreia stau averea şi numele. Ultima
poate strangula o naţiune, după părerea lui Jefferson.
John Adams a spus: „Nu pot să repet destul
de des cât este de important ca aristocraţia să fie pusă în lanţuri“. Dar,
împotriva a ceea ce au crezut părinţii fondatori, asistăm la un proces care
tinde să schimbe lumea politică americană şi principiile ei: transferul de
putere de la o generaţie la alta şi inserţia în viaţa politică a unor indivizi
care nu au alte merite decât cele obţinute prin naştere. Şi, de la doar câteva
familii care au reuşit să obţină o ereditate politică în timpurile mai vechi
(Taft, Roosevelt, Rockefeler), s-a ajuns la marile forţe din vremi mai recente
(dinastia Kennedy, cuplul Clinton, familia Bush), după care modelul s-a
multiplicat în sute de familii contemporane, care au învăţat mecanismele de
transformare a carierelor politice într-o proprietate de familie.
