Newsflash

Banii ambulanţelor

de Alexandru NEAGU - feb. 20 2014
Banii ambulanţelor
  Finanţarea ambulanţelor. Prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 33 din 8 ianuarie 2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 99 din 7 februarie 2014, au fost aprobate sumele pentru serviciile publice de ambulanţă pentru anul 2014. De remarcat că, dintr-un total de 647,7 miliarde de lei, cele mai mari sume au fost alocate, pe lângă Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (53 de miliarde), judeţelor Iaşi şi Timiş (aproximativ 27 de miliarde de lei fiecare). Sumele au fost calculate în baza bugetului Ministerului Sănătăţii aprobat pe anul 2014 şi, în cazul în care prin legea de rectificare bugetară sunt acordate fonduri suplimentare repartizate în acest scop, Ministerul Sănătăţii va stabili redistribuirea lor, la propunerea Comisiei consultative de medicină de urgenţă şi dezastre a MS.
  Prelevare şi transplant de ţesuturi şi organe. Continuă seria unităţilor acreditate pentru prelevare şi transplant de ţesuturi şi organe. Astfel, în Monitorul Oficial nr. 63 din 24 ianuarie 2014, au fost publicate următoarele ordine ale ministrului sănătăţii: nr. 71 din 21 ianuarie 2014 privind acreditarea Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş pentru activitatea de laborator HLA de transplant; nr. 72 din 21 ianuarie 2014 privind acreditarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş pentru activitatea de prelevare şi transplant ţesut osos şi tendinos; nr. 73 din 21 ianuarie 2014 privind acreditarea Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon“ Iaşi pentru activitatea de transplant renal.
   ROF la Jebel. În Monitorul Oficial nr. 97 din 7 februarie 2014, a fost publicat Ordinul ministrului sănătăţii nr. 9 din 7 ianuarie 2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel (judeţul Timiş). Unitatea sanitară publică a fost înfiinţată în anul 1962, se află în subordinea Ministerului Sănătăţii şi este finanţată integral din venituri proprii, prin contractele încheiate în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Spitalul este o unitate sanitară de monospecialitate, cu paturi distribuite în sistem pavilionar, în care sunt internaţi pacienţi încadraţi în art. 114 din Codul penal, bolnavi mintal ori toxicomani care au fost condamnaţi în baza unei sentinţe penale rămase definitivă, care se află într-o stare ce prezintă pericol pentru societate, provenind din 12 judeţe ale ţării, arondate spitalului prin ordin al ministrului sănătăţii; bolnavi psihici în stare acută a bolii; pacienţi dependenţi de droguri şi alcoolici.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe