Dr. Nicolae-Iordache IORDACHE
luni, 21 noiembrie 2016
Un prieten urolog m-a întrebat
deunăzi: „Cum să mă comport cu pacienții care mă tutuiesc din
prima, fără a fi amândoi de acord cu treaba asta? Nu de alta, dar
mă enervează, iar când le spun că mă deranjează (asta după ce
omul insistă cu „tu“ în timp ce eu îi vorbesc cu
„dumneavoastră“), se cam strică de tot relația medic–pacient,
și așa fragilă în multe cazuri“. Am stat apoi de vorba; iată
câteva idei.
Premise.
Nu ar trebui să fie o surpriză pentru niciun medic faptul că, din
punctul de vedere al politeții și bunului-simț, pacienții se
distribuie oarecum gaussian, de la extrem de politicoși și afabili
la un capăt al spectrului, până la extrem de bădărani și prost
crescuți la celălalt capăt. Majoritatea pacienților sunt situați
undeva către mijlocul spectrului. În paranteză fie spus, există o
curbă de distribuție pe aceleași criterii, întrucâtva similară,
și pentru medici în cadrul comunității lor. Așa că, din când
în când, orice medic are ghinionul să primească și pacienți
certați cu politețea și bunele maniere, iar când se întâlnesc
persoane aflate la extremele opuse ale spectrului, atmosfera devine
mai greu de suportat.
Apoi, faptul că un pacient se
adresează la per tu nu înseamnă automat că este o persoană rea.
Pot fi aspecte culturale care scapă medicului examinator. Se prea
poate ca, dincolo de inconvenientul politeții, pacientul să fie un
contribuitor extraordinar pentru comunitatea sa, o persoană pe care,
în alt context, medicul ar aprecia-o. Este, de asemenea, adevărat
că, în majoritatea situațiilor, proasta creștere este vizibilă
și fără echivoc, de la mare distanță.
De ce
consultă medicul pacienți?
Eu cred foarte mult în rolul medicului de educator al (membrilor)
societății și regret faptul că mulți medici au abdicat de la
acest rol. Însă cred și mai mult că rolul primordial al medicului
este de a ajuta la însănătoșirea pacientului; și asta indiferent
de cât de (ne)educat este acesta. Acest rol este cu mult mai
important decât primul. Practic, rolul de educator nu ar trebui să
pună în pericol sub nicio formă pe cel de îngrijire a sănătății
pacienților.
Situația de față îmi amintește
de un proaspăt medic specialist din Brașov, care consultă la
Sfântu Gheorghe și a ținut să îi facă morală unui pacient în
vârstă, de etnie maghiară, pentru faptul că acesta nu cunoștea
limba română. Asta chiar în contextul în care respectivul pacient
și-a dat interesul să aducă la consultație pe cineva care să
traducă pe durata consultației. Ce putea medicul să obțină
astfel? Să se apuce pacientul octogenar să învețe o limbă pe
care nu a învățat-o toată viața? Cel mai probabil, a obținut
doar sentimentul pacientului că, pentru medicul pe care l-a plătit
(era vorba de o instituție privată), sunt mai importante anumite
sentimente naționale decât starea lui de sănătate. Suficient
pentru a zădărnici încrederea pacientului în recomandările
ulterioare, indiferent cât de competente sau bazate pe dovezi ar fi
ele.
Ce-i de
făcut?
În situația în care „tutuiala“ nu este însoțită și de alte
comportamente sau atitudini ostile, probabil că merită trecut
peste. În cele din urmă, respectul merită așteptat de la oamenii
pe care și tu îi respecți. Dacă pacientul a arătat un
comportament lipsit de respect, de ce și-ar dori un medic să își
impună respectul tocmai în acest caz? Poate că este mai ușor de
zis decât de făcut, dar, odată luată clar decizia că astfel de
situații nu te pot atinge, este foarte probabil să nu te mai
atingă.
Atunci când medicul insistă în
a-și impune punctul de vedere într-un aspect neesențial actului
medical, îl paște riscul de a compromite tocmai nivelul de
încredere necesar unui act medical de calitate, aspect sesizat și
de prietenul meu urolog, de altfel.
Firește că, în contextul unei
relații de lungă durată, în care s-a așternut un anume nivel de
încredere, medicul poate să aducă în discuție și preocuparea
lui. Probabil că într-un astfel de caz relația de încredere
necesară unui act medical bun este mai puțin pusă la încercare.
În cazul în care tutuiala este
însoțită și de alte comportamente iritative sau chiar mai mult de
atât, probabil că recomandarea călduroasă de a vedea un alt medic
este soluția cea mai bună și în beneficiul tuturor părților
implicate. Firește, dacă există această opțiune și dacă nu
vorbim de o urgență cu risc vital.
La final.
„Iritarea este una dintre cele mai nefolositoare emoții“ (Seth
Godin). Iritarea apare când nu primim ceea ce credem că merităm.
Problema constă în așteptarea de a primi ceva anume. Odată ce
alegem să nu mai avem asemenea așteptări (oricât de rezonabile ar
părea), ne vom bucura mai mult de normal și de frumos, ne vom putea
concentra mai bine pe munca noastră și vom fi mai generoși. Ar
trebui ca asta, în final, să fie calea mai bună.
