Rândurile
pe care vi le transmit din Lituania, țară membră a Uniunii Europene, le-aș
rezuma în câteva cuvinte astfel: perseverență, continuitate în idei, curaj și
muncă. Foarte multă muncă.
Vă
scriu cu oarecare mândrie. La 20 mai 2017, la Kaunas, în Lituania, a fost
inaugurată Societatea de androgenologie și de tumori suprarenale, care poartă
numele unui mare endocrinolog român, profesor și academician – Mihail
Coculescu, care s-a stins din viață la 25 martie 2016.
Apariția
unui nume românesc în registrul societăților medicale lituaniene pare
neobișnuită, dar nu ar trebui să fie surprinzătoare. Influența profesorului
Mihail Coculescu în dezvoltarea endocrinologiei lituaniene a fost de lungă
durată – prin elevii săi, studenți lituanieni absolvenți de medicină și
specializați în endocrinologie în România sub conducerea lui, prin mai multe
vizite în Lituania ca lector la cursuri europene de perfecționare în
endocrinologie și prin influența activă, totdeauna prietenoasă, asupra
endocrinologilor lituanieni participanți la diverse evenimente europene și
internaționale după 1990.
Între
1970 și 1973, am fost trimiși în România, la București, cinci tineri lituanieni
absolvenți de liceu pentru a urma cursurile Facultății de medicină și farmacie
(acum Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”) și pentru a ne
specializa în endocrinologie. Un pas uimitor, deoarece atunci în Lituania nu
exista nici măcar o secție de endocrinologie într-un spital universitar.
Conducătorii de la aceea vreme ai țării mele, pe atunci inclusă în Uniunea
Sovietică, au considerat că trebuie, pentru populația lituaniană, ca această
ramura a medicinei – endocrinologia – să ofere servicii mult mai bune și de o
înaltă calitate profesională. România era deja renumită pentru nivelul
extraordinar de înalt al endocrinologiei, deci noi am ajuns într-un moment
potrivit pentru a învăța o specialitate într-unul din cele mai bune centre din
lume. Am fost norocoși. De la bun început am îndrăgit această specialitate
miraculoasă, foarte spectaculoasă, cu efecte vizibile ale tratamentului.
Uneori
viața îți oferă surprize plăcute, mai multe deodată. Mare noroc am avut și
datorită faptului că, pentru o îndrumare endocrinologică pe parcursul
studenției, am fost încredințați tânărului asistent universitar Mihail
Coculescu, între altele vorbitor fluent al mai multor limbi străine. Profesorul
nostru era foarte tânăr când ne-am întâlnit pentru prima oară. Mult mai târziu,
avea să devină conferențiar, profesor universitar și academician.
De
la bun început, profesorul nostru ni s-a părut extraordinar. La prima noastră
întâlnire, pe care o țin minte toată viața, Mihail Coculescu ne-a întrebat dacă
suntem oameni moderni. După părerea lui de atunci (1970), un om modern trebuia
să știe limba engleză, să aibă carnet de conducere și să știe să bată la mașina
de scris. Ne-a pus să citim englezește dintr-o carte groasă cu copertă cenușie
(cea mai recentă ediție din Textbook of endocrinology de R. Williams).
Cu chiu cu vai, am citit. Doctorul Coculescu ne-a lăudat că știm bine engleză
și ne-a primit să lucrăm cu el – să cercetam, pentru început, bariera
hemato-encefalică pentru anumite substanțe (arginin-vasotocina). Se strânsese
deja un grup de lucru, dar la început modul de a lucra mi se părea curios:
Mihail Coculescu nu i-a învățat pe studenții lui ce și cum să facă. El făcea la
început singur, iar ulterior îi punea pe studenți să lucreze și... mergea bine.
Atunci nicicum nu puteam să înțeleg un lucru: se apropia ultimul moment să te
duci la masa de seară, dar ei continuau să lucreze. Eu ziceam „La revedere” și
plecam, lăsându-i nemâncați. Numai când am început să fac ceva de sine stătător
am înțeles că în cercetare rareori reușești să faci totul la timp.
Nu
au fost puține situațiile când cercetările dezvoltate în laboratoarele de la
subsolul Institutului de Endocrinologie „C. I. Parhon” au fost prezentate la
reuniuni științifice internaționale de către lituanieni, chiar în cazul când
acestea aveau loc într-o altă țară socialistă la acea vreme – pentru simplul
motiv că medicii români, chiar conducătorii lucrărilor de cercetare, nu primeau
viză pentru călătorii în afara țării. Dr. Mihail Coculescu a avut o încredere
nemărginită în studenții lui, îi stimula să lucreze corect, cinstit, mult dacă
este nevoie, ca să obțină rezultatele dorite.
După
1990, legăturile științifice cu o parte din cei cinci lituanieni, deveniți
medici prin școlarizarea în România, s-au reluat, s-au înmulțit prin
evenimentele românești ale Societății Române de Endocrinologie sau ale
Societății Române de PsihoNeuroEndocrinologie; participarea lituaniană a
devenit una obișnuită. Nu de puține ori, după 1990, cercetătorii români și cei
lituanieni și lucrările lor s-au întâlnit la congresele medicale din întreaga
lume.
Mihail
Coculescu a fost un medic de renume, cercetător și tutor, profesor,
academician, om care a reprezentat România în Europa și în lume. Pentru noi,
cei cinci studenți din Lituania, care am fost trimiși să devenim endocrinologi,
Mihail Coculescu a fost un adevărat exemplu în viața noastră profesională și
sufletească. În același timp, fiind o personalitate cunoscută în toată lumea,
la congresele internaționale ne lua de mână și ne introducea celor mai renumiți
endocrinologi din lume, pronunțând cu căldură: „din Lituania”.
Mihail
a vizitat Lituania de câteva ori. Pentru prima oară în 1991, la sfârșitul
verii. La un moment dat, părea că doarme pe o canapea, când pe ecranul
televizorului au apărut conducătorii puciului din Moscova. Mihail de îndată s-a
trezit și, văzând mâinile tremurânde ale puciștilor, a pronunțat scurt: „Valus,
recunoașterea independenței voastre este foarte aproape”. Așa s-a și întâmplat!
Am decis repede că trebuie scurtată vizita în Lituania și, în prima noapte,
i-am condus la trenul către București. Nu știam ce se va întâmpla cu Lituania
în momentul acela.
Mai
târziu, Mihail a predat de două ori la cursurile europene de endocrinologie
organizate în Lituania. Ultima dată, Mihail Coculescu a vizitat Lituania în
august 2014, cu soția Lucia, simplu, ca oaspeți ai noștri. Am petrecut mai mult
de o săptămână împreună, colindând prin țară. Deși eram în vacanță, mai tot
timpul am vorbit despre endocrinologie, iar Mihai m-a îndemnat să public mai
mult, să nu las cercetările neterminate. Am discutat și posibilitățile de
publicare în Acta endocrinologica (Buc), revistă al cărei editor șef a
fost. Până la urmă am și realizat aceste planuri.
Prin
toată activitatea sa, profesorul Mihail Coculescu a fost pentru noi cel care a
reușit să facă legătura dintre generația de endocrinologie mai veche
(endocrinologia clinică) și endocrinologia modernă (endocrinologia relațiilor
complexe, a investigațiilor de hormoni, receptori și gene). Cea mai mare
influență a avut-o asupra celor cinci ucenici lituanieni – Valentinas
Matulevičius, Alfonsas Buteikis, Danutė Skuodytė, Rytas Ostrauskas și Vaidotas
Urbanavičius. Semnatarul acestor rânduri și R. Ostrauskas au ocupat mult timp
posturi de conducere în instituții de endocrinologie din Kaunas, iar V.
Urbanavičius – la Universitatea din Vilnius. Bineînțeles, mulți alți
endocrinologi lituanieni îl cunoșteau pe Mihail. Mulți din întrebările foarte
clare și corecte, uneori chiar „ascuțite”, pe care le punea la diferite
congrese de endocrinologie europene și mondiale. Mihail suporta cu greu lipsa
de activitate și de participare la evenimentele științifice; nu-i plăcea nici
modestia exagerată, dar totdeauna îi ajuta pe lituanieni, îi împingea în
primele rânduri, contribuind de-a dreptul la „europenizarea” lituanienilor.
Niciodată nu a putut suporta „turismul științific”: să mergi la un congres, la
o conferință sau la un alt eveniment fără lucrare? Misiune imposibilă la Mihail
Coculescu. Și noi, elevii lui, ne-am însușit asta.
Au
trecut mai mult de 40 de ani de prietenie. Prietenie care nu a fost umbrită de
niciun fel de nori. Este greu de explicat cum de s-a întâmplat așa ceva. La
serbarea a 70 de ani, M. Coculescu ne-a invitat pe noi trei din Lituania –
Rytas Ostrauskas, Vaidotas Urbanavičius și pe mine. El ne iubea. Nici nu se
știe pentru ce. Pur și simplu, așa, fără condiții. Bineînțeles, și noi îl
iubeam.
Odată
am vorbit la telefon. Eu m-am mirat cum de el reușește să trimită așa de mulți
elevi să facă cercetare în centrele cele mai bune din lume. Mihail a tăcut un
pic și după aceea a spus: „Pe cei mai buni elevi ai mei i-am trimis... în
Lituania”.
La
peste 40 de ani de la „descălecarea” lituanienilor în România, suntem la
Kaunas, unde, în perioada 4–10 septembrie, a avut loc prima conferință cu
participare internațională a nou înființatei Societăți de androgenologie și
tumori suprarenale, ce poartă numele „Mihai Coculescu”. Conferința a fost
organizată de Academia lituaniană de științe, de Universitatea lituaniană a
științelor sănătății și de Universitatea din Vilnius. Reuniunea a fost deschisă
de o prelegere susținută în marele amfiteatru al Institutului de endocrinologie
din Kaunas de prof. dr. Corin Badiu, de la UMF „Carol Davila” București, despre
genetica sindromului adrenogenital. În deschidere, profesorul Badiu a prezentat
figura medicului de renume, cercetătorului, tutorului, profesorului,
academicianului și omului Mihail Coculescu. A urmat prelegerea științifică, la
sfârșitul căreia vorbitorul a fost aplaudat îndelung de auditoriul din sala
plină a institutului.
Uneori,
colegii mă întreabă de ce nu continui activitatea începută de dascălul meu.
Este evident că Societatea Română de PsihoNeuroEndocrinologie a supraviețuit și
continuă cu succes domeniul atât de îndrăgit de Mihail Coculescu. Cred că este
o soluție corectă să încercăm o cale mai puțin bătută, în care ne-au adus
actualitățile de astăzi: androgenologia și tumorile suprarenale. Apariția
acestei societăți noi va deschide posibilitatea frumoasă a unei colaborări
internaționale largi. Fără îndoială, participarea lituanienilor și a românilor
va fi cea mai importantă. Sperăm să organizăm în fiecare an câte o conferință
(în Lituania sau în România), dar vrem să propunem și proiecte comune de
cercetare de nivel european.
Prima
conferință europeană a Societății „Mihai Coculescu” a cuprins, înaintea
lucrărilor, o vizită prin campusul de clinici al Universității de științe de
sănătate din Kaunas, la Institutul de endocrinologie, urmată de o suită de
lucrări susținute de dr. Ilinca Gussi (România), prof. dr. Niels Erik
Skakkebaek (Danemarca), prof. asoc. dr. Florin Grigorescu (Franța), dr.
Christophe Normand (Franța). Noua societate va acorda anual, începând de anul
viitor, Premiul „Prof. dr. Mihai Coculescu” pentru cea mai bună cercetare pe
segmentul de interes al societății, în valoare de două mii de euro, pentru
mobilitate și pregătire într-un centru medical de excelență.
Evenimentul
a continuat cu discuții libere pe drumul spre castelul din Kaunas, unde s-a
ajuns la concluzii importante: la realizarea unei largi colaborări europene,
propunând o aplicație pentru proiectul european „Orizont 2020”.
Oaspeții
noștri au plecat deja din Kaunas. Și acest oraș minunat, încă plin de verdeață,
cu un cer cu mult mai jos decât cel din București, dar fără ploaie în zilele de
conferință, stă visător, văzând în viitor evenimente frumoase, cu participarea
oamenilor interesați nu numai de rezolvarea problemelor științifice care ne
așteaptă, dar și de întâlniri mai numeroase ale reprezentanților din două țări
care par nu prea apropiate, dar care au devenit apropiate și prietene prin
viața, munca, perseverența și visurile comune, majoritatea realizate, ale
câtorva oameni–medici–endocrinologi care au avut fericirea de a lucra cu marele
endocrinolog român Mihail Coculescu.
