„Împreună Pentru Sănătatea Rurală” (IPSR) este un proiect al Societății Studenților în Medicină din București (SSMB). La prima vedere ar putea fi considerat un proiect obișnuit, însă evaluarea amplitudinii sale necesită un evaluator cu experiență. Colegii mai tineri spun că IPSR „își propune să dea o mână de ajutor sistemului medical din România, prin implicarea activă a studenților la medicină, a medicilor rezidenți și a medicilor specialiști, a partenerilor și a instituțiilor medicale, în asigurarea de investigații și consult de specialitate în mediul rural”, ceea ce este adevărat, doar că IPSR înseamnă mult mai mult. Nu știu dacă și-a propus să scrie o carte despre proiect, dar eu aș recomanda fără ezitare acest demers. Sunt atât de multe lucruri de învățat și de pus în practică.
    Obiectivele principale sunt următoarele: asigurarea unor servicii medicale de calitate cu impact asupra calității vieții în comunitățile beneficiare; creșterea conștientizării importanței serviciilor medicale de prevenție și diagnostic atât în rândul populației, cât și al autorităților locale; facilitarea accesului comunicării dintre lumea medicală și zonele rurale greu accesibile, prin alcătuirea unei echipe de medici și viitori medici responsabili, conștienți de problemele și necesitățile beneficiarilor și pregătiți să ofere soluții la acestea; implicarea activă în campanii atât a autorităților locale, cât și a unor sponsori și parteneri permanenți, fideli proiectului, și promovarea rezultatelor.
    La aceste acțiuni participă numeroși voluntari care, pe parcursul zilelor respective, acționează în cel mai recomandabil spirit de colegialitate. Pentru ilustrare, aleg să prezint câteva mărturii ale unora dintre colegii participanți: „Poate că pare, la prima vedere, un simplu proiect studențesc sau un banal serviciu medical oferit persoanelor din medii defavorizate. Însă pentru noi, studenții la medicină, IPSR reprezintă cea mai bună oportunitate de a experimenta viața de viitori medici și de a aduce o schimbare pozitivă în comunitate, chiar dacă încă nu avem «drept de parafă». Prima caravană la care am participat a fost momentul în care mi-am dat seama că medicina este un adevărat sport de echipă. Într-un mod foarte simplificat, în spitalul ad-hoc realizat de noi în școli sau în cămine culturale din sate, fiecare verigă este esențială și munca fiecăruia este vitală pentru un rezultat reușit, exact cum este în viața reală de medic. Pe lângă educația medicală, cel mai mare câștig din activitatea noastră de voluntariat este colegialitatea, sentimentul de apartenență și lucrul în echipă, aspecte esențiale pentru o colaborare armonioasă în viitoarea noastră carieră medicală”.
    „Proiectul IPSR reprezintă pentru mine o mare șansă ca eu și ceilalți colegi să demonstrăm că putem face o schimbare în bine, cât de mică pentru sănătatea unor oameni care nu au acces la servicii de sănătate, așa cum se întâmplă în mediul urban. Împreună pentru Sănătatea Rurală este primul pas către distrugerea inechității/inegalității care există în sistemul de sănătate din România. Nu trebuie să uităm că și cei care trăiesc în mediul rural pot avea aceleași patologii ca și cei din mediul urban, iar tratamentul acestora trebuie să fie la fel. Am ales să mă implic în acest proiect, deoarece cred cu tărie că și oamenii pe care îi consultăm, cărora le facem analize, cu care discutăm despre diversele patologii pe care le au, cărora le oferim anumite sfaturi au nevoie de medici, de servicii de sănătate de calitate. Sunt de părere că eu și ceilalți colegi ne-am dat toată silința pentru dânșii. Interacțiunea pe care am avut-o cu colegii cu care am participat la proiect a fost foarte importantă, deoarece nu trebuie să uităm faptul că, în medicină, lucrul în echipă este esențial, pacientul trebuie pus în centru, iar efortul colectiv este spre binele său. Pe de altă parte, munca în echipă pe care am efectuat-o în cadrul
caravanelor IPSR a contribuit la formarea mea ca medic”.
    Mi se pare interesant de subliniat că mărturia de mai sus include cuvântul „șansă” – participantul, voluntar, alegând ca în loc să petreacă finalul săptămânii într-un alt mod, consideră drept o șansă faptul că a fost primit în echipa voluntarilor. Are dreptate. Un voluntar „câștigă” mai mult decât primește. „Câștigul” este inestimabil, iar identificarea acestui „câștig” vine doar pe parcurs, cu răbdare, participând la activități de voluntariat – însă merită.
    O altă colegă a spus: „Pentru mine, IPSR a fost un proiect de suflet. Participarea mea, ca voluntar, a început cu scopul de a oferi ajutor persoanelor defavorizate. Cu fiecare ediție am devenit tot mai interesată și mai implicată, din dorința de a face și mai mult și a cunoaște mai mult. Prin intermediul acestor caravane medicale, am reușit să înțeleg și să simt ce înseamnă cu adevărat practica medicală și ce rol important joacă relațiile de colegialitate dintre medici pentru diagnosticarea completă și vindecarea pacientului. Atmosfera din cadrul proiectului a fost deosebită și mi-aș dori
să fie așa și pe viitor, când voi începe lucrul în spital”.
    Din această mărturie rezultă alt aspect important: acțiunea se desfășoară de mai mult timp, repetat, iar pentru participare există o concurență – există mai multe persoane care doresc să activeze voluntar, în comparație cu numărul de colegi care pot să participe. Pentru cei implicați direct este mult mai ușor de înțeles și doar cei care organizează evenimentele știu că nu este deloc ușor, că sunt numeroase aspecte, de la cele materiale până la cele de ordin spiritual, în încercarea de a trata echilibrat
colegii doritori.
    Unul dintre colegii care sunt și mai aproape de începerea misiunii medicale a spus: „Scopul acestui proiect poate fi privit din două perspective – aceea a pacientului, de screening a bolilor pe aparate și sisteme, în baza examenului clinic obiectiv și a unor probe paraclinice minime, de reevaluare a diferitelor diagnostice sau tratamente de fond urmate, și cea a studentului la medicină, de a pune în practică totalitatea cunoștințelor dobândite până în anul de studiu corespunzător, atât teoretice, cât și practice, de a exersa, de a contura, de a finisa cât mai bine anamneza, examenul clinic, evaluarea EKG, realizarea și interpretarea altor probe paraclinice. Pe de o parte, este o mână de ajutor dată oamenilor din zone defavorizate, oamenilor care nu au fost niciodată la medic, celor care își doresc o reevaluare sau o evaluare în absența vreunei simptomatologii. Pe de altă parte, este un exercițiu bun, atât profesional, cât și de omenie pentru studenți/medici în abordarea unui număr mare de pacienți într-un timp scurt, diversitatea patologiei întâlnite suplinind munca și oboseala acumulată. Deși numărul de oameni cu care am venit în contact a fost mare, am găsit timp/dispoziție în a aborda fiecare pacient împreună cu ceilalți colegi. Indiferent că era vorba de o rugăminte în a le arăta manevre neînvățate, a exersa un examen clinic general sau a interpreta EKG, participarea activă s-a concretizat în aceea că, neinfluențându-ne, fiecare dintre noi emitea câte o ipoteză de diagnostic, urmând ca la final să facem diagnosticul diferențial, iar dintre toate posibilitățile de diagnostic, să-l alegem pe acela care contura cel mai bine situația unui pacient. Colaborarea a fost minunată și cu cei de an mai mare, dar mai ales cu cei de an mai mic, încât toată lumea a avut ceva de învățat, totul fiind făcut înspre binele pacientului, discuțiile căpătând uneori o asemenea amploare, încât au devenit o pură plăcere de dezbatere pe domenii medicale”.
    Ce ar mai putea fi de spus? Exemple de colegialitate, exemple de muncă în echipă, speranțe pentru viitor.