Sunt deseori dezaprobat pentru că de obicei
critic şi pun accentul pe lucrurile pe care le consider criticabile, dar nu
laud în aceeaşi măsură ceea ce ar putea fi lăudat. Însă este mult mai important
să descoperi lucrurile care merită/trebuie îmbunătăţite şi nu să lauzi. În
opinia mea, societatea noastră (inclusiv în domeniul medical) nu se poate
însănătoşi prin laudă, ci prin critica oferită pentru a ajuta, pentru a
participa la o evoluţie înspre bine, critică aşa-numită constructivă. Am
folosit termenul „oferită“ şi nu cred că exagerez: e mai uşor să lauzi şi să te
dai cool decât să te expui supărării
celui care nu înţelege o critică nici măcar atunci când este colegială, când ar
trebui să fie înţeleasă ca un real şi util ajutor. În domeniul criticii, nu
sunt „lupul moralist“, pentru că sunt cel mai sever critic al propriei
persoane.
Dar să lăsăm poveştile şi să trecem la
lucruri concrete. Istorisirea de astăzi rezultă din experienţa unor tineri
medici rezidenţi. Nu voi folosi niciodată numele celor implicaţi sau ale
spitalelor. Nu arătăm cu degetul spre cineva, ci discutăm despre un fenomen
destul de larg răspândit – prea larg răspândit: lipsa colegialităţii în cadrul unei misiuni (cea de om angrenat
într-un sistem sanitar) care nu se poate desfăşura decât în echipă, în
colaborare.
Un medic rezident a primit, la debutul unei
săptămâni, un mesaj prin sms de la un fost coleg de grupă (rezident în domeniul
chirurgical), cu o aparentă notă de urgenţă. S-a descris pe scurt cazul unui
pacient cu suspiciune de tuberculoză renală. Având în vedere implicarea
primului coleg în studierea acestei patologii, a fost rugat să fie de acord ca
numărul de telefon să fie comunicat unui alt coleg, rezident în ultimul an, în
aceeaşi specialitate. Răspunsul a fost favorabil. După acord, primul medic a
început să aştepte telefonul anunţat. Dar telefonul nu a mai venit, nici în
prima parte a zilei, nici la prânz, nici seara. Nu a venit deloc.
În ziua următoare, în momentul în care avea
ceva de lucru fără de întârziere, al treilea medic sună. Nu ţine cont de cele
două mesaje pe care le primeşte, prin care este anunţat că la acea oră nu poate
avea loc legătura telefonică. Insistă şi sună până i se răspunde (nu extrem de
jovial, în contextul descris). Jovial sau nu, aspectele medicale sunt abordate
cu atenţie şi răbdare. Se discută despre suspiciunea de tuberculoză renală,
ridicată pe baza unui examen RMN, la un pacient cu rinichi în potcoavă,
internat într-o clinică pentru litiază biliară, complicată cu litiază restantă
pe canalul coledoc, motiv pentru care trebuie să se efectueze şi
colangio-pancreatografie retrogradă endoscopică. Primului medic i se comunică
şi faptul că, aşa cum se întâmplă de multe ori, pacientul nu dispune de resurse
materiale. Se oferă acordul de a primi probele respectivului pacient pentru a
încerca, în primă instanţă, o evaluare şi o stabilire a ceea ce poate fi
rezolvat. Se explică în detaliu ce înseamnă o probă recoltată corespunzător
pentru a putea fi procesată şi pentru a putea oferi un răspuns.
Mai trece o zi. După-amiază, primul medic se
afla încă în spital, discutând şi explicând cazuri unor studenţi aflaţi la
practică. Alţi medici rezidenţi exersau prezentarea de caz, pregătindu-se
pentru examenul de specialitate. A sunat telefonul. O persoană s-a prezentat
sumar, anunţând că a venit să aducă o probă de urină a pacientului despre care
am vorbit mai sus. Fără să anunţe, fără să ţină cont de modul în care se
transportă urina sau de faptul că laboratorul ar putea să nu mai primească
probe la această oră. Doar norocul şi interesul pentru studiu au făcut ca
rezidentul să fie încă la spital, în afara programului. Putea fi doar medicul
de gardă, care să nu cunoască problema. Proba se putea pierde. „Mesagerul“ nu
este primit chiar jovial, dar este invitat pe secţie pentru a găsi o soluţie.
Discutând, medicul rezident află că este o persoană care a dorit să facă o
faptă bună; nu avea nicio conexiune cu cazul pacientului. Era aparţinătorul
unui alt pacient, însă, fiind rugat să aducă proba, a preluat-o şi a adus-o cu
bunăvoinţă. În faţa acestei situaţii, medicul rezident este bulversat, îşi
admite greşeala (de a admonesta pentru întârziere pe cine nu trebuie) şi se
scuză. A mulţumit pentru ajutor şi i-a explicat persoanei că este foarte târziu
pentru aducerea probelor către laborator; i-a mulţumit în special pentru că a
încercat să ajute un pacient pe care nici măcar nu îl cunoaşte. A luat
recipientul – ambalat în mai multe pungi – şi l-a pus în frigider.
În ziua următoare, dis-de-dimineaţă, a venit
cu gândul de a rezolva lucrurile. La deschiderea pachetului, spre surpriza
tuturor, s-a găsit doar un recipient cu urină, fără absolut nimic altceva. Nici
bilet cu o minimă informaţie legată de pacient, nici nume, nici CNP, nici
adresă, nici telefon. Nimic! Datele obţinute pe baza examenului microbiologic
constituie un act medico-legal, ce primeşte un număr de înregistrare în caietul
de laborator; acest act trebuie să conţină informaţii relevante.
Din nou în impas, rezidentul nostru îşi sună
colega din cealaltă clinică şi îi explică problemele întâmpinate: lipsa de
comunicare privind momentul când ajunge produsul, lipsa unui bilet cu informaţiile
necesare, întârzierea la fiecare pas pe traseul acestei încercări de colaborare
colegială. Se obţin apoi primele rezultate (care se comunică imediat
colegilor): sediment urinar centrifugat negativ pentru bacili acid-alcool
rezistenţi; rezultatul culturii (la două luni) a rămas negativ pentru genul Mycobacterium.
Pentru încheiere voi cita concluziile trase
de medicul rezident (sublinierile îi aparţin): „Spitalele din Bucureşti nu sunt
pregătite să colaboreze între ele; rezidenţii nu sunt pregătiţi în mod activ să colaboreze cu colegii
(aflaţi în aceeaşi etapă de pregătire sau medici specialişti, primari);
colaborarea nu este ceva ce «vine de la sine»; colaborarea se învaţă, fie pasiv (văzând colaborare între cei din jur), fie
activ; atâta timp cât se propagă o mentalitate de tip «merge şi aşa» vom avea
câţiva (poate chiar mulţi) medici foarte competenţi, dar un sistem fragmentat,
care nu poate conlucra pentru binele pacienţilor pe care îi deserveşte“.
