Newsflash

Merge şi-aşa?

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - feb. 27 2015
Merge şi-aşa?
   Sunt deseori dezaprobat pentru că de obicei critic şi pun accentul pe lucrurile pe care le consider criticabile, dar nu laud în aceeaşi măsură ceea ce ar putea fi lăudat. Însă este mult mai important să descoperi lucrurile care merită/trebuie îmbunătăţite şi nu să lauzi. În opinia mea, societatea noastră (inclusiv în domeniul medical) nu se poate însănătoşi prin laudă, ci prin critica oferită pentru a ajuta, pentru a participa la o evoluţie înspre bine, critică aşa-numită constructivă. Am folosit termenul „oferită“ şi nu cred că exagerez: e mai uşor să lauzi şi să te dai cool decât să te expui supărării celui care nu înţelege o critică nici măcar atunci când este colegială, când ar trebui să fie înţeleasă ca un real şi util ajutor. În domeniul criticii, nu sunt „lupul moralist“, pentru că sunt cel mai sever critic al propriei persoane.
   Dar să lăsăm poveştile şi să trecem la lucruri concrete. Istorisirea de astăzi rezultă din experienţa unor tineri medici rezidenţi. Nu voi folosi niciodată numele celor implicaţi sau ale spitalelor. Nu arătăm cu degetul spre cineva, ci discutăm despre un fenomen destul de larg răspândit – prea larg răspândit: lipsa colegialităţii în cadrul unei misiuni (cea de om angrenat într-un sistem sanitar) care nu se poate desfăşura decât în echipă, în colaborare.
   Un medic rezident a primit, la debutul unei săptămâni, un mesaj prin sms de la un fost coleg de grupă (rezident în domeniul chirurgical), cu o aparentă notă de urgenţă. S-a descris pe scurt cazul unui pacient cu suspiciune de tuberculoză renală. Având în vedere implicarea primului coleg în studierea acestei patologii, a fost rugat să fie de acord ca numărul de telefon să fie comunicat unui alt coleg, rezident în ultimul an, în aceeaşi specialitate. Răspunsul a fost favorabil. După acord, primul medic a început să aştepte telefonul anunţat. Dar telefonul nu a mai venit, nici în prima parte a zilei, nici la prânz, nici seara. Nu a venit deloc.
   În ziua următoare, în momentul în care avea ceva de lucru fără de întârziere, al treilea medic sună. Nu ţine cont de cele două mesaje pe care le primeşte, prin care este anunţat că la acea oră nu poate avea loc legătura telefonică. Insistă şi sună până i se răspunde (nu extrem de jovial, în contextul descris). Jovial sau nu, aspectele medicale sunt abordate cu atenţie şi răbdare. Se discută despre suspiciunea de tuberculoză renală, ridicată pe baza unui examen RMN, la un pacient cu rinichi în potcoavă, internat într-o clinică pentru litiază biliară, complicată cu litiază restantă pe canalul coledoc, motiv pentru care trebuie să se efectueze şi colangio-pancreatografie retrogradă endoscopică. Primului medic i se comunică şi faptul că, aşa cum se întâmplă de multe ori, pacientul nu dispune de resurse materiale. Se oferă acordul de a primi probele respectivului pacient pentru a încerca, în primă instanţă, o evaluare şi o stabilire a ceea ce poate fi rezolvat. Se explică în detaliu ce înseamnă o probă recoltată corespunzător pentru a putea fi procesată şi pentru a putea oferi un răspuns.
   Mai trece o zi. După-amiază, primul medic se afla încă în spital, discutând şi explicând cazuri unor studenţi aflaţi la practică. Alţi medici rezidenţi exersau prezentarea de caz, pregătindu-se pentru examenul de specialitate. A sunat telefonul. O persoană s-a prezentat sumar, anunţând că a venit să aducă o probă de urină a pacientului despre care am vorbit mai sus. Fără să anunţe, fără să ţină cont de modul în care se transportă urina sau de faptul că laboratorul ar putea să nu mai primească probe la această oră. Doar norocul şi interesul pentru studiu au făcut ca rezidentul să fie încă la spital, în afara programului. Putea fi doar medicul de gardă, care să nu cunoască problema. Proba se putea pierde. „Mesagerul“ nu este primit chiar jovial, dar este invitat pe secţie pentru a găsi o soluţie. Discutând, medicul rezident află că este o persoană care a dorit să facă o faptă bună; nu avea nicio conexiune cu cazul pacientului. Era aparţinătorul unui alt pacient, însă, fiind rugat să aducă proba, a preluat-o şi a adus-o cu bunăvoinţă. În faţa acestei situaţii, medicul rezident este bulversat, îşi admite greşeala (de a admonesta pentru întârziere pe cine nu trebuie) şi se scuză. A mulţumit pentru ajutor şi i-a explicat persoanei că este foarte târziu pentru aducerea probelor către laborator; i-a mulţumit în special pentru că a încercat să ajute un pacient pe care nici măcar nu îl cunoaşte. A luat recipientul – ambalat în mai multe pungi – şi l-a pus în frigider.
   În ziua următoare, dis-de-dimineaţă, a venit cu gândul de a rezolva lucrurile. La deschiderea pachetului, spre surpriza tuturor, s-a găsit doar un recipient cu urină, fără absolut nimic altceva. Nici bilet cu o minimă informaţie legată de pacient, nici nume, nici CNP, nici adresă, nici telefon. Nimic! Datele obţinute pe baza examenului microbiologic constituie un act medico-legal, ce primeşte un număr de înregistrare în caietul de laborator; acest act trebuie să conţină informaţii relevante.
   Din nou în impas, rezidentul nostru îşi sună colega din cealaltă clinică şi îi explică problemele întâmpinate: lipsa de comunicare privind momentul când ajunge produsul, lipsa unui bilet cu informaţiile necesare, întârzierea la fiecare pas pe traseul acestei încercări de colaborare colegială. Se obţin apoi primele rezultate (care se comunică imediat colegilor): sediment urinar centrifugat negativ pentru bacili acid-alcool rezistenţi; rezultatul culturii (la două luni) a rămas negativ pentru genul Mycobacterium.
   Pentru încheiere voi cita concluziile trase de medicul rezident (sublinierile îi aparţin): „Spitalele din Bucureşti nu sunt pregătite să colaboreze între ele; rezidenţii nu sunt pregătiţi în mod activ să colaboreze cu colegii (aflaţi în aceeaşi etapă de pregătire sau medici specialişti, primari); colaborarea nu este ceva ce «vine de la sine»; colaborarea se învaţă, fie pasiv (văzând colaborare între cei din jur), fie activ; atâta timp cât se propagă o mentalitate de tip «merge şi aşa» vom avea câţiva (poate chiar mulţi) medici foarte competenţi, dar un sistem fragmentat, care nu poate conlucra pentru binele pacienţilor pe care îi deserveşte“.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe