Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Noutăţi în cercetare

Viața Medicală
Dr. A. M. marţi, 16 septembrie 2014

Total Recall

 

   În linii mari, orice scriere science-fiction care se respectă are ca ingrediente fie o societate utopică, fie extratereştri, fie călătorii în viitor sau în lumi paralele, dar şi alterări, upgrade-uri sau manipulări ale corpului şi minţii umane. Iar când toate ingredientele sunt bine dozate într-un scenariu de acţiune, scris pentru actori de pe lista A, viziunea regizorală şi bugetul pe măsură duc apoi la lansarea unor blockbustere.
   Dacă dăm deoparte extratereştrii şi lumile paralele, ştiinţa pare să ajungă din urmă şi chiar să depăşească imaginaţia celor mai buni scriitori ai genului. Un submarin precum Nautilusul lui Jules Verne e astăzi banal, iar omul bionic nu mai e demult SF. Chiar la această rubrică am scris despre piciorul bionic sau despre cele mai noi implanturi cohleare. Iată că avem acum ocazia să debifăm de pe lista SF manipularea memoriei. Nu, nu este vorba aici de tehnicile sociologice de manipulare a informaţiei, perfecţionate de industria tv, care acţionează prin anestezia conştiinţei.
   Naturea publicat ieri (28 august) un foarte interesant studiu1, care nu doar arată că o amintire poate fi transformată din una plăcută în una neplăcută şi viceversa, dar şi identifică structurile biologice a căror manipulare poate avea acest rezultat. Studiul este realizat de un grup de la Centrul RIKEN–MIT pentru genetica circuitelor neurale, autor senior fiind liderul acestui centru, japonezul Susumu Tonegawa, cel care primea, singur, la 48 de ani, în 1987, Premiul Nobel pentru medicină sau fiziologie pentru „descoperirea principiului genetic al generării diversităţii anticorpilor“. În anii din urmă, profesorul japonez şi-a concentrat atenţia asupra mecanismelor celulare şi moleculare ale memoriei. Grupul său de la MIT (din care face parte şi ieşeanul George Drăgoi) a publicat deja anul acesta articole în Science,Cell şi Nature. Studiul de ieri a fost realizat combinând o serie de tehnici avansate, precum realizarea unor şoareci transgenici la care neuronii exprimă rodopsina 2 (proces controlat de administrarea de doxiciclină) sau activarea specifică a unor grupe neuronale cu ajutorul luminii, după implantarea prealabilă a unor fibre optice (optogenetică), sau metode imunohistochimice tisulare speciale. Meritele combinării acestor metode sunt subliniate şi de editorialul2 care însoţeşte studiul.
   Amintirea unui eveniment este compusă din mai mulţi determinanţi, fiecare stocat într-o anumită zonă a creierului. Astfel, contextul evenimentului („unde“) este codat de neuroni din girusul dentat dorsal al hipocampusului (fig. 1), în vreme ce valenţa pozitivă sau negativă a evenimentului este codată la nivelul complexului bazolateral al corpului amigdalian („ce“). Legătura dintre aceste două structuri se produce prin învăţare: orice experienţă de viaţă asociază astfel o valenţă pozitivă sau negativă. Acesta este, de altfel, şi mecanismul care stă la baza condiţionării reflexelor: asocierea unui eveniment cu senzaţia de bine sau cu teama declanşează apoi reacţia corespunzătoare; deloc întâmplător, prima lucrare citată de studiul din Nature este cartea lui Pavlov despre reflexele condiţionate.
   La şoareci, cercetătorii au indus asocierea unui stimul cu o senzaţie: fie un mic şoc electric asociat cu teama, fie interacţiunea cu o femelă, cu senzaţia de plăcere. Metodele de laborator le-au permis să marcheze, la nivelul hipotalamusului, respectiv al amigdalei, neuronii activaţi de memoria astfel indusă; odată marcaţi, neuronii respectivi au putut fi reactivaţi după voie cu ajutorul luminii albastre, în absenţa stimulului iniţial sau a contextului. Şoarecii intraţi sub incidenţa luminii albastre au reacţionat apoi cu teamă sau plăcere, după cum fuseseră condiţionaţi, indiferent de aria neuronală stimulată (hipotalamusul sau amigdala). Mai departe, pe principiul că neuronii activaţi simultan sunt implicaţi împreună în răspunsul la un stimul, cercetătorii au dorit să testeze dacă amintirea iniţială poate sau nu să fie alterată în absenţa stimulului iniţial şi a contextului, acţionând doar asupra circuitului hipotalamic/amigdalian. Astfel, animalele la care fusese condiţionată iniţial teama au fost puse să interacţioneze cu femelele, în acelaşi timp fiind stimulaţi optic neuronii din una din cele două zone menţionate. În mod similar, animalele la care fusese condiţionată plăcerea au fost supuse unor mici şocuri electrice. În urma acestui test, s-a observat modificarea comportamentului la stimularea optică, dar numai în cazurile în care stimulul era aplicat la nivelul neuronilor din hipotalamus, în vreme ce stimularea amigdalei nu a modificat condiţionarea iniţială. Mai departe, la repunerea şoarecilor în mediul iniţial, s-a observat că animalele ale căror neuroni hipotalamici fuseseră stimulaţi specific şi recondiţionaţi optic au o reacţie mult redusă la stimulul iniţial, spre deosebire de animalele din grupul de control, care şi-au păstrat aversiunea sau plăcerea din faza iniţială.
   Cu alte cuvinte, prin manipularea directă a neuronilor de la nivelul girului dentat dorsal, grupul lui Susumu Tonegawa a reuşit să demonstreze că este posibilă transformarea unei amintiri neplăcute într-una plăcută (şi viceversa), în absenţa utilizării stimulului sau contextului iniţiale, dar şi în absenţa administrării vreunei medicaţii de orice fel (fig. 2). Fenomenul care stă la baza rezultatului obţinut este neuroplasticitatea, fiind create, la nivelul amigdalei, sinapse mai puternice ale proiecţiilor hipotalamice, faţă de cele rezultate din condiţionarea iniţială. Faptul că rezultatul final nu a fost complet (reacţia la stimulul iniţial nu a trecut dintr-o extremă în cealaltă) se explică prin implicarea şi a altor mecanisme neuronale şi structuri (în special corticale) în memorie. Fără dubiu însă, studiul din Nature adaugă o fărâmă de plauzibilitate unor filme SF precum Total Recall. Marţienii lipsesc.
 
 
 

Creierul şi obezitatea

 

   Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism a publicat marţi (26 august) un studiu3 interesant privind posibilele efecte benefice pe care chirurgia bariatrică le-ar putea avea asupra creierului. Chirurgia metabolică reduce capacitatea gastrică (şi astfel senzaţia de saţietate apare precoce), reduce absorbţia intestinală a nutrienţilor (prin rezecţii ori prin excluderea din tranzitul alimentar a unor anse) sau combină cele două metode (cel mai frecvent, prin operaţia de bypass gastric Roux în „Y“); efectele sale în obezitate sunt rapid susţinute. De altfel, chirurgia bariatrică este singura metodă care a dovedit până acum că poate vindeca diabetul zaharat tip II, una din complicaţiile redutabile ale sindromului metabolic. Efectele acestui tip de intervenţii asupra creierului nu sunt cunoscute.
   Un grup din São Paulo a studiat însă funcţia şi metabolismul cerebral la 17 femei cu obezitate morbidă (indice de masă corporală mediu 50,1 kg/mp) înainte şi la 24 de săptămâni după intervenţia bariatrică, comparativ cu 16 femei cu greutate normală (IMC mediu 22,3 kg/mp). La femeile obeze, la PET-CT s-a observat un metabolism cerebral crescut, faţă de femeile cu greutate normală, în special în girusul cingular posterior. La şase luni de la intervenţia chirurgicală însă, metabolismul cerebral al femeilor din cele două grupuri a fost asemănător. Este deci, posibil, ca întreaga cascadă de beneficii metabolice de după chirurgia bariatrică să extindă, pe viitor, indicaţiile intervenţiei în prezent limitate la femeile cu obezitate morbidă.

 

Ghid cu fluor pentru pediatri

 

   Cea mai frecventă afecţiune cronică a copilăriei este caria dentară. Aceasta este însă perfect prevenibilă prin administrarea unor suplimente cu fluor topice sau pe cale generală. Pediatrics, revista Academiei americane de pediatrie, a dat publicităţii un raport4 care prezintă principalele metode de administrare a fluorului pentru prevenţia cariei dentare în medicina primară, precum şi dozele optime.
   Pasta de dinţi cu fluor este recomandată tuturor copiilor, începând cu momentul erupţiei dentare, indiferent de riscul acestora de carii. Până la vârsta de 3 ani, este recomandată utilizarea unei cantităţi foarte mici, cât un bob de orez. După această vârstă, copiii pot folosi o cantitate de mărimea unui bob de mazăre. Este însă recomandat ca periajul dentar să se facă sub supravegherea părinţilor, pentru a nu se depăşi cantitatea indicată. Fluorizarea dinţilor este recomandată o dată la trei-şase luni, după creşterea dinţilor. Nu se recomandă apa de gură cu fluor pentru copiii mai mici de 6 ani, din cauza riscului de înghiţire, depăşind astfel nivelurile de fluor recomandate.
   Un capitol special, de „sugestii pentru pediatri“, le recomandă acestora să înveţe să evalueze riscul de carii dentare, să ştie să aprecieze expunerea la fluor a copilului, să înţeleagă indicaţiile fluorizării şi, surprinzător pentru pediatrii români dar firesc pentru cei americani, să susţină fluorizarea apei în comunităţile pe care le servesc. Cum pediatri americani nu avem şi cum societăţile ştiinţifice de profil de la noi nu sunt preocupate cu ghidurile şi recomandările, vă recomandăm cu căldură revista Academiei americane de pediatrie.

 

EPO pentru prematuri

 

   Într-un articol5 publicat miercuri (27 august) în Journal of the American Medical Association, un grup elveţian publică rezultatele unui studiu clinic care cercetează efectul unei doze mari de eritropoietină administrate precoce la nou-născuţii prematur. Rezultatele au fost evaluate prin IRM la vârsta echivalentă sarcinii ajunse la termen, iar evaluarea clinică la vârsta de 24 de luni urmează să fie comunicată într-un studiu ulterior.
   La momentul investigaţiei IRM, mai puţini copii care au primit eritropoietină umană recombinantă (3.000 UI/kg i.v. în primele trei ore de la naşterea prematură şi apoi din nou în intervalele 12–18 ore şi 36–42 ore) au prezentat leziuni ale substanţei albe, anomalii ale intensităţii semnalului în substanţa albă, pierdere periventriculară de substanţă albă şi leziuni ale substanţei cenuşii, în comparaţie cu prematurii netrataţi cu EPO.
   Este posibil ca, odată confirmate rezultatele primare prin evaluările neuropsihice ulterioare, administrarea eritropoietinei să devină un gest terapeutic obligatoriu la prematuri, la fel ca administrarea de corticosteroizi (pentru maturizarea pulmonară) la gravidele care riscă să nască înainte de termen.
1. Redondo RL et al. Bidirectional switch of the valence associated with a hippocampal contextual memory engram. Nature. 2014 Aug 28

2. Takeuchi T, Morris RGM. Shedding light on a change of mind. Nature. 2014 Aug 28

3. Marques EL et al. Changes in neuropsychological tests and brain metabolism after bariatric surgery. J Clin Endocrinol Metab. 2014 Aug 26:jc20142068

4. Clark MB et al. Fluoride use in caries prevention in the primary care setting. Pediatrics. 2014 Aug 25

5. Leuchter RH et al. Association between early administration of high-dose erythropoietin in preterm infants and brain MRI abnormality at term-equivalent age. JAMA. 2014 Aug 27;312(8):817-824

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.