Newsflash
ACTUALITATE Știri

S-a încheiat programul „Copilul din spatele autismului”

de Florentina Ionescu - apr. 24 2024
S-a încheiat programul „Copilul din spatele autismului”

Asociaţia Zbor de Fluturi anunță că a încheiat cu succes proiectul desfăşurat în perioada octombrie 2023 - aprilie 2024.

Rezultatele au fost comunicate recent în cadrul conferinţei de închidere a programului „Copilul din spatele autismului”, finanţat prin programul În Stare de Bine, susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. 

După programul „Labirintul relaţiilor în lumea autismului”, echipa asociaţiei, împreună cu terapeuţi, voluntari şi colaboratori, au implementat un nou proiect, de data aceasta mai complex, care a avut ca beneficiari nu doar copiii cu tulburare de spectru autist (TSA), ci întreaga comunitate ieşeană, se arată într-un comunicat de presă. 

Şi copilul cu TSA este elevul meu

„Copilul din spatele autismului” şi-a propus să crească nivelul de înţelegere şi conştientizare al autismului, aducând în prim plan copilul, dar şi familia din spatele diagnosticului, prin activităţi dedicate copiilor cu TSA, părinţilor acestora, cadrelor didactice şi comunităţii.

Pe parcursul celor șapte luni de program au fost încheiate parteneriate cu 20 instituţiile şcolare din oraşul Iaşi, atfel că 388 de cadre didactice au participat la cursul „Şi copilul cu TSA este elevul meu”. Acest workshop a fost organizat cu scopul de a creşte capacitatea cadrelor didactice de a implementa strategii de integrare a copiilor cu TSA în clasă. În plus, „Labirintul senzorial în lumea autismului” a revenit în şcoli, unde 888 de elevi, părinţi şi cadre didactice au putut explora senzaţiile unui copil cu TSA. 

Tot în cadrul proiectului, au avut loc activităţile „Grup de joacă integrativ” şi „Atelier părinte-copil”, contexte în care s-a pus accent pe deprinderea de abilităţi de interacţiune socială, pe exersarea empatiei, dar şi pe dezvoltarea strategiilor de comunicare dintre copiii cu TSA şi cei neurotipici, dar şi între părinţi şi copiii cu autism. 

Mama din spatele copilului cu autism 

În data de 7 aprilie, întreaga comunitate a fost invitată să participe la un eveniment inedit, de a descoperi „Mama din spatele copilului cu autism”. Timp de 11 ore, echipa asociaţiei, împreună cu terapeuţi, voluntari şi colaboratori au invitat trecătorii să aibă parte de o experienţă unică, mai exact să fie martori la poveştile mamelor care se află în spatele unui copil cu TSA. 

217 de ieşeni au avut curaj să experimenteze un adevărat exerciţiu de empatie, dar şi de conştientizare, care şi-a propus să aducă mai multă atenţie asupra dificultăţilor care vin odată cu diagnosticul de autism, dar şi a nevoii de susţinere şi conexiunea pe care o au părinţii. 

Programul „Copilul din spatele autismului” a venit în completarea misiunii Asociaţiei Zbor de fluturi, cea de a maximiza şansele de recuperare şi integrare ale copiilor cu autism. 

Despre Asociaţia Zbor de Fluturi 

Misiunea Asociatiei Zbor de Fluturi este să ofere o şansă de recuperare copiilor cu autism, prin servicii specializate, programe de terapie personalizate si promovarea drepturilor si demnitatii acestora. Copii sunt sustinuti în dezvoltarea abilităţilor lor cognitive, sociale si de limbaj. Abordarea terapeutica se bazează pe principiile analizei aplicate a comportamentului ( ABA), terapie cu cele mai bune rezultate în lucrul cu copii cu Tulburari din Spectru Autist.


Notă autor:

Sursa foto: imagine generată cu inteligența artificială la 24 aprilie 2024, 1:17 PM.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe