Newsflash

Rezultate căutare « uniunea scriitorilor »


Citirea scriitorilor prin desen

de Paula ROMANESCU - apr. 30, 2010

  Care să fie chipul adevărat al unei făpturi umane, când timpul – viteză imobilă – modelează sau dăltuieşte fără încetare linii şi forme de o stranie geometrie, neîncadrabilă în ştiutele rigori măsurabile între plus şi minus infinit?
  Chipul nostru cel adevărat ţine de raportarea la momentul în care ne privim într-o oglindă tremurândă de lac, ori în apele clare ale unei oglinzi de Murano ori, mai cu seamă, în acelea în care ne răsfrângem umbra de surâs sau (ne)uluirea în ochii de lumină sau ca un luciu de tăiş de brici ai unui privitor (ca la teatru?) al spectacolului care vom fi părând a fi. (...)
 

UNIUNEA MEDICALĂ BALCANICĂ - după şapte decenii -

de Dr. Alexandru TRIFAN - aug. 21, 2009

Medicii care participă la manifestările ştiinţifice din ţara noastră au puţine informaţii despre Zilele şi Săptămânile Medicale Balcanice organizate anual de către mai vârstnica predecesoare a societăţilor ştiinţifice din profesia noastră – şi anume de către Uniunea Medicală Balcanică. În acest număr – detalii despre asociaţia medicală iniţiată şi susţinută de bine cunoscutul medic român, dr. doc. M. Popescu-Buzeu. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe