Unul din punctele de pe agenda Adunării mondiale a sănătății,
care se desfășoară zilele acestea la Geneva, este discutarea strategiei globale
pentru resurse umane în sănătate 2030. Strategia1 are în spate un
drum sinuos din punct de vedere decizional și al consultării. Discuția a început
la al treilea forum global privind resursele umane în sănătate, în cadrul
căruia a fost elaborată declarația politică Recife (după locul de desfășurare a
Forumului), continuată de o decizie a boardului Global Health Workforce
Alliance. În 2014, la a 67-a Adunare mondială a sănătății, prin rezoluția 67.24
se solicita directorului general OMS dezvoltarea și prezentarea unei strategii
privind resursele umane în sănătate, care să fie supusă atenției la reuniunea
din aceste zile. Forma ajunsă pe agenda întâlnirii a beneficiat în ultimii doi
ani de contribuții din partea a mai mult de două sute de experți din toate
regiunile lumii. Forma care a rezultat a fost supusă dezbaterii în februarie
2015, primind astfel un feedback larg din partea statelor membre ONU, precum și
în cadrul unor consultări tehnice.
Strategia globală pentru resurse umane în sănătate (SGRUS) 2030
încearcă să vină ca un răspuns la două provocări curente: obiectivele de
dezvoltare durabilă și asigurările universale de sănătate2. SGRUS
2030 se adresează în primul rând factorilor de decizie din statele membre ONU
și entităților care se ocupă de planificarea forței de muncă în sănătate în
statele membre. Pe lângă acestea, documentul este extrem de relevant și pentru
ceilalți actori din domeniul forței de muncă în sănătate – angajatori,
organizații profesionale, instituții de educație și cercetare, societatea
civilă etc.
În contextul schimbării de paradigmă prin care resursa umană în
sănătate nu mai trebuie privită ca un cost, ci ca o investiție, și
contribuind la atingerea celui de-al treilea obiectiv de dezvoltare durabilă
(asigurarea de vieți sănătoase și promovarea stării de bine pentru toți, la
toate vârstele), SGRUS 2030 are patru obiective: optimizarea resursei umane
existente; anticiparea nevoilor de resurse umane până în anul 2030;
consolidarea capacității individuale și instituționale pentru a putea realiza
politicile de resurse umane în sănătate și planificarea forței de muncă în
sănătate; consolidarea datelor, dovezilor și cunoștințelor disponibile pentru
luarea de decizii cost-eficiente.
Banca Mondială estimează crearea până în anul 2030 a 40 de
milioane de noi locuri de muncă în sectorul de sănătate. Cu toate acestea, un
studiu OMS arată un deficit proiectat de resurse umane de 18 milioane de
persoane în raport cu nevoile. Desigur, cele mai mari dezechilibre, per
ansamblu, se regăsesc în țările cu venituri scăzute, însă asta nu înseamnă că
țările cu venituri medii (categorie în care se încadrează și România) sunt
lipsite de riscuri. România nu este ferită de aceste pericole iminente, cu atât
mai mult cu cât momentan ne confruntăm cu un deficit generalizat de resurse
umane în sănătate și dezechilibre majore ale distribuției personalului medical
(la nivel de specialități și județe). Prin viziunea abordată, SGRUS poate și
trebuie să fie unul din punctele de plecare în fundamentarea opțiunilor de
politici de resurse umane în sănătate din România.
