Potrivit raportului de monitorizare emis de
Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) în decembrie
2012, România a avut în ultimul an cel mai mare număr de cazuri de rujeolă şi
rubeolă din Europa.
Numărul de cazuri de rujeolă din 29 de ţări
UE/SEE a fost de 7.016 în perioada ianuarie-octombrie 2012 şi de 8.795 în ultimele
12 luni (noiembrie 2011 – octombrie 2012). Din
totalul cazurilor raportate, 94% au fost înregistrate, în ordine, în România,
Marea Britanie, Franţa, Spania şi Italia. Numărul total al cazurilor
raportate este mult mai scăzut în 2012 faţă de aceeaşi perioadă din 2011, iar
în sezonul de transmitere ridicată (februarie-iunie) nu a avut loc o creştere.
Cu toate acestea, rata totală (17,3 cazuri la milion) din ultimele luni depăşeşte
în continuare ţinta de eliminare a bolii, de sub un caz la milion (atinsă totuşi
în 12 ţări). Cele mai mari rate au fost raportate la copiii sub un an (236 de
cazuri la milion) şi de unu-patru ani (106 cazuri la milion). Dintre cei la
care statusul vaccinal a putut fi determinat, 82% au fost cazuri nevaccinate,
iar 13% primiseră o doză de vaccin antirujeolic. Proporţia cazurilor
nevaccinate a fost ridicată la toate grupele de vârstă, inclusiv la cea de
unu-patru ani (77%), vizată de programele de vaccinare. În ultimele 12 luni,
zece cazuri s-au complicat cu encefalită acută, dar nu s-a înregistrat niciun
deces.
În perioada noiembrie 2011 – octombrie 2012,România a raportat 4.154 de cazuri şi a
avut o rată de 194 de cazuri la milion. Numărul cazurilor a scăzut de la
729 în ianuarie la 77 în august, 55 în septembrie şi 155 în octombrie.
Numărul
cazurilor de rubeolă în 26 de ţări UE/SEE a fost de 26.014 în perioada
ianuarie-octombrie 2012 şi de 29.927 în perioada noiembrie 2011 – octombrie
2012. România (cu 24.272 de cazuri,
majoritatea în perioada noiembrie 2011 – iunie 2012, şi o rată de 1.130 de
cazuri la milion) şi Polonia (5.403 cazuri) au concentrat 99% din totalul
cazurilor din ultimul an.