Despre responsabilităţile și obligaţiile pacientului român, dar și despre câtă încredere mai au oamenii în medici și în știinţă ne vorbește Liliana Elena Chiţanu, medic primar medicină de familie în Brăila.
Ce înseamnă medicina de familie pentru dv.?
Medicina de familie este o specialitate mai nou apărută. Pentru mine, fiind singura ramură în care mi-am desfășurat activitatea, este mai mult o vocaţie, pentru că, pe lângă știinţă, presupune o componentă umană. Fiecare medic ar trebui să comunice cu pacientul, însă numai medicul de familie este alături de pacient și de familia acestuia pe tot parcursul vieţii. Pentru pacienţi contează enorm contextul familial, cel social, care influenţează mult starea de sănătate. Astfel, medicul de familie joacă un rol foarte important, având contact direct cu bolnavul, dar și cu tot mediul său familial și social.
Cum era practica medicală atunci când aţi început să profesaţi faţă de acum?
Această profesie este mult mai puţin tentantă în zilele noastre. Nu aș avea o explicaţie pentru acest lucru, eu sunt un simplu practician, poate că îmi lipsește o viziune de ansamblu asupra mersului lucrurilor în sistemul de sănătate. Au intervenit atât de multe schimbări și reglementări. De exemplu, acum 30 de ani erau medicamente pe care eu le recomandam conform propriei pregătiri și experienţe profesionale, medicamente pe care acum nu le mai pot prescrie pentru că sunt reglementate de protocoale de prescriere impuse de decidenţi. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) susţine că nu ne este îngrădit dreptul de exercitare a profesiei de medic, dar în practica de zi cu zi ne este îngrădit dreptul de a compensa aceste medicamente, compensarea fiind posibilă doar în baza scrisorii medicale de la un medic specialist. Din punctul meu de vedere, ca practician, această situaţie îmi dă senzaţia de discriminare.

Comunicarea, cea mai bună unealtă

S-au schimbat și pacienţii?
Din păcate, revoluţia a constituit o cotitură în evoluţia noastră, dar direcţia pe care noi am luat-o n-a fost neapărat cea mai potrivită. Consider că educaţia pentru sănătate ar fi trebuit să crească responsabilitatea pacienţilor pentru propria stare de sănătate și chiar pentru starea de sănătate a celor din jurul lor: familie, comunitate etc. Pe de altă parte, pacienţii întotdeauna au avut cereri, fără să conștientizeze că și ei, la rândul lor, au niște obligaţii. Consider că în momentul în care și pacienţii ar respecta partea lor și ar fi mai responsabili pentru starea lor de sănătate, ne-ar fi mai ușor și nouă, medicilor de familie, și le-ar fi mai ușor și lor. Replica „n-am bani pentru analize, investigaţii” este tot mai auzită în rândul acestora, însă, să fim sinceri, întotdeauna se găsesc bani pentru vicii precum fumatul. Pacientul român încă nu a învăţat cum să își prioritizeze nevoile și cum să fie responsabil și de propria stare de sănătate.
Aveţi în cabinetul dv. tot ce vă trebuie pentru a profesa în condiţii optime?
Cabinetul în care profesez este proprietatea mea. Noi funcţionăm cu o dotare minimă stipulată prin lege. Această dotare minimă nu prevede mare lucru, pentru că noi nu ne ocupăm de evaluările paraclinice. Eu cred că ne putem desfășura activitatea astfel încât să oferim acte medicale de calitate. Contractul cu CNAS nu decontează servicii medicale care să necesite dotare cu aparatură ca în spitale. În cabinetele dotate prin efortul propriu al medicului pot fi oferite aceste servicii (ecografie, EKG, spirometrie, indice gleznă-braţ), dar pe cheltuiala pacientului. Ca medici de familie, trebuie să facem prevenţie, iar un instrument puternic este comunicarea.
Cum livraţi informaţia medicală pacienţilor dv.?
Eu nu am o listă foarte mare de pacienţi, ceea ce generează și avantaje, și dezavantaje. Partea bună este că îmi cunosc foarte bine pacienţii și pe familiile acestora, iar partea mai puţin bună este că, din punct de vedere financiar, situaţia nu este tocmai confortabilă. Așa cum spuneam și anterior, comunicarea este cea mai la îndemână unealtă medicală. Comunic foarte bine cu pacienţii mei, inclusiv telefonic, precum și prin celelalte căi de comunicare asigurate de tehnicile moderne.
De ce credeţi că are nevoie urgent medicina de familie?
Medicina de familie ar trebui finanţată pe grupe de vârstă. Niciodată un copil de trei ani nu va avea aceleiași nevoi de servicii medicale ca un tânăr de 20 de ani. Există grupuri-ţintă care sunt consumatoare de astfel de servicii, or valoarea punctului per capita pentru copilul de patru ani, tânărul de 20 de ani și adultul de 58 de ani este aceeași. De asemenea, în România se pune prea mult accentul pe a trata omul deja bolnav, or medicina de familie nici pe departe nu înseamnă asta. La noi în cabinet se realizează prevenţia, iar încărcătura birocratică ne reduce mult din timpul pe care ar trebui să-l alocăm acestui segment – prevenţiei. Schimbarea în medicina românească nu va veni niciodată de jos în sus. Ce putem noi, ca medici de familie, să facem este să ne demonstrăm prin profesionalism utilitatea și să perseverăm în solicitările noastre de a ni se respecta curricula de pregătire profesională.
De ce preferă oamenii să meargă direct la UPU, fără a mai trece pe la medicul de familie?
Eu consider că aici este o problemă care ţine strict de educaţie. Pacienţii ajung la urgenţe pentru a evita cozile de la celelalte specialităţi, dar și sistemul de programare. Oamenii s-au obișnuit destul de greu cu aceste sisteme. În ţara asta fiecare face ce vrea, cum vrea și când vrea. Foarte multe lucruri nu merg bine, tocmai din cauza acestei dezordini.

Încrederea în vaccin

În ceea ce privește vaccinurile, dv. aţi primit dozele necesare?
Aproximativ în toate perioadele a fost câte ceva care a lipsit, nu mereu, ce-i drept. Au fost momente când a lipsit ROR-ul, acum lipsește cel diftero-tetano-pertussis.
Aveţi pacienţi care refuză vaccinarea?
Da, am o mamă care a dat semnătura privind refuzul încă din maternitate și încă o mamă care a venit cu copilul său la o singură vaccinare, apoi i-am tot trimis scrisori medicale la domiciliu, dar în zadar.
De ce credeţi că fac asta?
Refuzul din maternitate știu că este influenţat de tatăl copilului. Această decizie o pot înţelege la nivel sentimental, însă la nivel știinţific aceste decizii nu au un fundament. Probabil că sunt decizii influenţate și de diverse experienţe din familie și atunci refuză să își vaccineze copilul. Să luăm ca exemplu vaccinul antipoliomielitic: în medicină nu există perfecţiunea, dar proporţia de incidente postvaccinale a fost incomparabil mai mică decât proporţia de sechele neurologice după boala manifestă. Mi se pare nefiresc ca un părinte să aibă această putere asupra copilului său. Acel copil este supus unor riscuri majore fără să aibă nicio vină. În SUA, spre exemplu, nu ești primit dacă nu ai determinarea anticorpilor pentru toate vaccinurile. Din păcate, la noi democraţia este înţeleasă mult prea greșit.
Discutaţi cu oamenii despre vaccinuri și prevenţie?
Discut mereu cu pacienţii mei orice informaţie medicală. Spre exemplu, este normal ca o viitoare mămică să știe încă din timpul sarcinii care sunt schemele de vaccinare și ce presupun acestea. Dacă toate aceste informaţii le livrezi mamei în momentul nașterii, când deja este o schimbare majoră pentru ea, riști să nu înţeleagă nimic și să nu faci altceva decât să o sperii. Eu am pentru fiecare pacient câte o broșură cu toate informaţiile necesare privind vaccinarea.
Cum privesc oamenii din Brăila vaccinarea?
La nivel mondial, proporţia recunoscută a antivacciniștilor convinși este undeva la 3–5%. Din păcate, și media promovează personaje care lansează în spaţiul public opinii nejustificate și nefondate știinţific. Eu am învăţat în facultate că binele pacientului trebuie să fie ţelul meu suprem. Oare medicul trebuie să demonstreze buna credinţă de fiecare dată în faţa pacientului? Buna credinţă a medicului, care pentru asta s-a pregătit, și-a sacrificat timpul, este pusă la îndoială. Eu consider că momentul în care pacientul trece pragul cabinetului medical reprezintă consimţământul potrivit. În cele patru mandate de la Consiliul naţional din cadrul Colegiului Medicilor în care am fost reprezentant al orașului Brăila, am văzut și am auzit cât pentru trei vieţi.
De ce nu aţi continuat activitatea în Colegiu?
Am considerat că este timpul să îi las și pe tineri. Mi s-a părut corect să le ofer și lor șansa să facă ceva. Experienţa de la Colegiu m-a ajutat enorm ca medic și ca om, vreau să aibă această oportunitate și tinerii.