– Cine a pariat pe The Hurt Locker fără prea multe speranţe a fost pe deplin recompensat –
Spectacolul continuă, no matter what! Seara Academiei Americane de Film a fost cu totul specială pentru simplu fapt că a fost aceea a surprizelor şi premierelor. Nimeni nu ar fi spus cu încredere că vor acorda celebrele statuete unor oameni care merită cu adevărat, iar după 67 de ani, au fost nominalizate la secţiunea „cel mai bun film“ 10 producţii. Pentru prima oară, o femeie este declarată cel mai bun regizor. De-a lungul timpului, au mai fost premii binemeritate, dar parcă în acest an, The Hurt Locker al lui Kathryn Bigelow a făcut senzaţii mai mult ca oricând. (...)
La graniţa sensibilă a unui film de ficţiune cu documentar, e răvăşitor prin poveştile celor mai curajoşi soldaţi care duc până la capăt una dintre cele mai periculoase misiuni din lume: dezamorsarea bombelor. O portretizare intensă pe care o urmăreşti cu sufletul la gură. Iar pentru cei care au avut curiozitatea să îl vadă în premieră la Pro TV, duminică seara, cu puţin timp înaintea decernării premiilor, cu siguranţă au câştigat două ore importante urmărind povestea echipei de genişti. Practic, The Hurt Locker a fost premiat la cele mai apreciate categorii: cel mai bun film, regizor, cel mai bun scenariu pentru Mark Boal, reporter în Irak – om fără de care povestea nu ar fi avut atâta intensitate, cel mai bun montaj, montaj de sunet şi mixaj sunet. Fericită şi totodată uimită, Kathryn Bigelow a recunoscut că e un moment unic: Nu aş fi aici fără Mark care şi-a riscat viaţa pentru scenariul acesta. Îl dedic tutoror celor aflaţi în teatrele de operaţiuni. Să se întoarcă acasă sănătoşi. Cu toate că este un film profund politic, The Hurt Locker este şi unul extrem de bine realizat, emoţionant, tensionat şi încărcat de dramă. A meritat mai mult decât orice alt SF şi noutate 3D!
Dar pe lângă premiile mult aşteptate: Christoph Waltz pentru rolul secundar din Inglorious Basterds care i-a mulţumit lui Tarantino pentru metodele lui neortodoxe, sau Up drept cea mai bună animaţie (şi cea mai bună coloană sonoră), momentele de trecere au fost presărate cu glume simpatice făcute de amfitrionii serii: Steve Martin şi Alec Baldwin. Au prezentat toată lumea bună ajunsă la ceremonie, iar când a venit vorba de James Cameron şi-au scos din buzunare ochelarii 3D. Nici momentul lui Ben Stiller nu putea fi trecut cu vederea: venit să prezinte cel mai bun machiaj, a apărut precum personajul din Avatar: A ieşit mai bine la repetiţii. Culmea, Avatar nici nu este nominalizat la categoria asta. Drept urmare, premiul a mers la Barney Burman, Mindy Hall şi Joel Harlow pentru Star Trek.
Desigur că au existat şi momentele in memoriam celor care au dispărut în cursul anului trecut, cu doza specială de emoţie, cu un moment de sine stătător dedicat scenaristului John Hughes (Home Alone, seria Beethoven).
După apologia adusă premiului pentru scurtmetraj şi a ceea ce înseamnă el cu adevărat – desigur că atenţia se focusează altfel asupra ta când porneşti la drum cu o astfel de carte de vizită, premiile au fost după cum urmează: Nicolas Schmerkin pentru Logorama (care le-a mulţumit sponsorilor neoficiali din film şi pe care i-a anunţat că siglele i-au dat o mare bătaie de cap) – la capitolul scurtmetraj de animaţie, cel mai bun scurtmetraj documentar pentru Music by Prudence, iar New Tenants – cel mai bun scurt-metraj de ficţiune.
Desigur că au existat şi alte surprize la care nu te aşteptai neapărat: cel mai bun film străin nu a fost nici The White Ribbon, nici Un Prophete, ci chiar El secreto de sus ojos, filmul argentinian al lui Juan Jose Campanella, iar cel mai bun documentar – The Cove.
Cât priveşte categoria cei mai buni actori, desigur că nici aici nu se aştepta foarte multă lume la Sandra Bullock (care a primit şi Zmeura de Aur pentru Transformers: Revenge of the Fallen), mai degrabă la Jeff Bridges pentru rolul din Crazy Heart. Filmul Precious a obţinut două premii: nu doar pentru cel mai bun scenariu adaptat bazat pe cartea Push a lui Saphire Geoffrey Fletcher, dar şi pentru cel mai bun rol feminin secundar interpretat de Mo’Nique care a ţinut să mulţumească pentru premiul de interpretare şi nu pentru cel politic.
Cât priveşte Avatarul lui Cameron, nu a plecat prea dezamăgit de la ceremonie: cea mai bună scenografie, realizată de Rick Carter şi Robert Stromberg care au declarat: E premiul tău, James Cameron, viziunea ta e atât de profundă!, cea mai bună imagine pentru italianul Mauro Fiore şi, desigur, cele mai bune efecte vizuale: Avatar te învaţă să vezi lumea altfel, să o înţelegi. Să o înţelegi sau nu, parcă în seara de 7 martie, Academia a dovedit mai multă înţelepciune ca oricând. A acordat premii pe merit!
Desigur că au fost numeroase filme care nu au primit niciun premiu, dar nici nu era musai să se întâmple acest lucru. Cele mai bune costume i-au revenit lui Sandy Powell pentru Young Victoria.
Toate la un loc, a fost una dintre ceremoniile digerabile, fără prea mult spectacol ori momente plictisitoare, a trecut mai uşor şi mai repede decât mă aşteptam, cu un final fericit şi mulţumitor. Putem spune cu încredere: aşa mai merge!
