Newsflash
Apariții editoriale

Radicali liberi, microbiotă și terapie prin muzică

de - ian. 22 2016
Radicali liberi, microbiotă și terapie prin muzică
     În numărul din noiembrie 2015 al revistei Viață + sănătatecitim că radicalii liberi contribuie direct la inițierea și promovarea patologiilor cardiace și ale arterelor, prin oxidarea colesterolului și lipoproteinelor din alimentele de origine animală păstrate timp îndelungat. Excesul de fier din organism potențează efectele nocive ale radicalilor liberi, astfel încât cercetătorii recomandă evitarea dietelor bogate în carne. Alimentația bogată în fructe și legume și somnul la ore potrivite și în întuneric complet scad stresul oxidativ al radicalilor liberi, explică dr. Ionel Bratu în articolul despre radicalii liberi. Salinoterapia poate fi un tratament eficient în unele afecțiuni respiratorii și ORL, în prevenirea virozelor respiratorii sau în creșterea imunității. Astmul, bronșitele sau tusea tabacică sunt doar câteva dintre afecțiunile în care această terapie poate avea succes. Infecțiile ORL și alergiile de sezon reprezintă alte indicații ale acestei opțiuni terapeutice de multe ori uitate. De asemenea, putem citi despre influența dietei asupra microbiotei și implicit asupra metabolismului și indicelui de masă corporală. Mesele bogate în carbohidrați rafinați, dar și administrarea antibioticelor fără discernământ dereglează microbiota și promovează astfel obezitatea.
     Din numărul următor al revistei aflăm că unii terapeuți apelează cu succes la terapia prin muzică pentru a facilita recuperarea deficitelor provocate de accidentele vasculare cerebrale. Stimularea muzicală ritmică ajută la recuperarea mersului, a abilităților motorii, vorbirii și capacităților cognitive, dar nu este eficientă în cazul pacienților cu leziuni talamice.
     Dr. Dan Rusu atrage atenția asupra faptului că un procent însemnat dintre copiii de grădiniță sunt supraponderali, iar și mai mulți copii aflați în această situație sunt la școala primară. Este necesară conștientizarea acestei probleme, iar medicii trebuie să-i avertizeze pe părinți cu privire la riscurile înalte derivate din starea de obezitate la copil. (O. R.)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe