Conceptul de „prosperitate în excelență” reprezintă elementul
definitoriu al conducerii Universității de Medicină și Farmacie „Grigore. T.
Popa” din Iași, un centru universitar recunoscut în Europa de nord-est pentru
calitatea pregătirii medicale. Deși decretul pentru înființarea unei facultăți
de medicină în limba română la Iași datează din 1 ianuarie 1851, universitatea
a început să funcționeze abia în anul 1879. Istoria acestui centru academic de
prestigiu este prezentată în revista RIVEméd (Recherches sur l’Identité,
la Vocation et l’Education Médicale) într-un articol semnat de prof.
dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore
T. Popa”, Iași.
Cancerul pulmonar este
o boală des diagnosticată în zilele noastre. Deși etiologia acestui tip de
cancer este cel mai adesea pusă pe seama tabagismului, în ultimul deceniu s-a
observat o creștere a incidenței cancerului pulmonar la nefumători. Studiul
prezentat de dr. Dragoș Spînu și studenta Diana Lefter prezintă posibilele
corelații între evoluția și caracteristicile cancerului pulmonar
non-microcelular și mutațiile genetice. Tehnicile NSG (Next-Generation
Sequencing) sunt utilizate pentru studiul acestor anomalii genice. În urma
studiului retrospectiv, derulat în cadrul Institutului Regional de Oncologie
din Iași, s-a evidențiat o corelație pozitivă între indicatorii de
instabilitate genomică și valorile ECOG.
Prima școală de
medicină, înființată la Salerno în Evul Mediu a învins prejudecăți, promovând
femeile, multiculturalitatea, religia. Istoria și conceptele promovate în acea
perioadă sunt prezentate de prof. dr. Dana Baran într-un articol extrem de
interesant. În România, „Regimen Sanitas Salernitanum” (Regimul Sănătății al
Școlii din Salerno sau Floarea medicinii), un poem dedicat practicii medicale,
care descria reguli de igienă sau dietă a fost publicat în Transilvania, la
Brașov, în anul 1696. Regulile acestei școli erau simple: raționamente bazate
doar pe dovezi științifice, respectarea sănătății publice, a igienei și a
dietei.