Spiritul antreprenorial al unor români nu încetează să mă surprindă. Să luăm, spre exemplu, că e actuală, „vaccinarea la (sau în) chiuvetă”.
Mi-am adus aminte de dictonul din titlu citind declaraţia recentă a premierului Cîţu cum că, sub nicio formă (sic!), nu vor mai fi impuse restricţii câtă vreme avem la dispoziţie, în lupta cu pandemia de COVID-19, vaccinuri.
Este clar că avem o problemă pe care ne sfiim, scrofulos, s-o discutăm la nivelul Colegiului Medicilor, atât cel naţional (CMR), dar și cele judeţene (CMJ-uri, respectiv CMMB).
Despre cel de-al patrulea val de COVID-19 se spune că va fi „valul nevaccinaţilor”. E o mișcare de comunicare în pas, la braţ, un fel de internaţională a plasării de mesaj.
Avem paturi mari pentru mici arși, n-avem paturi mici pentru mari arși.
Rând pe rând, miniștrii Sănătăţii au semnat „ca primarul” ordine prin care contribuabilul român rămâne cu foarte puţine pârghii prin care să își poată gestiona dosarul medical și datele personale încărcate în SIUI/PIAS, respectiv fantomaticul DES (Dosar Electronic de Sănătate).
Sunt iţe de nedescurcat, se pare. Legăturile stabilite între componentele sistemului sanitar din România sunt ca îmbinări făcute de un electrician amator cât să nu sară siguranţa când aprinzi lumina, pornești aeroterma sau bagi casetofonul în priză.
Cum arată, de fapt, România nevaccinată împotriva COVID-19 și de ce acești oameni merită mai mult de la noi?
Aceasta nu este o victorie. Acesta nu este un triumf. Și, cu siguranţă, acesta nu este sfârșitul. Am vaccinat mulţi români. Sunt mulţi români care mai rămân de vaccinat.
Întrebarea pe străzi, în ultimele zile, este dacă o fi etic sau nu ca persoanele vaccinate anti-COVID să beneficieze de anumite avantaje.
Vaccinarea, dincolo de stratul raţional, devine un demers de uzură.
România are o manie cu liniile fierbinţi. Noi nu știm să facem, nu ne pricepem să implementăm programe în timp real, în viaţa reală, cu destinatari reali și cu beneficii măsurabile.
Trăim curios, trăim pe brânci, trăim în mijlocul unui vârtej dezastruos de informaţii privind molima noului mileniu.
Una dintre declaraţiile recente ale lui Vlad Voiculescu m-a surprins, nu neapărat în sensul negativ al cuvântului. Spunea domnia sa că instituţia pe care o conduce este Ministerul Sănătăţii, nu Ministerul COVID. Este o afirmaţie puternică, tranșantă.
Nu-i ușor să mori în România. Și de ce-ar fi, câtă vreme nu-i ușor să trăiești în România. Dar și mai greu e să mori în România tocmai în acel loc unde ne ducem fraţii și părinţii către o șansă la viaţă.
M-am săturat de câţi ani vorbim despre „sistemul de sănătate care ar fi”, mai degrabă decât „sistemul de sănătate care este”. M-am săturat și de lupii moraliști politici.
Îndelung așteptata campanie de vaccinare împotriva COVID-19, la aproape o lună de la lansare, devine deja vizibil că va fi... îndelungă. Ceea ce n-ar trebui să ia prin surprindere pe nimeni.
Cel mai mare pericol, acum, că orizontul de vaccinare împotriva COVID-19 e în cătarea minţii atâtor amar de oameni, nu e vaccinarea însăși. Asta vor să crezi apostolii îndoielii și samsarii haosului.
Ne aflăm, după aproape un an de la debutul pandemiei cu o nouă specie de coronavirus, botezat SARS-nCOV (iniţial) și apoi SARS-CoV-2, în faţa unui moment istoric.
Omenirea trece, anul acesta, printr-o teribilă cumpănă. Ai spune că e vorba despre pandemie, dar nu e vorba doar de ea. E despre felul în care noi, medicii, ne purtăm de faţă cu omul bolnav.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe