Supraspecializarea
stă la originea performanţei în chirurgia hepato-bilio-pancreatică, iar România
este la prima generaţie de absolvenţi ai unui atestat de nivel european în
domeniu. „Viaţa medicală“ este partener media principal pentru al X-lea
simpozion al Asociaţiei române de chirurgie hepato-bilio-pancreatică şi
transplant hepatic, ce va avea loc la Bucureşti, în perioada 25–28 martie, la World
Trade Center. Despre acest subiect, precum şi despre noutăţile în domeniu ne-a
vorbit prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele
simpozionului şi al asociaţiei.
– Care sunt noutăţile pe care le aduce această
ediţie a simpozionului?
– Asociaţia română de chirurgie
hepato-bilio-pancreatică şi transplant hepatic a fost înfiinţată în 2006 şi de
atunci a susţinut manifestări ştiinţifice anuale la care, de fiecare dată, a
încercat să prezinte ultimele noutăţi în domeniu. Anul acesta, manifestările
sunt dedicate în primul rând specializării în chirurgia hepato-bilio-pancreatică
(HBP), inclusiv primei serii de cursanţi români, 24 la număr, care urmează să
termine în această toamnă pregătirea de doi ani în atestatul de chirurgie HBP.
De aceea, l-am invitat la Bucureşti pe şeful diviziei de chirurgie HBP de la
UEMS – Uniunea europeană a medicilor specialişti, care supervizează, organizează
şi certifică majoritatea tipurilor de pregătire în medicină –, profesorul
Xavier Rogiers, din Gent, Belgia. El va ţine, în deschiderea simpozionului, o
conferinţă dedicată pregătirii chirurgilor în specializarea de chirurgie HBP.
Doi ani pentru perfecţionare
– Cum a apărut la noi această specializare?
– În primul rând, aş vorbi despre necesitatea
pregătirii pentru o specializare. Se ştie astăzi că atât pentru medici, cât şi
pentru pacienţi, două sunt procesele esenţiale pentru reuşita pe care amândoi şi-o
propun: pe de o parte, este specializarea într-un domeniu. Cineva care, plecând
de la preocupări şi activităţi personale într-un domeniu, trece printr-un
proces specific de pregătire şi obţine o diplomă care atestă această pregătire
inspiră mai multă încredere pacientului. Pe de altă parte, e vorba de volumul
de activitate pe care îl are respectivul în acel domeniu; există o relaţie clară
între volumul de activitate şi rezultate, o relaţie care s-a dovedit valabilă şi
la nivel de echipă, şi la nivel individual. Trebuie să le oferim pacienţilor şansa
de a fi operaţi de echipe special antrenate într-un tip de patologie în care au
şi experienţă. În România, au existat propuneri ale Ministerului Sănătăţii
pentru perfecţionare dincolo de rezidenţiatul în domeniul chirurgiei. În
chirurgia generală, până acum, pregătirea se termina odată cu cei şase ani de
rezidenţiat. Între timp, au fost introduse aşa-numitele atestate organizate de
Ministerul Sănătăţii împreună cu Şcoala naţională de sănătate publică,
management şi perfecţionare în domeniul sanitar Bucureşti. Atestatele îşi
propun să urmeze tendinţele de la nivel internaţional, iar chirurgia HBP e un
pionier în domeniu. Spun „pionier“ pentru că este una dintre puţinele, dacă nu
chiar singura perfecţionare la care durata de pregătire e de doi ani, la fel ca
în Europa. Şi nu de un an. Cei care s-au preocupat de pregătirea în acest
domeniu, între care mă includ, au plecat de la premisa suprapunerii sistemului
de pregătire în România peste cel european până la punctul la care diploma obţinută
să poată fi eventual echivalată cu cea din Europa. Eu fac parte din boardul
internaţional care acordă diploma de chirurgie HBP şi cu atât mai mult am căutat
ca şi în România, curricula de pregătire să fie aceeaşi, sistemul de examen să
fie acelaşi, astfel ca dorinţa de echivalare să aibă puncte de susţinere.
– Chirurgia de transplant hepatic face parte din
chirurgia HBP?
– La nivel european ele sunt separate. În
România am adăugat şi transplant hepatic, Franţa are şi ea acest tip de asociaţie
care include şi transplantul hepatic. Cred că România nu e pregătită pentru
unităţi în care aceeaşi echipă să facă şi transplant renal, şi transplant
hepatic, nu mai vorbesc de transplant cardiac sau pulmonar. Profilul ţării
noastre e mai aproape de sistemul în care fiecare specialitate efectuează şi
transplantul organului de care se ocupă. Ca atare, transplantul renal să rămână
apanajul urologilor, cel cardiac – chirurgilor cardiaci, iar transplantul
hepatic să fie efectuat de medici cu experienţă în chirurgie hepatică. Înainte
de această supraspecializare cu durată de doi ani, exista un alt atestat, cu
durata de un an, care se numea atestat în Chirurgie hepatică şi transplant
hepatic. Era o asociere logică, doar că am fost obligaţi să ne aliniem normelor
europene şi să încercăm să pregătim chirurgii în toate cele trei ramuri,
hepato-bilio-pancreatic.
– Care vor fi punctele de interes de pe agenda
simpozionului?
– În afară de profesorul Xavier Rogiers, vor fi
prezenţi încă 14 lectori de marcă din Europa, profesori universitari în cea mai
mare parte (i-aş menţiona pe profesorii Pierre Clavien din Zürich, Jakob
Izbicki din Hamburg, Krzysztof Zieniewicz din Varşovia, Attila Oláh, Nikola
Vladov din Sofia), care sunt în cea mai mare parte şi lideri de opinie, dar şi
formatori la nivel naţional în chirurgia HBP. Lucrările vor fi împărţite în
trei sesiuni, dedicate chirurgiei ficatului, chirurgiei pancreasului şi
chirurgiei căilor biliare şi vor fi abordate noutăţi legate de tratamentul
tumorilor hepatice, al cancerului pe pancreas, metode actuale de rezecţie
pancreatică, transplantul de ficat sau tratamentul afecţiunilor căilor biliare
atât chirurgical, cât şi prin radiologie intervenţională. Vor fi sesiuni video
la care vor fi prezentate anumite tipuri de operaţii de specialişti foarte
calificaţi, sesiuni de postere la care cei mai mulţi tineri vor putea să-şi
prezinte experienţa lor. Dorim să avem o manifestare interactivă în care,
plecând de la experienţe importante în Europa, să abordăm tot ce e mai nou pe
probleme de patologie HBP; să oferim celor tineri un volum de informaţii ştiinţifice
de care au nevoie, dar să şi încercăm să clarificăm importanţa acestui tip de
demers ştiinţific: supraspecializarea.
Imagistica modernă este indispensabilă
– Aţi programat şi două cursuri precongres.
Sunt dedicate tuturor celor înscrişi sau doar absolvenţilor?
–
Tuturor celor înscrişi. Unul din cursuri e de radiologie, îl patronează un
distins coleg din Germania, dr. Ferdinand Bauer, şi îşi propune să prezinte
ultimele noutăţi în materie de imagistică. E un domeniu foarte important;
imagistica modernă ne ajută să ne planificăm intervenţiile mult mai bine,
plecând de la indicaţie. Şi în cazul pancreasului, şi al ficatului există
leziuni din start inoperabile şi imagistica modernă a ajuns să ne spună într-un
procent foarte mare când nu e cazul să mai intervenim. Vorbim de tomografie
computerizată şi rezonanţă magnetică nucleară, de PET-CT, aş menţiona şi
ecografia, cu obligativitatea de a fi efectuată, în cazul ficatului,
intraoperator, şi cu posibilitatea de realizare, în cazul pancreasului, pe cale
endoscopică (eco-endoscopie). Revenind la tomografia computerizată, există
posibilitatea reconstrucţiei tridimensionale a unui organ, cu formă, volum,
structură anatomică şi vascularizaţie. Aceste date preliminare permit lucruri
extrem de sofisticate, cum ar fi simularea unei rezecţii hepatice încă înainte
de intervenţie – se poate reconstrui pe un mulaj hepatic localizarea tumorii,
raportul ei cu vasele principale ale ficatului, tipul exact al oricărui tip de
rezecţie pe care îl aplicăm: ce va fi îndepărtat din ficat şi ce va rămâne.
Lucruri care, în urmă cu mulţi ani, erau imposibile, poate nici măcar
imaginabile. De aceea, pentru afecţiunile ficatului şi ale pancreasului,
imagistica modernă a devenit indispensabilă. În plus, în anumite situaţii, este
şi terapeutică. Există metode de radiologie intervenţională care elimină
obstacole biliare şi chiar rezolvă complex stenoze biliare, de exemplu. Există
metode de stentare endoscopică în cazul afecţiunilor ficatului şi pancreasului
care nu mai fac necesară intervenţia chirurgicală, şi ele vor fi abordate cu
această ocazie. Deci, plecând de la imagistica în scop diagnostic, s-a ajuns la
ceea ce numim noi radiologie intervenţională, în care imagistic înseamnă şi
terapeutic.
– Al doilea curs precongres, organizat sub
auspiciile Asociaţiei române de chirurgie endoscopică, va fi condus de dr. Cătălin
Copăescu şi îşi propune să ofere cursanţilor şansa de a învăţa direct, pe
animal, modul în care pot fi abordate minim invaziv afecţiunile ficatului şi
ale pancreasului. Există tendinţa de a creşte progresiv de la an la an numărul
intervenţiilor minim invazive chiar şi în aceste organe, care, fiind foarte
pretenţioase, au fost şi sunt în mod tradiţional abordate pe cale deschisă.
Spre o reţea naţională
– Absolvenţii s-au pregătit doar în Bucureşti?
– Da, la Institutul Clinic Fundeni. Când s-a
acceptat trecerea atestatului de la un an la doi ani şi schimbarea titulaturii
vechi în chirurgie HBP şi transplant hepatic, a fost avută în vedere şi
experienţa Centrului de chirurgie generală şi transplant hepatic „Dan Setlacec“
din Institutul Clinic Fundeni, care anul trecut a însemnat peste 100 de operaţii
de transplant hepatic, peste 100 de rezecţii pancreatice, peste 200 de rezecţii
hepatice şi în jur 400 de intervenţii în sfera biliară. Este un volum operator
la cotele la care funcţionează şi celelalte centre de pregătire din Europa în
acest tip de specializare şi care permite celor care vin să înveţe să vadă un
număr de cazuri, de operaţii, să participe direct la ele.
– Există şi alte centre în afara Bucureştiului
cu rezultate notabile?
–
Desigur, sunt marile centre universitare, mai ales Clujul şi Iaşiul, în care
există echipe şi de chirurgie hepatică, şi de chirurgie pancreatică. Sunt
centre care probabil la un moment dat vor avea potenţialul de a efectua şi
transplant hepatic şi, oricum, de a dezvolta această ramură a chirurgiei. Dorinţa
noastră este de a crea o reţea naţională de chirurgie hepato-bilio-pancreatică
cu centre în care oamenii să fie capabili să recunoască, să diagnosticheze şi eventual
să rezolve – la nivelul dotării de acolo, deci nu neapărat rezolvări de mare
fineţe şi definitive, dar, oricum, corecte. Să ştie deci să rezolve primar
aceste afecţiuni şi să le trimită în centrele terţiare, iar, pentru cazurile
mai simple, să le rezolve la cele mai înalte cote. Pentru populaţia României ar
fi o garanţie în plus că persoanele cu aceste afecţiuni vor fi corect tratate
pe întreg teritoriul naţional.
.jpg)
