Creaţiile literare ale membrilor Cenaclului Tinerilor Medici Scriitori fac dovada unui viitor asigurat pentru Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România.
Prospeţimea scriiturii membrilor cenaclului de tineri medici, talentaţi, erudiţi şi ingenioşi, e de natură să îmbogăţească semantica laudei mele, să o întărească şi să o rafineze, sporindu-i pulsaţiile încântării pe care o induce. Este, ca să folosesc o metaforă perfect îndreptăţită, o tahicardie întru cele înalte. Sunt, fireşte, pe deplin conştient de aprecierile din titlu şi de termenii care le exprimă.
Prezentăm câteva crâmpeie din zbaterea artistică a mănunchiului de tineri medici scriitori, ataşaţi Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (SMSPR), liberi în a opta pentru o formulă literară sau alta, ori în a-şi expune poziţia personală faţă de măiestria artistică şi ispitele literaturii actuale.
În cei peste 20 de ani de existenţă, SMSPR s-a manifestat prin participarea activă la congresele Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici, la care este afiliată, la conferinţele naţionale, la simpozioanele cu teme diferite, la întâlniri publice, vernisaje, lansări de carte etc., ca şi prin prezenţa în publicaţii, altele decât cele medicale. Eficienţa valorică a Societăţii noastre, ce se reazimă pe un număr de peste 200 de membri, trebuie însă evaluată prin cărţile publicate. Iar acestea nu sunt deloc puţine. Dar mai trebuie apreciată şi prin activitatea, de un puternic dinamism intelectual, a Cenaclului Tinerilor Medici Scriitori, personalităţi artistice bine conturate, tineri talentaţi şi instruiţi, cărora le-am urmărit devenirea.
C. D. ZELETIN,
preşedintele SMSPR
RADU POPESCU
Radu Popescu s-a născut la 17 iunie 1976, la Galaţi. Este absolvent al UMF „Carol Davila“ Bucureşti, Facultatea de Medicină, şi al UNATC „I. L. Caragiale“ Bucureşti, specializarea Regie teatru. Scrie poezie şi proză, în special proză teatrală. Este membru al SMSPR. A publicat în săptămânalul „Viaţa medicală“ şi în almanahul „Clipa cea repede“ al SMSPR. Volumul teatral de debut se intitulează „Aix Nebunul“. Regizează, printre altele, piesa „Flori, filme, fete sau băieţi“, de Mimi Brănescu, aflată deja în al doilea an de reprezentaţii.
Artă Poetică
această poezie a mea
panseuri stupide
neritmate – edulcorate – decolorate
ar fi frumos să cânt
atunci când ştiu doar să ar
cu plugul şi sapa
tocite în praful secundelor
irosite
ca străbunii mei
barbarii sămănătorişti
regii unui ţinut
uitat de civilizaţie
şi fără hodină.
nu mai e timp
pentru cântec şi glorii
e timpul în care tonul sec
al tabloidelor anunţă
piţifelnic
în exclusivitate
senzaţional
şoc
ce-ţi mai place să te crezi poet!
aguridă
a unei simţiri şui
nebăgată în seamă
hrană plăcută ei înseşi
morar păcălici – macină griş
saltimbanc
viezure
mânz
ciocolată pe băţ
hâţ-hâţ
plină de E-urile definitive
ale unei lumi fără miez
şi chichirez
tăcerea se aşază peste statui
praful peste talciocul cuvintelor
spumegă blând
şi se pune cu un oftat
la naftalină
ecusoane roşii din semne de carte
pline de mâzgă
se fărâmă între degete
sub radiaţia UV a monitorului
pe care scriu acest text.
să behăim strâmb
ca nişte huhurezi electrici
scheletici
îmbătaţi la vama
undelor gamma.
Amin.
Addenda:
nu există miros al poeziei
nici gust
doar sunetul sălciu
al propriului orgoliu
de Artist al Poporului
pentru sine însuşi
izbindu-se de pereţii sticlei
vreau să fiu pe sticlă!
şi asta obligă
ca nobleţea de mahala
strigată pe la răspântii
în miros de mititei
şi lătrat de câini
prietenii noştri mai creativi
noi nu ne scărpinăm în fund
Tovarăşi!
şi să avem bine strâns
nodul cravatei – italian.
Privire
Într-o bună zi voi muri
şi voi lăsa în urmă toate
reflexele curajul
minciunile speranţa
pofta
mecanica mersul scrisul şi vorbitul
amintirile?
Voi lua cu mine doar acea parte
– privirea pe care am uitat-o
în ochii mamei mele
în prima zi.
şi atunci va începe o altă poveste.
Iar privirea copilului meu?
Ce va lua el
din ce i-am lăsat mamei mele?
ALEXANDRU PETICĂ
Alexandru Petică s-a născut pe 31 august 1974, la Bucureşti. Este absolvent al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ şi al Facultăţii de Fizică din Universitatea Bucureşti. Scrie poezie şi proză. Este membru al SMSPR. A publicat în săptămânalul „Viaţa medicală“ şi în almanahul „Clipa cea repede“ al SMSPR.
Am fost la început
Am fost la început
Ca un atlet
Încrezător în forţa lui,
Orgolios.
Şchiop în simţire!
N-am alergat pe un stadion,
Am tremurat în unde,
Am desenat spirale,
Maratonând în cercurile lor…
Şi am întins ca un păianjen fire!
Astfel eu am urmat un drum
Sperând că şansa lui Tezeu
Mă va-nsoţi în drumul către Poartă.
M-am înşelat!
Urmându-mi firul înapoi,
Mereu,
Întrezăream un alt destin.
O altă şoaptă
Rostită pe furiş cu teamă.
Altă ieşire!
Am obosit acum.
Am părul alb… cât mi-a rămas,
Cer lumii doar o clipă din privirea ei,
Şi dau în schimb un ceas!
MIRCEA CIUHUŢA
Mircea Ciuhuţa s-a născut la 24 august 1977, la Bucureşti. A absolvit UMF „Carol Davila“ Bucureşti, Facultatea de Medicină. Este membru al SMSPR. În prezent este cercetător la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer“ din Bucureşti. Scrie poezie şi proză. A debutat în săptămânalul „Viaţa medicală“.
Sonia, căţeluşa supersonică
În urmă cu trei ani, pe strada noastră a apărut un căţel străin. Negru, flocos şi foarte tăcut. S-a aciuiat lângă cârciuma din capătul străzii, unde mânca resturile de la mese şi-şi ostoia setea de cunoaştere asistând la discuţiile filosofice ale muşteriilor aflaţi într-o stare avansată de introspecţie kantiană şi avânt epistemologic. Mergea să se culce abia după ce-i conducea, plin de demnitate, pe admiratorii lui Galileo care, sprijinindu-se unul pe altul, verificau într-un mod intim şi destul de oniric celebra expresie „E pur si muove“.
O vreme lucrurile au mers aşa. Căţelul s-a dovedit la o inspecţie sumară a fi o căţeluşă, care a primit numele de Sonia, după cel al bunicii cârciumăresei, o venerabilă doamnă de 80 şi ceva de ani, imobilizată la pat, despre care nepoata susţinea că avea aceeaşi expresie cu animalul atunci când cerea ceva de mâncare.
Din păcate, setea de cunoaştere a Soniei devenea din ce în ce mai mare până când, asemeni ucenicului vrăjitor, a făcut greşeala de a gusta din fructul oprit. Lipăind plină de speranţă din sticlele scăpate pe jos, căţeluşa a descoperit că dincolo de ceţurile gri ale acestei lumi serbede se află un mirific tărâm al fericirii câineşti. A plâns şi a râs de bucurie, cum am traduce noi, adică a scheunat şi a urlat de mama focului, şi toate astea în timp ce alerga de colo-colo, ca o jucărie chinezească învârtită cu cheia. O nouă şi uimitoare creatură tocmai se născuse.
În lunile care au urmat, aceasta a devenit teroarea vecinilor. În fiecare noapte, uneori la trei, alteori la cinci sau la şapte dimineaţa, rafale asurzitoare de lătrături isterice urmate de urlete prelungi, lugubre, speriau somnul bieţilor oameni. Atunci se deschideau geamuri şi uşi, voci răguşite care i-ar fi făcut sopranei Mariana Nicolesco pielea de găină se auzeau rostind cele mai imaginative înjurături, iar obiecte mai mari sau mai mici zburau prin aer. Dar fervoarea aproape religioasă a căţeluşei Sonia nu putea fi înduplecată. Asemeni lui Arhimede, ce străbătea Siracuza strigând „Evrika“, Sonia străbătea cartierul strigându-şi pe limba ei bucuria revelaţiei. Ceilalţi câini, care la început o acompaniau din solidaritate canină, şi-au dat seama repede că problemele Soniei erau mult prea grave pentru terapia de grup şi au lăsat-o în pace să-şi facă mendrele.
În cele din urmă, inevitabilul s-a produs. Scăpată ca prin urechile acului din trei tentative de otrăvire şi una de linşare, Sonia fu capturată de hingheri, chemaţi de nenumăratele reclamaţii care ameninţau să blocheze linia telefonică a primăriei. După o săptămână, potolită şi abstinentă, căţeluşa a fost recuperată de către patroana cârciumii şi trimisă la ţară, în gospodăria unei prietene.
Bietul animal a rămas cuminte să vegheze curtea din satul de pe dealuri şi povestea s-ar fi terminat aici. Dar, într-o noapte de iarnă năprasnică, trei urşi rupţi de foame au atacat localitatea. Stăpâna gospodăriei, dând dovadă de o extraordinară prezenţă de spirit, şi-a amintit ciudata calitate a căţeluşei şi a acţionat în consecinţă. După o jumătate de castron cu palincă, Sonia a ieşit în zăpadă ca o zeiţă întunecată a răzbunării. Se spune că urşii au fost atât de înfricoşaţi că au parcurs fără oprire un drum anevoios prin munţi, până în Austria, unde s-au predat la primul post de poliţie întâlnit în cale, cerând azil politic. Iar Sonia, recuperată pe jumătate îngheţată din zăpadă, a devenit eroina ţinutului. Sunt zvonuri că primarul face planurile pentru o statuie a neînfricatei căţeluşe care va fi amplasată în cea mai animată zonă din sat, unde altundeva decât în faţa birtului comunal.
IULIA MILITARU
Iulia Militaru s-a născut în 1978, la Bucureşti. A studiat medicina la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, apoi limba şi literatura română la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti. Şi-a obţinut diploma de masterat în Teoria literaturii, în anul 2006, iar acum este doctorand în Literatură română. Este membră a SMSPR din 1999. A publicat mai multe cărţi pentru copii şi o carte teoretică despre poezie, „Metaforic şi metonimic: o tipologie a poeziei“. În 2010, i-a apărut primul volum de poezie: „Marea Pipeadă“, pentru care a primit premiile: „Tânărul poet al anului 2010“ şi „Tânărul scriitor al anului 2010“, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori.
Prin capul lui Clovny
Clovny are un cap rotund,
Şi vă spun asta pentru că-i singurul organ mai deosebit al acestui personaj obişnuit.
De aceea Clovny ţine mult la capul său,
Mai ales la conţinutul acestuia. Şi-a făcut cândva un RMN, nu vă destăinui cauza, doar eu, ca medic al său, am dreptul să o ştiu. Prin urmare, şi-a făcut odată un RMN şi, de atunci, îşi cercetează conţinutul cu patimă şi înfrigurare.
Iată sursa tuturor ideilor sale, admirabila sursă a raţiunii sale.
Multe lucruri trăiesc în capul său,
Printre care şi pipa.
Iar Clovny ştie că, până la urmă,
aceasta trebuie să fie o pipă.
Deşi, nu-i pasă prea tare, atât timp cât ea funcţionează bine şi nu se bagă în treburile lui.
Fiindcă, în capul lui Clovny, au loc treburi serioase şi pline de importanţă, care nu pot fi perturbate.
Creierul este înzestrat cu o capacitate extraordinară de a genera senzaţii. Nu există un alt organ în afara lui. Noi suntem creier pe care-l păstrăm într-un cap. Noi ne păstrăm pe noi într-un cap. Deci, ăsta-i rolul capului. De a ne păstra pe noi în noi. Ca să nu ne pierdem.
La exterior, se află un os, numit craniu, ce-i protejează lui Clovy conţinutul preţios al capului. Însă există mereu scăpări. Dinăuntru, pornesc mii de fire care îl leagă pe el cu el însuşi, deşi nu se vrea niciodată acolo unde se duc firele, ci doar acolo de unde pornesc. Este şi ceea ce nu înţelege, cum poate fi şi înăuntru şi în afară. La unul din două trebuie să renunţe – ştie asta foarte bine. Altfel nu se poate.
Numai că sunt avantaje şi de-o parte şi de cealaltă. Nu-i chip să te hotărăşti.
(fragment din volumul „Marea Pipeadă“)
THEODOR VOIOSU
Theodor Voiosu s-a născut la 16 mai 1985, în Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Medicină a UMF „Carol Davila“ Bucureşti, în prezent este rezident gastroenterolog, anul II. Este membru al SMSPR. Scrie poezie şi a debutat în revista „Luceafărul“ în anul 2001. A mai publicat în periodicele „Viaţa medicală“, „Logos“, „Viaţa Românească“ şi „Poesis“.
101,9 FM
La ghena din spatele lui A39
un maidanez
s-a culcuşit în carcasa radioului Victoria,
un dar de la nunta părinţilor mei.
Era vechi încă din 1984 şi tuşea în falsetto
queen şi europa liberă,
iar de când ne-am luat philipsul
n-a mai fost loc pentru el decât în pod. De la atâtea pene de curent
miezul metalic se închegase
într-o potcoavă argintie scâlciată
care noaptea scuipa licurici
şi ziua doar mirosea înecăcios a fum.
Cât am fost copil l-am purtat
nepăsător cu mine, doar una din o mie de
jucării stricate
de care nu te desparţi pentru că aproape
le-ai uitat. Acum sunt mai grijuliu,
bagajul s-a înmulţit şi îl târăsc prin lume
gâfâind. L-am lăsat lângă pubelă cu inima îndoită;
în prima zi nu s-a întâmplat nimic. Apoi cineva
i-a smuls cotorul şi câinele, găsind carapacea goală,
s-a aciuat înăuntru.
Aici muzica şi poveştile au tăcut dar
undele gonesc mai departe întinzând
copilăria mea ca un caimac
peste calea lactee.
primiţi cu moş ajun
vreau să fie aproape crăciunul
cu darurile neprimite
şi zăpada neninsă doar văzduh
deşteptarea – un spate de motan torcând
mai târziu dospind uitat pe bufet
aluatul de cozonaci
răbufneşte în valuri dulci-cleioase
aşteptare – doi fraţi dormind
în hol cizmuliţele îmblănite
de sub care omătul vechi
răsuflă jilav doar juma’ de ger
apoi
surpriza unei uşi din sticlă mată
prin care întunericul tremură gingaş
o spuză de beculeţe
încât
nu mai lipsesc decât oamenii
lucrurile s-au strâns deja cu toatele
şi aşteaptă cuminţi
de pe scara blocului vocile
studenţilor la teologie aducând
cu ei ajunul
deschideţi, deschideţi !
Xmas Spirit
gerul îndârjit într-o menghină
coborâse în strada schitului
de o săptămână şi mai bine însă
bulgării de miere cocoţaţi pe felinare şi
chiciura de zahăr din pomi
te îmbie să ieşi, vino îmi spui, să mergem
afară
măruntaiele BCA-urilor sunt oricum îngheţate.
primul nostru crăciun împreună
a venit şi s-a dus
câţiva colindători mai rătăcesc încă pe străzi
dar pe la ghene au început să răsară deja
brazi bătrâni şi
frigul se trage ca o bubă pe care o săruţi să treacă,
mai în glumă, mai în serios.
în faţa scării o dacia break
alb boreal (serios, chiar asta e culoarea!)
şi pe capota ei, cu degetul prin
zăpada afânată, T+D.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe