Zilele trecute, Aula Academiei Române a găzduit simpozionul „Fericitul Ioan Paul al II-lea“, eveniment organizat de Secţia de Filologie şi Literatură a Academiei, Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti şi Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Despre semnificaţiile istorice şi spirituale ale pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, al treilea ca durată din istoria Bisericii Catolice şi, îndeosebi, despre vizita pe care Sanctitatea Sa a făcut-o în România în mai 1999 au rostit alocuţiuni acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, cardinalul Stanislaw Dziwicz, ex-secretar al Papei Ioan Paul al II-lea, arhiepiscopul Ioan Robu, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. preot Wilhelm Dancă, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, şi acad. Eugen Simion. Referindu-se la vizita istorică a Sanctităţii Sale la Bucureşti, ÎPS Ioan Robu a afirmat: „Cine parcurge cuvântările Papei Ioan Paul al II-lea poate uşor să observe în ele mulţimea sfaturilor părinteşti adresate Bisericilor şi tuturor românilor. Am putea spune că ele sunt pentru România, pentru noi toţi, testamentul unui Papă sfânt cu numele Ioan Paul al II-lea“. Afirmaţia a fost generos ilustrată de citate din cuvântările ţinute în urmă cu doi ani de Fericitul Ioan Paul al II-lea. Numind România „Grădină a Maicii Domnului“, în faţa Catedralei Patriarhale, Papa a spus: „Şi românii, în condiţii istorice tragice, trecute şi mai recente, au păzit cu curaj darul credinţei creştine, rezistând unor violente persecuţii şi insidioase propuneri de a trăi fără Dumnezeu. Mulţumind Domnului pentru multele mărturii luminoase înflorite pe pământ românesc, formulez urarea ca credinţa în Hristos să se înrădăcineze mereu mai mult în inimile voastre şi să strălucească în viaţa voastră pentru a fi transmisă întreagă generaţiilor viitoare“.

   Prof. univ. preot Wilhelm Dancă, reluând cuvintele Papei Benedict al XVI-lea, după care Ioan Paul al II-lea „a deschis lui Hristos societatea, cultura, sistemele economice şi politice, schimbând cu forţa unui uriaş – forţă care îi venea de la Dumnezeu – o tendinţă ce părea ireversibilă“, a adăugat că „a dăruit creştinismului o reînnoită orientare spre viitor, viitorul lui Dumnezeu, transcendent în raport cu istoria, dar care pătrunde totuşi istoria“.

   Acad. Eugen Simion a amintit că Sanctitatea Sa a fost membru de onoare al Academiei Române, singura Academie la care a acceptat să deţină această calitate, l-a caracterizat ca „o personalitate care prin bunătatea, inteligenţa, dârzenia şi harul lui a reuşit să dea secolului XX o splendidă demnitate şi frumuseţe morală“. Fericitul Ioan Paul al II-lea a amintit că „nu există morală fără libertate“, pentru a adăuga spre luare aminte că „nici libertatea fără morală nu e o virtute“. Din numeroasele citate, folositor ne pare a fi cel referitor la relaţia dintre credinţă şi raţiune: „Credinţa nu se teme de raţiune, ci o cercetează şi se încrede în ea. Credinţa presupune şi desăvârşeşte raţiunea“.